Suspectul crimei din căminul studenţesc C4, din nou în instanţă

miercuri, 29 iunie 2016, 01:55
2 MIN

Magistraţii Tribunalului Iaşi au judecat ieri un nou termen în dosarul crimei ce avut loc toamna trecută într-un cămin din Târguşor al Universităţii „Al.I. Cuza“.  

La termenul de ieri au fost citaţi şi reprezentanţii unităţii de învăţământ, judecătorii amânând procesul. Principalul suspect, Aurelian Giosan, se află în arest din noiembrie 2015. El a negat comiterea faptei de la început, susţinând că o persoană necunoscută ar fi autorul masacrului din Căminul C4.

Potrivit autorităţilor, cele două victime, studenţi în anul I la Facultatea de Economie, au fost descoperite în dimineaţa zilei de 9 noiembrie, atunci când dintr-o cameră a căminului ieşea fum. După ce au spart uşa camerei, reprezentanţi ai căminului i-au descoperit pe Victor Nour şi Casian Harpă pe jos.

Cel de-al doilea a reuşit să spună unui alt student că a fost înjunghiat de Aurelian Giosan, după care şi-a pierdut cunoştinţa. După ce şi-a revenit, la spital, la câteva zile, Harpă a confirmat că atât el, cât şi colegul său care nu a rezistat loviturilor ar fi fost înjunghiaţi de Giosan, care apoi a incendiat camera.

CITIȚI ȘI: 

CRIMĂ ODIOASĂ ÎN CĂMIN! Şi-a înjunghiat colegii de zeci de ori, apoi le-a dat foc

Un student de anul I şi-a căsăpit efectiv colegii de cameră, apoi a fugit, fiind căutat de Poliţie de ieri dimineaţă. Atacul a avut loc la primele ore ale dimineţii de ieri, după ce criminalul ar fi venit de la club

Comentarii