Turişti blocaţi în Masivul Bucegi, recuperaţi de salvamontişti după 7 ore

duminică, 05 iulie 2015, 13:09
2 MIN
 Turişti blocaţi în Masivul Bucegi, recuperaţi de salvamontişti după 7 ore

Trei turişti rămaşi blocaţi, sâmbătă seară, într-o zonă extrem de dificilă din Masivul Bucegi, ei petrecându-şi noaptea pe munte, au fost recuperaţi, duminică, de salvamontişti, în urma unei acţiuni care a durat aproape şapte ore.

Doi turişti din municipiul Piteşti şi unul din localitatea Băileşti au rămas blocaţi, sâmbătă seară, în zona ”Valea seacă a crucii”, din Masivul Bucegi, un traseu abrupt care nu este deschis turiştilor.

Astfel, tinerii, toţi în vârstă de 23 de ani, au sunat la Salvamont, pentru a cere ajutor, spunând că au încercat să iasă din zona de abrupt cu ajutorul corzilor, însă s-au încurcat şi au nevoie de sprijin.

Din cauza orei foarte înaintate şi a condiţiilor dificile, salvamontiştii nu au putut interveni pe timp de noapte şi au pornit în căutarea celor trei turişti duminică dimineaţă, la ora 5.00, a declarat şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

La finalul acţiunii care a durat aproape şapte ore, cei trei tineri au fost scoşi din zona de abrupt, ei fiind în afara oricărui pericol.

Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turişti să nu se abată de la trasele montane marcate, să nu urce pe munte dacă nu sunt echipaţi corespunzător şi să-şi aleagă traseele în funcţie de condiţia fizică pe care o au, dar şi de experienţă.

Mediafax

 

Comentarii