Șeful CJ, îndemnat să le ceară scuze pacienților Spitalului de Copii

joi, 27 aprilie 2017, 09:41
2 MIN
 Șeful CJ, îndemnat să le ceară scuze pacienților Spitalului de Copii

Un consilier județean din partea PMP, Marian Uscatu, consideră că vina pentru nealocarea de fonduri pentru modernizarea Spitalului de Copii le aparține senatorului Victorel Lupu și șefului CJ, Maricel Popa. Redăm postarea lui Marian Uscatu de pe pagina sa de Facebook:

"Salvați copiii acum!

SOS sănătatea copiilor noștri!

În urmă cu mai bine cu 2 ani fostul președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, efectua o vizită la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. La finalul acesteia eram anunțați că spitalul va fi complet modernizat printr-o investiţie de 85 milioane de lei (19 milioane de euro), bani care urmau a fi asiguraţi de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Iaşi. Suma reieșise „în urma studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic”.

La foarte scurt timp Cristian Adomniței a părăsit zona administrativă, postul său fiind ocupat mai întâi de actualul senator Victorel Lupu, timp de aproximativ un an, și apoi de Maricel Popa, care conduce instituția și în prezent. Ambii sunt lideri ai PSD, la fel ca și membrii Guvernului. Cu toate acestea timp de doi ani nimeni nu a mai făcut nimic pentru proiectul de modernizare a spitalului. Deși nu există nicio scuză pentru care proiectul să nu fi beneficiat de finanțare din bugetul național, fosta și actuala conducere a Consiliului Județean au preferat să se complacă în aceeași situație. În acest timp mii de copii și părinți au fost și sunt nevoiți să suporte condițiile aproape inumane de la spitalul din Tătărași.

În acest context, consider că este mai mult decât necesară aflarea răspunsurilor la câteva întrebări. De ce abia în urmă cu puține zile s-a efectuat achiziția serviciilor de consultanță pentru scrierea proiectului european privind reabilitarea spitalului? De ce a fost necesară o perioadă atât de lungă pentru a aviza proiectul tehnic, în condițiile în care era finalizat încă din aprilie 2015? De ce nu s-a făcut nimic în ultimii 2 ani în privința acestui important proiect? De ce s-a renunțat atât de ușor la finanțarea lucrărilor din fondurile Guvernului? De ce niciunul dintre președinții Consiliului Județean din ultimii doi ani nu a făcut nimic pentru a obține fonduri din alte surse de finanțare?

Consider că atât Victorel Lupu, cât și Maricel Popa, ar trebui să își ceară scuze în mod public față de pacienții Spitalului de Copii și aparținătorilor acestora.

P.S. Am semnalat toate aceste probleme și în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean de astăzi".

Facebook

Comentarii