TRAGEDIE! A murit în stradă, lângă spital, în timp ce venea la consultație

sâmbătă, 10 iunie 2017, 01:59
1 MIN
 TRAGEDIE! A murit în stradă, lângă spital, în timp ce venea la consultație

Femeia de 63 de ani suferea de grave afecţiuni oncologice.

O femeie în vârstă de 63 de ani, care suferea de afecţiuni oncologice, a decedat ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.30, în zona Ambulatoriului „Sfântul Spridion“, prăbuşindu-se efectiv în stradă. Deşi la faţa locului a intervenit în scurt timp un echipaj medicale al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi, care se afla în incinta Spitalului „Sf. Spiridon“, nu s-a mai putut face nimic.

„Femeia a fost găsită în stop cardio-respirator, iar având în vedere afecţiunile grave de care suferea, nu avea indicaţii de resuscitare. A intervenit un echipaj B2 cu asistent medical, apoi a venit şi un echipaj cu medic pentru constatarea decesului“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

A fost anunţată şi Poliţia.

Comentarii