Servicii şi contraservicii

Numai cine nu a trăit în naţional-comunismul lui Ceauşescu poate crede că pătura conducătoare, nomenclatura, alcătuită din privilegiaţii regimului provenind atât din partid, cât şi din poliţia politică, armată sau servicii de informaţii era o structură omogenă. Construită din aluviuni sociale şi de carieră, cuprinzând oameni ai timpului lor, dornici de afirmare, dar şi canalii lipsite de scrupule, aglutinând oameni inteligenţi, prostovani sau ţoape cu ofiţeri acoperiţi sau trădători de ţară, nomenclatura reprezenta o lume a ei, indiferentă, paralelă faţă de aceea a oamenilor obişnuiţi, fie ei membri de partid sau nu (desigur că persecutaţii regimului, formau o categorie aparte, în afara acestor categorii generice).

O analiză serioasă a acestei lumi autarhice, cu specificitatea ei, cu rolul şi cu straturile pe care le presupunea, cu strategiile şi războaiele fratricide din interiorul ei, nu s-a făcut încă deşi ar fi extrem de revelatoare din punct de vedere ştiinţific şi istoric. Pentru că rădăcinile răului public românesc de acolo pleacă şi poate că analiza depasionalizată ne-ar ajuta să exorcizăm acest duh malefic care a adus ţara în subdezvoltare şi dezbinare, într-un nedetonat încă, dar previzibil şi ameninţător, posibil război civil. De care sunt vinovaţi, în integralitatea lor, membrii acestui strat fetid al istoriei recente, cei care l-au dat jos pe Ceauşescu nu pentru a moderniza ţara, ci pentru a o jefui eficient şi pentru a se bucura, măcar în interstiţii pretins democratice, de putere şi privilegii. Şi de sentimentul agresiv afişat al impunităţii.

Dacă despre reţelele nomenclaturiştilor de partid, vechi sau create şi reproduse în post-comunism, s-a mai vorbit pe ici pe colo, despre tentaculele subterane ale spionajului ceauşist nu s-a scris decât în formă literară, fie ca mitizare eroică, supra patriotică, fie ca diabolizare isterică, iraţională. Poate că se vor găsi istorici care să facă o analiză obiectivă pe viitor, provocaţi de isprava deja fostului preşedinte Băsescu, cel care deşi adânc legat, istoric şi funcţional, de aceste servicii şi care a fost, legal, beneficiarul unor informaţii pe care nu se sfieşte acum să le utilizeze electoral, s-a trezit, la spartul târgului, să detoneze cinic o mică bombă mediatică cu speranţa iluzorie a unui mare cutremur politic.

Cum legea îmi interzice să mă implic în campania electorală, mă voi mărgini doar la o scurtă introducere la analiza teoretică şi istorică a fenomenului ca atare fără a intra în detaliile care privesc persoanele. Desigur că marea problemă nu o reprezintă, pentru mine cel puţin, cine este ofiţer acoperit şi care ar fi calea legală de a-l descoperi, nici, la urma urmelor, ce misiune ar fi avut, ci, mult mai abrupt, de ce ar avea treabă un serviciu de informaţii externe, împotriva legii sale de funcţionare, cu realitatea din ţară, obiect de activitate al altor servicii şi structuri. Pentru că, dacă lucrurile stau aşa, şi preşedintele poate dovedi că SIE este implicat în politica internă, că recrutează oameni pe care îi foloseşte în punctele cheie ale deciziei politice şi economice, lucrurile se complică.

Orice serviciu de informaţii externe din lume, deşi supus controlului civil în ţările democratice, beneficiază, prin natura lucrurilor, de câteva facilităţi speciale, între care conspirarea totală şi imprescriptibilă a agenţilor şi o anumită libertate economică ce le permite obţinerea de fonduri, complementare celor alocate de la buget, pentru desfăşurarea complicatelor şi costisitoarelor lor activităţi specifice. Bunăoară, ştim astăzi că familia Ceauşescu nu avea, ca atare, bani depuşi pe numele lor în străinătate, ci că se folosea discreţionar de aceste fonduri operaţionale ale Direcţiei de Informaţii Externe, fonduri obţinute şi administrate de diverse companii de comerţ exterior şi depozitate, unele, în conturi anonime administrate de câte un ofiţer superior. E limpede astăzi că toţi cei care, la 22 decembrie 1989, aveau acces la aceste conturi le-au devalizat şi au devenit mari oameni de afaceri, unii miliardari. E, de asemenea, mai mult decât clar de ce şi de cine a fost jefuită şi ruinată după revoluţie Banca Română de Comerţ Exterior, instrumentul bancar naţional prin care erau operate toate aceste activităţi.

Dar, pe de altă parte, ştim că aceste instituţii, vitale pentru prezenţa noastră în NATO, au fost atent monitorizate în ultimul deceniu şi am primit garanţii, chiar de la ultimul ambasador american, că ele sunt astăzi perfect funcţionale după standardul democratic şi că ele sunt apreciate ca parteneri credibili şi profesionişti de cei ce au, cu siguranţă, toate informaţiile necesare unei astfel de judecăţi. Atunci care ar fi baiul?

Ridicând impudic un colţ al plapumei, Traian Băsescu ne sugerează, cred eu, că foşti ofiţeri, deşi dezactivaţi între timp, se folosesc de platoşa pe care le-o oferă legea conspirării precum şi de reţelele economice subterane şi, având acces la informaţii clasificate, devin cei mai importanţi jucători şi speculatori economici de pe piaţă, ruinând, în beneficiu propriu, avuţia naţională. Sau, altfel spus, după cum ne reaminteşte înţelepciunea populară, "nu ne vindem ţara, ca să o poată lua pe nimic, ai noştri". În termeni de economie de piaţă însă, aceste practici incorecte se numesc concurenţă neloială, iar democraţiile occidentale, interesate în expansiunea corporaţiilor lor, le monitorizează cu atenţie. Şi, câteodată, mai ajută şi justiţia să-şi facă datoria.

Se "sparie gândul" să meargă mai departe, la devoalarea mecanismului folosit în URSS de foştii agenţi sovietici, numiţi siloviki, cei care au preluat controlul resurselor naturale şi a întregii activităţi economice din Rusia, devenind miliardari sub comanda unui fost şef de serviciu de spionaj, cei care sunt maeştri la folosirea instrumentelor bancare paralegale din offshore-uri. Căci, dacă urmărim modul premeditat în care Rusia a destabilizat cu intenţie, din punct de vedere economic şi politic, toate ţările din pretinsa lor sferă de influenţă şi dacă ne aducem aminte că, în ciuda clamatei noastre independenţe faţă de Kremlin, în 1968, datele obţinute de legendara "operaţiune Caraman" au fost imediat urcate într-un avion militar şi duse la Moscova şi dacă ne mai gândim că, poate, contraspionajul a ajutat la trecerea în adormire a unor personaje din servicii asupra cărora existau dubii că apară interesele ţării, poate că nu ar fi rău să aflăm, totuşi, cine sunt cei care după încheierea misiunilor operative au intrat în politică. Nu? 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi – Capitala Europeană a Culturii