Specii urbane (I): Leneşul de parc

joi, 25 iunie 2015, 01:50
1 MIN
 Specii urbane (I): Leneşul de parc

În general, aceste vietăţi simpatice şi teritoriale care iubesc umbra, gogoşile şi lâncezeala sunt însoţite de unul sau doi pui care te fac să ridici sprâncenele a mirare. Cum a putut natura să dăruiască nişte vietăţi aşa de iubitoare de nemişcare cu pui atât de gureşi şi de zglobii ca argintul viu?

De cum dă căldura, prin parcurile orăşeneşti îşi face simţită prezenţa o vietate curioasă, pe care cu greu o poţi trece cu vederea. Înfăţişarea ei, nu cu mult diferită de a celorlalte fiinţe omeneşti care sălăşluiesc în habitatul umbros şi muzical al parcurilor din care teii nu au dispărut încă, nu e greu de remarcat. Exemplarele tipice ale speciei au corpuri modelate asemenea paharelor Erlenmeyer, pe care şi le întreţin cu mici mari şi gustoşi, gogoşele fiţoşele, îngheţată la cornet ori la pahar, pufuleţi, vată pe băţ şi alte delicatese de sezon.

Specimenele feminine atrag atenţia atât prin penajul mătăsos şi multicolor, cât şi prin ghearele ascuţite, tăioase şi puternice cu care scrijelesc îndelung ecranele tactile ale device-urilor portabile de care nu se despart nici când îşi hrănesc odraslele. Aceste vietăţi care au tendinţa de a se strânge în grupuscule emit, la intervale regulate, chiote de satisfacţie şi ciripesc ori de câte ori ceva sau cineva le intră în raza de observaţie.

Ca şi femelele, masculii se adună unii cu alţii, dar cel mai adesea ei îşi păzesc, cu mândrie de cocoş luptător, puii proaspăt ieşiţi din găoace. Deşi, la rigoare, se poate face deosebirea între comportamentele de tip solitar şi cele de tip gregar, cel mai important e că ritualurile de marcare a teritoriului şi de asigurare a securităţii puilor merită studiate cu atenţie.

Mai întâi, masculul caută cu privirea o bancă. Întrucât banca va deveni centrul de comandă şi culcuşul din care vor fi dirijate ostilităţile din teatrul de operaţiuni, masculul acordă o grijă deosebită procesului de selecţie a bazei. În primul rând, banca nu trebuie să fie nici prea aproape, nici prea departe de locurile de joacă ale puilor. Leneşul de parc adoră nemişcarea şi cel mai neînsemnat efort trebuie anticipat cu precizie şi executat cu pierderi energetice minore. În al doilea rând, banca trebuie să fie situată la o distanţă potrivită de locurile de hrană şi de adăpare. Nici oamenilor obişnuiţi nu le convine să umble câteva sute de metri după o gură de apă, darămite leneşilor de parc! În al treilea rând, banca trebuie să fie cuiburită într-un loc umbros, pentru că leneşul petrece zilnic câteva ore în parc, iar soarele îi poate afecta iremediabil starea psihică şi pielea delicată, în caz de expunere prelungită la ultraviolete.

Din clipa în care banca a fost identificată, masculul se îndreaptă cu mişcări agile de linx către locul ochit, îl ia în stăpânire şi îl fortifică recurgând la un arsenal redutabil: cărucior, kit de igienă a puilor, jucării, merinde, mai multe jucării, băuturi răcoritoare, resurse electronice de conversaţie, observaţie şi spionaj etc. Acesta este unicul efort fizic monumental al zilei, întrucât, mai apoi, masculul va controla teatrul de operaţiuni prin gesturi însemnând „aşa da, aşa nu” şi prin telecomandă vocală.

În timp ce masculul de îngrijeşte de identificarea, forticarea şi menţinerea citadelei, femela cu penaj multicolor şi unghii artistic ornamentate scrijeleşte iute telefonul portabil şi inteligent, pentru a-şi căuta suratele. Cu un susur graţios, ea îi cântă masculului că trebuie să se întâlnească cu ele şi dispare fantomatic în arboretul verde şi foşnitor, scoţând vesele triluri de chemare la şuetă. Şi în cazul ei, acesta este cel mai semnificativ efort fizic depus pe toată durata şederii. În rest, linişte, facebook, bârfe, mai mult facebook şi pace!

În general, aceste vietăţi simpatice şi teritoriale care iubesc umbra, gogoşile şi lâncezeala sunt însoţite de unul sau doi pui care te fac să ridici sprâncenele a mirare. Cum a putut natura să dăruiască nişte vietăţi aşa de iubitoare de nemişcare cu pui atât de gureşi şi de zglobii ca argintul viu? E un mister pe care nici marele Darwin nu l-ar fi putut dezlega!

Dacă am cunoaşte legea preschimbării materiei în antimaterie, probabil că ea ne-ar fi de mult folos să înţelegem comportamentul puilor leneşului de parc, dat fiind că termodinamica tradiţională nu li se aplică.

Aceste sisteme vii, mici şi ultrarapide nu au nici un fel de respect faţă de conservarea energiei. Pe cât de imobili sunt părinţii, pe atât de mişcători sunt puii. Unele odrasle creează lesne senzaţia că pot depăşi fără efort prima viteză cosmică, altele par că acumulează energie prin fotosinteză. În orice caz, entropia lor nu tinde niciodată spre zero, ci spre infinit. Mai apoi, orice lucru mecanic desfăşurat de pui pare a-i epuiza fizic pe adulţi.

Aşa se face că, după câteva ceasuri petrecute în parc, se constată o stare de fapt nefirească. Leneşii care au zăcut pe bănci sunt rupţi de oboseală, de parcă ar fi ieşit din şut, iar puii, veşnic în mişcare şi mai proaspeţi ca niciodată, strigă din rărunchi: Mai vreaaaau! Mai vreaaaau!

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza” Iaşi

Comentarii