Recidiviştii

Scriam, în urmă cu o săptămână, că ni se pregăteşte o cacealma în legătură cu votul din Senat pentru Dan Şova. Dacă aş fi prevăzut şi povestea cu lingourile lui Darius Vâlcov aş fi pretins că am avut gura aurită, dar aşa nu pot să mă laud decât că am intuit cacealmaua. Realitatea a depăşit însă previziunile mele. A fost o cacealma în stil mare, gândită „la milimetru”, în aşa fel încât să dea observatorului neavizat impresia legalităţii. Or, dimpotrivă, totul s-a făcut prin încălcarea normelor legale. Deşi numărul celor care au votat pentru încuviinţarea arestării depăşea numărul celor care s-au opus, nu s-a putut da aviz favorabil fiindcă, brusc, senatorii au avut revelaţia că altfel trebuie calculată majoritatea, nu cum spune Constituţia. În plus, nu s-a emis vreo hotărâre a Senatului, încât Tăriceanu şi complicii lui pot acum pretinde că, de fapt, nici nu s-a votat. Am fost martori, aşadar, la o escrocherie de zile mari, pusă la cale de strategii PSD-ului şi dusă la bun sfârşit cu sprijinul preţios al udemeriştilor, al veneticilor din partidul fantomă al lui Tăriceanu şi al unor aleşi UNPR, deşi şeful lor dăduse ordin pe unitate ca nimeni să nu blocheze demersul justiţiei.

Scandaloasă este şi inegalitatea de tratament. Şova a fost cruţat, dar pentru Theodor Nicolescu şi Darius Vâlcov s-a dat undă verde arestării preventive (cel din urmă – care, spre cinstea lui, măcar s-a comportat bărbăteşte – a şi fost reţinut imediat de DNA). În mod evident, la Şova a contat faptul că este prietenul şi partenerul de afaceri al lui Victor Ponta. Discursul lui Şova în care le-a cerut colegilor, „cu sinceritate şi onoare” (?!), să voteze „nu”, a fost o  mostră de demagogie pe cât de ieftină, pe atât de perversă. A tot repetat că e vorba de fapte (pe care, desigur, nu le recunoaşte) petrecute mai demult şi a evitat să răspundă acuzaţiei pe care i-o aduce DNA că a falsificat, recent, documente. A vrut să deturneze atenţia de la fondul problemei aducând în discuţie numele Alinei Gorghiu (manevră pe care tovarăşii săi din partid au reluat-o seara, pe la diferite atlk-show-uri): tertipuri de avocat obişnuit cu tot soiul de şmecherii.

Dar însăşi şedinţa Senatului a fost de-a dreptul halucinantă. Am urmărit un balet grotesc, cu mişcări parcă îndelung exersate: strângeri de mână, îmbrăţişări, bătăi încurajatoare pe spate. Gestul doamnei senator care l-a uns cu mir pe fostul ministru al Marilor Proiecte va rămâne antologic şi depăşeşte, iarăşi, puterea noastră de anticipare. Am aflat că doamna respectivă a intrat în parlament pe listele partidului România Mare după care a mai trecut pe la vreo trei partide. Memorabilul ei răspuns la întrebările ziariştilor care invocau Constituţia poate fi rezumat cu o formulă dragă personajelor lui Caragiale: „A se slăbi!”.

Penibil, ridicol, jalnic… Aceasta e zona din care putem extrage epitetele pentru a caracteriza spectacolul care ne-a fost oferit miercuri, 25 martie. Pe de altă parte, toată această mascaradă ruşinoasă ne face să ne gândim că miza a fost foarte mare din moment ce PSD-ul a riscat să apară într-o postură lamentabilă. A fost oare nevoie să se creeze un precedent pentru situaţii similare, când vor trebui protejate alte personaje de la vârful partidului? Sau poate, pur şi simplu, nu le (mai) pasă? După 16 noiembrie, liderii tuturor partidelor, în frunte cu Ponta, s-au jurat că vor da indicaţii clare ca parlamentarii să nu obstrucţioneze în nici un fel actul de justiţie. Dăunezi, după ce Alina Gorgghiu i-a trimis o scrisoare deschisă prin care îl invita să-şi respecte angajamentele, Victor Ponta a răspuns, cu eleganţa-i binecunoscută, că el „nu-şi ridică poalele în cap”; are alte treburi, codul fiscal, educaţia, sănătatea, bunăstarea poporului. Umil şi timorat după eşecul din noiembrie, primul ministru şi-a regăsit aplombul şi sfidează pe toată lumea, inclusiv (sau poate în primul rând) pe preşedintele Iohannis; acesta, cum bine s-a observat, nu poate să se limiteze la postările pe Facebook, trebuie să iasă în public şi să-şi spună răspicat punctul de vedere, pentru că ceea ce s-a întâmplat miercuri încalcă flagrant principiile pe care le-a promovat în campania electorală.

Sunt în parlament şi persoane respectabile, îşi fac în mod cinstit datoria, dar impresia generală este dezastruoasă. Îi auzim pe mulţi parlamentari împiedicându-se în cuvinte, stâlcind limba română, debitând clişee şi banalităţi; îi descoperim încurcaţi în afaceri dubioase, intrând în fel de fel de combinaţii, fraternizând transpartinic pentru a-şi apăra interesele; îi vedem dosind, ca nişte borfaşi ordinari, bani şi lingouri; şi constatăm cum recidivează, sfidând opinia publică, salvându-l alaltăieri pe Vosganian, ieri pe Borbely, azi pe Şova, mâine cine ştie pe cine. E un parlament de recidivişti. E un parlament care nu ne mai reprezintă şi care trebuie să meargă acasă, fiindcă riscă să compromită, pe termen lung, însăşi ideea de societate democratică.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor