Solidaritatea în minciună

Dacă ar fi să facem o radiografie a minciunii în societatea românească de azi, nu trebuie să scăpăm din vedere solidaritatea în minciună. Să fi jefuit tătarii de trei ori în lung şi-n lat ţara, să se fi lăsat lăcustele de trei ori pe pământul înflorit al patriei, tot n-ar fi făcut atâta pagubă pe cât face solidaritatea corupţilor. Molima corupţiei atinge însăşi fibra identităţii sociale şi naţionale. E suficient să privim (uitaţi-vă la tv) personajele de bâlci îngrămădite la petrecerile mondene, la nunţi şi cumetrii ale îmbuibaţilor. Stau neîngrădit cot la cot: politicieni de toate culorile şi şpăgari mai mari sau mai mărunţi, parlamentari, directori de regii cu salarii nesimţite şi alţi căpuşari pe spinarea statului, procuroare mai mult sau mai puţin şpăgare şi paţachine teleaste, artişti de valoare şi manelişti cu zeci de „buboaie” pe degete, moguli neobrăzaţi şi odraslele lor tembele, etc, etc.

Să ne amintim istoria ultimilor douăzeci şi mai bine de ani, ca să vedem că astăzi istoria se repetă. Vă mai amintiţi de Rodica Stănoiu? Spunea ministresa de la Justiţie (cea care “ghida” televiziunea naţională cu ajutorul pupincuristului absolut Şeuleanu): reţelele mafiote sunt transpartinice. Într-adevăr, ramificaţiile oculte sunt monstruoase: oameni de afaceri, judecători, cei din serviciile secrete, politicieni sunt cuprinşi într-un carcinom funest. Vă mai amintiţi botezul nepoatei lui Bercea Mondialu? Un „Godfather” de Slatina, cămătar, evazionist fiscal, interlop, urmărit în dosare de cercetare penală era mână în mână cu naşul Mircea Băsescu, cu naşul Theodor Stolojan, cu naşa o fostă preşedintă a Tribunalului Bucureşti. Sau să ne amintim de jocurile piramidale în care au fost implicaţi politicieni de rang înalt sau mai mic din toate partidele. Până în anul 2000, cine vroia să dea lovitura avea două variante: ori se profila pe ţepe mărunte şi dese, ori înfiinţa un joc piramidal, un fond de investiţii sau o bancă. Unii au oferit românilor Caritas-ul, Bancorex-ul, Banca Dacia Felix, Bankcoop şi multe alte inginerii cu o schemă simplă: se lua de la cei mulţi şi se dădea la cei puţini şi bine selectaţi: politicieni din toate partidele. După ce s-au prăbuşit, lăsând sute de mii de oameni fără economiile de o viaţă, părea că statul nu va mai permite repetarea unor asemenea hoţii financiare împotriva propriilor cetăţeni. Aiurea!. Nici unul dintre marii escroci care le-au pus la cale nu a ajuns în închisoare. Cum? Tot prin “solidaritatea” cu oameni din justiţie. Iar după Bancorex au urmat Banca Internaţională a Religiilor, Banca Populară Română, Banca Albina, şi, într-un final, Banca Română de Scont şi Banca pentru Investiţii şi Dezvoltare. După Caritas au urmat SAFI şi, apoteotic, Fondul Naţional de Investiţii.

