Se înroşeşte zăpada*

De Nichita DANILOV

luni, 04 ianuarie 2016, 02:50

3 MIN

* Mărturisesc că mult după primirea mesajului referitor la tematica numărului special al Ziarului de Iaşi, închinat „spaimelor Europei”, am stat în cumpănă punându-mi tot felul de întrebări legate de acest subiect. Desigur, spaimele Europei sunt, de fapt, spaimele noastre. Ele sunt multe şi mărunte. Şi în timp ce-mi frământam mintea în găsirea unui subiect, mi-am adus aminte de o poezie pe care am scris-o în tinereţe, pe la sfârşitul anilor ’70, şi am publicat-o în volumul meu de debut, "Fântâni carteziene", apărut la Editura Junimea în anul 1980. Nu-mi dau nici acum seama cum de a putut această poezie, dar şi altele, să treacă de furcile extrem de drastice ale cenzurii comuniste. Am evitat s-o public în antologiile care au fost editate de-a lungul vremii. Am recitit-o cu strângere de inimă. Şi tot cu strângere de inimă o trimit Ziarului de Iaşi. Să aveţi parte de multă sănătate, de un an bun şi rodnic. Aşa să ne ocrotească bunul Dumnezeu.

Stă încremenit cel de-al patrulea Führer deasupra Europei
alături de mareşalii celui de-al patrulea Reich,
toţi cu chipul turnat ca din bronz,
încremeniţi într-o tăcere de moarte…
„Heil Führer! Heil Führer! Heil! Heil!"
scandează mulţimea frenetic
în timp ce viscoleşte din nord
„Heil Führer! Heil Führer! Sieg! Sieg!"

Ninsoarea cade peste mitralii
bombe, tunuri şi tancuri,
peste oraşele prefăcute-n ruină,
peste satele şterse de pe faţa pământului,
peste batalioane în plin marş.
„Heil Führer! Heil Führer! Sieg! Sieg!"
Ninge tăcut peste morţi şi răniţi,
şi astfel ningând zăpada încet se înroşeşte,
se înroşeşte din nou Germania…
Se înroşeşte, se înroşeşte zăpada,
se înroşeşte zăpada din nou în Germania,
strig, şi strigătul meu piere înghiţit de urale:
„Heil Führer! Heil Führer! Heil! Heil!"
trec o mie de bărbaţi
cu ochi foarte albaştri şi păr deschis la culoare,
toţi unul şi unul,
toţi încălţaţi în cizme de fier.
Trec o mie de cizme de fier
la pas de paradă.
„Heil Führer! Heil Führer! Sieg! Sieg!"
Dar eu zac rănit sau poate chiar mort
undeva în nordul Germaniei,
într-o catedrală cuprinsă de flăcări, şi strig:
Stă încremenit cel de-al patrulea Führer deasupra Europei,
priviţi, pluteşte statuia celui de-al patrulea Führer peste Europa
în timp ce viscoleşte din nord.
Strig şi strigătul meu piere înghiţit de urale:
„Heil Führer! Heil Führer! Heil! Heil!"

Astfel eu zac rănit sau poate chiar mort,
în timp ce ninsoarea acoperă întreaga Europă,
eu zac şi ascult cum răsună
orga lui Johann Sebastian BACH.
„Heil Führer! Heil Führer! Heil! Heil!"
Trec o mie de cizme de fier
peste morţi şi răniţi.
Trec o mie de cizme de fier
la pas de paradă.
Şi ninsoarea acoperă totul…

„Danilov, Danilov,
nu uita, tu, Nichita Danilov,
am visat să ajung genial
ca şi tine, Danilov."
Răzbate hohotind prin ninsoarea de plumb
rîsul celui de-al treilea Führer,
în timp ce răsună funebru
tot mai funebru, orga lui BACH.

Se înroşeşte, se înroşeşte zăpada,
se înroşeşte zăpada din nou în Europa,
strig, şi strigătul meu piere-n urale:
„Heil Führer! Heil Führer! Sieg! Sieg!"
Dar eu zac rănit sau poate chiar mort
undeva în Germania, în timpul celui de-al treilea Reich,
alături de alţi o mie de morţi şi răniţi,
în timp ce ninge peste orga lui Bach.
„Heil Hitler! Heil Hitler! Heil! Heil!"
Priviţi, pluteşte statuia
celui de-al patrulea Führer deasupra Europei,
priviţi cum rânjeşte cel de-al patrulea Führer peste Europa,
strig, şi strigătul meu piere înghiţit de urale:
„Heil Führer! Heil Führer! Heil! Heil!"
Astfel eu zac rănit sau poate chiar mort
într-o biserică neagră din nordul Germaniei,
îngrozit de toată istoria lumii,
vinovat pentru toată istoria lumii,
în timp ce răsună funebru,
tot mai funebru, orga lui BACH.
Eu zac înghiţit de ninsoare şi plîng…