Se recalculează pedeapsa instructorului acuzat de mită

vineri, 29 septembrie 2017, 01:49
1 MIN
 Se recalculează pedeapsa instructorului acuzat de mită

Deşi a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii pentru o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, instructorul Jan Racoviţă nu a scăpat de problemele cu legea.

Anchetatorii s-au răzgândit şi au contestat decizia primei instanţe, decizia finală urmând a fi luată de Curtea de Apel Iaşi. Această instanţă a stabilit sentinţa pentru data de 12 octombrie.  Potrivit DNA, faptele de trafic de influenţă imputate lui ar fi fost comise în perioada 22 septembrie – 15 noiembrie 2016 şi 24 aprilie – 25 aprilie 2017.

Atunci, în calitate de instructor auto, Racoviţă ar fi cerut şi primit câte 1.500 de euro de la două persoane. Le-ar fi promis, în schimb, că le va ajuta să obţină permisul de conducere. „În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRIV) Iaşi şi că-l va determina pe acesta să ajute persoanele respective să promoveze proba practică a traseului şi implicit să obţină permisul de conducere“, au precizat procurorii DNA Iaşi. 

Anchetatorii au mai arătat că, într-unul dintre cazuri, instructorul auto ar fi fost ajutat de Dănuţ Neculai, care ar fi intermediat relaţia cu cele două persoane care voiau să obţină permisul de conducere şi ar fi primit în schimb suma de 750 de lei.

Comentarii