Astăzi solidarităţile în minciună continuă sub alte forme. Degradarea morală galopantă, de după ’89, a ajuns aproape să ne pună în imposibilitatea de a mai distinge borfaşii de oamenii cinstiţi, procurorii de şpăgari, afaceriştii de şmenari, politicienii de mardeiaşi, pe cei care parvin în viaţă prin şarlatanie, prin corupţie, de cei care se ridică prin munca lor cinstită. Meritocraţia este înlocuită cu spiritual de gaşcă, self made man-ul cu baronul local şi mogulul. Politicienii fac legi, creează facilităţi, care să justifice căpuşarea statului fără teama de repercusiuni. Când Liviu Dragnea a propus modificarea legii care viza pe primarii incompatibili astfel încât să se restrângă conceptul incompatibilităţii pentru a exclude aceste cazuri, a venit Radu Mazăre, căci borfaşii sunt teribil de solidari între ei, şi cu obişnuita-i neobrăzare şi a plusat, cerând amnistierea celor declaraţi incompatibili. Dacă se va merge pe această tendinţă impusă de oligarhie, în scurt timp, incompatibilitatea va deveni un termen abstract, fără consecinţe juridice, iar ANI ar rămâne fără obiect. Şi acesta este doar un exemplu.

Ciudată simbioză dintre hoţie şi munca cinstită, strict dependente una de alta! O simbioză la care participă mase tot mai mari de oameni. Dacă fură Becali cu valiza, le face parte cinstită şi jucătorilor în munca lor cinstită; dacă în afacerea „Rompetrol” Dinu Patriciu îşi umple teşchereaua pe seama statului (dosarul a fost „uitat” de ani de zile, ca şi multe altele), nu uită să împartă frăţeşte daruri electorale la toate partidele, iar acestea să accepte mita fără nicio ruşine; dacă primul ministru plagiază, bineînţeles că va susţine cu obrăznicie pe şpăgarii de la bacalaureat şi, implicit, mediocritatea naţională şi incompetenţa în care se sufocă România; dacă frauda de la Referendum deranjează pe Liviu Dragnea şi mai-marii zilei, aceasta este „uitată” de justiţie, cum au fost uitate de-a lungul anilor atâtea dosare: dosarul Băneasa al lui Dan Voiculescu, de la care au trecut peste cinci ani de la trimiterea în judecată, dosarul retrocedărilor ilegale ale lui Mazăre şi Nicuşor Constantinescu (au trecut peste cinci ani), dosarul Rompetrol, dosarul „Zeus” cu bani europeni al baronului Constantin Nicolescu de la Argeş, dosarul „Căprioara” al lui Marian Oprişan (au trecut şapte ani), dosarul „Loteria al lui George Copos (tot de şapte ani), etc, etc. Cine vrea să se umple de ură şi de silă citind despre încrengăturile hoţiei şi minciunii să citească despre toate aceste dosare pe Hot News. Toate au fost uitate de justiţie şi toate le uităm noi înşine, cum uităm atâtea altele. Suntem un popor uituc, care are nevoie să i se reamintească cine e, ce-a făcut şi ce şi-a propus să facă. Suntem poporul care a uitat când e ziua lui Eminescu, care a uitat mineriadele, care uită zilnic cine şi cum l-a spoliat în deceniile de comunism şi neocomunism. Avem politicieni care au uitat legile pe care le-au votat (întrebaţi pe Crin Antonescu), avem revoluţionari care au uitat (dacă au ştiut-o vreodată) Proclamaţia de la Timişoara, avem ziarişti care au uitat regimul Nastase, avem mici întreprinzători care au uitat economia politică PDL-PSD, avem absolvenţi de bacalaureat care au uitat tabla înmulţirii ş.a.m.d. Solidaritatea în minciună cuprinde astfel masele largi. Părinţii bacalaureaţilor netoţi se solidarizează cu „relaxarea” examenelor până la nivelul lui Gâgă, practicată de guvernul Ponta. Marea majoritate a românilor înfierează corupţia, dar alege cu scoruri electorale impresionante primari, preşedinţi de consilii judeţene, deputaţi sau senatori cu probleme majore de corupţie, unii chiar cu condamnări în justiţie la activ. Se ajunge astfel la un impas structural. Solidaritatea în rău la nivelul general al societăţii româneşti îşi pune inevitabil amprenta asupra manierei în care funcţionează administraţia locală şi centrală, sistemul politic sau de educaţie. Şi, atâta timp cât nu ne vom trezi, adăstăm în această cloacă.