Caută 
6 MIN
* Favorit la secţiunea de scurt-metraj străin: filmul românesc "Bă, Cristi!"
Ca în fiecare an, la vremea asta, cinefilii din lumea întreagă şi chiar din România aşteaptă cu sufletul la gură festivitatea de decernare a premiilor Oscar. Habar nu avem de ce aşteaptă, fiindcă n-au vreun beneficiu personal la faza asta – plus că, de obicei, se cam ştie din vreme ce şi cum, nu ca la Eurovision, de pildă, unde se ştie din timp doar că România nu va face vreo brânză. Ca în fiecare an, sunt mai multe nominalizări la categoria "Cel mai bun film"; am urmărit unele producţii, pe altele nu le-am, dar suntem în măsură să vă prezentăm un scurt rezumat pe bune sau nu al fiecărei producţii intrate în bătălia finală:
Câştigă de Dragobete: The Revenant (Legenda lui Hugh Glass)
Cunoscut în mediile cinefile drept "Filmul cu ursul", ar avea cele mai mari şanse, fiindcă tratează probleme de actualitate, ca renaşterea şi răzbunarea. Acum, la sfârşit de iarnă, eroul interpretat de DiCaprio apare ca un Dragobete, simbol al naturii care se trezeşte la viaţă. Blănurile vânate de protagonişti sunt cojoacele Babei Dochia, care devin din ce în ce mai neînsemnate de-a lungul acţiunii, iar ursul, personaj nelipsit în cadrul obiceiurilor strămoşeşti de iarnă (pe lângă capră, irozi ori pluguşor), simbolizează sezonul rece, care vrea să omoare Dragobetele.
Ieşirea lui Leonardo DiCaprio din pământ, din groapa în care fusese aruncat, e o adevărată figură de stil care duce cu gândul la ghiocei, iar sângele roşu pe omătul alb reprezintă o aluzie transparentă la Mărţişor.
Caprio cu trei iezi
În prag de Mărţişor: The Martian (Marţianul)
Un film SF vizionar, dar şi de actualitate, pe de o parte, despre singurătate, iar pe de alta, despre agricultură – mai precis, despre cultivarea cartofului pe suprafeţe nisipoase, bogate în oxizi de fier. Tema singurătăţii lui Mark Watney, personajul lui Matt Damon, trece, pe parcurs, într-un plan secundar: acţiunea se focalizează pe randamentul redus al agriculturii nemecanizate pe parcele mici, în sere, chiar dacă se folosesc îngrăşăminte naturale, pentru a obţine produse bio. Necazurile astronautului sunt argumente în favoarea cooperativizării, a agriculturii extensive cu recolte record la hectar: deşi singur, chiabur stăpân absolut a toată planeta, el realizează că nu poate face faţă fără ajutorul semenilor. Un film la care s-ar potrivi perfect subtitlul " Mark Watney: Blestemul pământului marţian, blestemul iubirii".
Chips şi Dale
Drumul Oaselor: Mad Max – Fury Road (Drumul Furiei)
Titlul se poate traduce şi prin "Furia Drumului", lipindu-se perfect de sentimentele conducătorilor auto români care au înţeles din producţia lui George Miller că nici viitorul nu va rezolva problemele asfaltării şi semaforizării eficiente. Totuşi, ieşind din sală, unii au spus că personajele din film circulau mai bine decât şoferii de azi şi că fazele în care două maşini ajungeau bară la bară, ca pe DN1, au fost rare. Alt aspect al acestui sequel (mulţi cinefili susţin că ar fi un reboot al seriei din anii ’80, cu Mel Gibson în rolul titular) a atras atenţia conducătorilor auto: vehiculele par construite din piese de la dezmembrări montate la întâmplare. "Plugul sudat în faţa camionului e bun, nu zic nu, mi-aş pune şi eu la Logan, pentru când merg iarna la socri, după porc, să nu rămân înzăpezit, dar nu merge vilbrochen de Opel cu planetare de Audi şi bloc motor de Rabă, cum avea maşina aia, din stânga!", a mărturisit unul dintre ei.
La Strada
Podul din picioare: Bridge Of Spies (Podul Spionilor)
Podul din film nu-i, de fapt, doar o construcţie, ci o punte de înţelegere între două părţi de lume separate artificial. Când vine tăvălugul istoriei ca viitura de la munte şi dărâmă podul, taberele antagoniste rămân fiecare pe malul său şi se privesc cu ură, dar când se poate găsi calea de comunicare, podul între două concepţii total diferite asupra vieţii, aceasta pare să intre în normal. Podul din film reprezintă un adevărat Pod de Flori deasupra meandrelor istoriei zbuciumate, calea apropierii între oameni şi o garanţie a dezvoltării societăţii, deoarece încurajează schimburi comerciale în natură: se aduc ţigări fără timbru, zdrobitoare de usturoi, fierbătoare şi ciorapi flauşaţi, se schimbă mere pe pere, vin pe bere, vodcă pe chiloţi şi spioni pe piloţi, dacă există cerere. Filmul, omagiu meşterilor care au ridicat podul, ar fi avut doar de câştigat dacă în coloana sonoră s-ar fi adăugat cântecul "Vom face altul, pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos!".
Apollodor din Damasc
Gura bate fondul: The Big Short (Brokerii Apocalipsei)
Prima dată am înţeles din film cam ce înţelegem din orice contract bancar pe 990 de file tipărite cu litere mici, adică nimic, fiindcă personajele vorbeau, în general, afacereza americană. Am priceput, totuşi, că de foarte multe ori limbajul business vine cam ca argoul folosit de hoţii de buzunare, în tramvai, când se pregătesc să dea iama prin portofelele călătorilor, să nu fie înţeleşi de viitoarele victime. Filmul ridică puţin din vălul aşezat peste activităţile care au dus la criza din 2008 şi peste lăcomia corporaţiilor din mediul de afaceri necurate de prin epoca în care şi la noi duduia economia (după cum a spus un politician român provocator de cutremure, fiindcă îi face pe Brătieni să se răsucească în morminte). N-am înţeles totuşi dacă denumirea funcţiei eroului principal, "fund manager", e în engleză sau în română.
Mall Street
Cei din urmă, poate cei dintâi: Brooklyn, Room şi Spotlight
La prima vedere par să aibă mai puţine şanse, aşadar le tratăm împreună: primul e cu o emigrantă irlandeză ajunsă în Brooklyn, care se mărită cu un italian, revine în Irlanda şi pleacă iar în State. Deşi actriţa din rolul principal se numeşte Ronan (Saoirse Ronan), n-are legătură cu Conan ori cu Ronin, deci filmul nu-i cu bătaie, dacă aşa ceva aşteptaţi, aşadar putem trece la următorul:
Room ("Camera" ori "Odaia", cum preferaţi) e cu o femeie şi fiul ei de 5 ani ţinuţi prizonieri într-o cameră, singura lor legătură cu lumea fiind un televizor. Figură de stil din care putem înţelege rolul televiziunii în contextul lipsei de informare. Unii mai ancoraţi în realitatea românească ar spune că e referire la publicul Antenei 3, care tot aşa, crede doar ce vede pe post, făcând abstracţie de realitate.
"Spotlight" e un film despre presă, dintr-o perioadă (2001 – 2002) în care încă mai mergea treaba, că nu intraseră ţările în criză şi nici avioanele în turnurile gemene, în care se mai făceau investigaţii, iar ziarele nu musteau de titluri "Dă click aici să rămâi tâmpit! Vezi cu cine face sex Costel de la Tecuci!". Pentru jurnaliştii mai noi în branşă e un film SF.
Torrente haiducul
