Scrutin în vremuri de criză

Fără a pretinde, până la proba contrarie, că rezultatul declarat de autorităţi falsifică voinţa populară, am senzaţia că scrutinul nu satisface integral condiţiile procedurale asociate alegerilor democratice. Republica Moldova se află într-o situaţie în care blocarea progreselor de substanţă ameninţă tot mai mult corectitudinea procedurilor. Alegerile libere şi corecte sunt cel mai important element al democraţiei, dar eficacitatea lor este subminată atunci când puterea şi banii circulă pe canale obscure, când actori societali ce trebuie să rămână neutri se implică în favoarea unuia dintre competitori, când corpul funcţionarilor publici nu este imun la presiunile politice, când media se transformă în instrumente de propagandă.

Nu este treaba noastră, a observatorilor politici din România, să criticăm sau să dăm lecţii de civism, de la distanţă, alegătorilor moldoveni. Pe celălalt mal al Prutului există mulţi, foarte mulţi cetăţeni care şi-au pus speranţele în candidatul socialist şi în asocierea cu Rusia, pe care el o promite fără a avea şi puterea de a o îndeplini. Nu ne putem preface că ei nu există, că întreg sprijinul obţinut de Igor Dodon ar fi cumva rezultatul unei manipulări interesate. Acţiunile politice au şi trebuie să aibă consecinţe, pentru că altfel degeaba mai vorbim despre responsabilitate. 

Sunt mulţi specialişti avizaţi în problematica Republicii Moldova care opinează că, în ipoteza în care victoria electorală a lui Igor Dodon va fi confirmată juridic, noul preşedinte va fi doar un nod din angrenajul complex patronat de Vlad Plahotniuc, magnatul asociat de mulţi cu pervertirea instituţiilor publice moldoveneşti. Dacă aşa stau lucrurile – şi cred că aşa stau – întrebarea este dacă se va putea crea, în timp util, o contrapondere socială şi politică eficace. Din punctul meu de vedere, scorul turului secund lasă loc de optimism. Vom vedea dacă legitimitatea electorală consistentă a doamnei Maia Sandu va putea genera o mişcare politică suficient de solidă pentru a contracara angrenajul cleptocratic.

Rămânând la realităţile din interiorul acestei tabere în formare, vom vedea dacă rivalităţile personale şi interesele înguste vor împiedica apariţia unei mişcări semnificative. Doamna Maia Sandu are, cred, legitimitatea de a-şi asuma rolul de lider şi de constructor al unei asemenea coaliţii. Numărul mare de voturi, reacţia pozitivă a unor părţi importante din societatea civilă, comportarea mai mult decât onorabilă din campanie şi multe altele sunt argumente clare.

Într-o democraţie stabilă şi înrădăcinată, candidatul care pierde la 3-4 procente diferenţă poate să fie – şi chiar e bine să fie – trecut în plan secund, pentru că în politică ceea ce contează e, totuşi, victoria. Dar, într-o ţară precum Republica Moldova, nu sunt prea uşor de găsit candidaţii capabili să se dueleze de la egal la egal cu reţeaua oligarhică, iar un „învins” de factura Maiei Sandu ar trebui să beneficieze în continuare de credit politic. Cum şi în ce formă se va manifesta, care va fi implicarea ei în lupta extraparlamentară, cum îşi va duce mai departe proiectul politic în perspectiva legislativelor sunt factori ce vor influenţa puternic viitorul politic al doamnei Sandu. Dar, chiar şi în interiorul unei structuri politice de opoziţie dintr-un sistem atât de problematic precum cel moldovenesc, nu se poate face abstracţie de voturile obţinute în turul secund şi, foarte important, de progresul înregistrat în raport cu primul tur. Într-o logică sănătoasă a competiţiei, ea ar trebui să fie recunoscută drept lider al forţelor democratice şi pro-europene, iar evaluările ulterioare să vizeze modul în care îşi îndeplineşte acest mandat.     

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii "Mihail Kogălniceanu”