Scoţia pune din nou în discuţie independenţa faţă de Marea Britanie

luni, 17 octombrie 2016, 01:50
2 MIN
 Scoţia pune din nou în discuţie independenţa faţă de Marea Britanie

Premierul Nicola Sturgeon a anunţat că până în 2020 va fi organizat un referendum privind independenţa ţării sale.


Premierul Nicola Sturgeon a anunţat ieri faptul că este "foarte probabil" ca Scoţia să organizeze până în 2020 un nou referendum pe tema independenţei sale de Marea Britanie, relatează AFP. Scoţienii au respins în 2014 independenţa, cu 55% din voturi, însă referendumul de la 23 iunie cu privire la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a schimbat datele problemei. Britanicii s-au pronunţat în proporţie de 52% pentru Brexit, însă 62% dintre scoţieni au votat în acest referendum pentru rămânerea regatului în Uniune. S

Susţinătorii divorţului de europeni au fost minoritari în toate circumscripţiile scoţiene. Această situaţie a redeschis dosarul independenţei Scoţiei, care nu vrea să părăsească Uniunea Eurpeană. Sturgeon a răspuns că ea crede că "este foarte probabil, ţinând cont de situaţia în care ne aflăm", la o întrebare din partea postului ITV despre posibilitatea organizării unui nou referendum pe această temă până în 2020. Într-un discurs pe care l-a susţinut în încheierea congresului Partidului Naţionalist Scoţian (SNP), la Glasgow, ea a declarat sâmbătă că Guvernul ei se pregăteşte pentru orice eventualitate, inclusiv pentru independenţă, în cazul în care va constata că modul în care Regatul Unit iese din UE se va face în detrimentul Scoţiei. 

 

 

Comentarii