Un nou Turn Babel

Tot mai mulţi dintre semeni accesează wikipedia, enciclopedia liberă, scrisă de chiar utilizatorii ei. Cineva propune o temă, un subiect, iar determinarea conceptuală se face „în comun”, prin adiţie sau completare de informaţie. Puţini realizează însă ce a devenit astăzi inedita sursă de documentare on-line. Un artist francez s-a gândit să-i producă o replică în format clasic, pe hârtie, transferând postările din limba engleză în suport material. Doar pentru primele litere ale alfabetului, deocamdată.  Rezultatul? Sute de tomuri de mari dimesiuni, mulţimi de rafturi suprapuse, decorând pereţii unui spaţiu impresionant, flancat numai de cărţi. Un veritabil Turn Babel al informaţiei de primă instanţă, nu întotdeauna precisă, dar accesibilă oricui. Un hipertext inepuizabil, aflat în extensie continuă…

Dacă admitem că textul clasic este o „ţesătură” semnificantă, lesne de citit şi interpretat, hipertextul – afirmat în era postmodernă, a informaţiei diversificate şi dispersate la maximum – scapă determinărilor obşteşti; nu are început, nici sfârşit; nu este închis, nici definitiv, putându-se modifica şi metamorfoza nelimitat. În cazul hipertextului, a informaţiei accesate prin Internet, dispar distincţiile dintre autor şi cititor. Lectura însăşi nu mai este doar pasivă, cât activă şi creativă, scrisul şi cititul fiind uneori coincidente. Se trece de la o lectură liniară şi previzibilă, la o alta, ghidată de semne aleatorii. Dispar acele repere obişnuite la cititul unei cărţi: autor, număr de pagină, prefaţă, sumar. Parcurgerea unui „hiperdocument” este ocazia de „a naviga” liber, parcurgând noduri şi legături imprevizibile, deschizând „ferestre” mediatice – una după alta ori simultan -, cu riscul de a rătăci fără ţintă în arcanele unei adevărate jungle informaţionale. „Rătăcirea în hiperspaţiu”(lost in hyperspace) este condiţia celui transformat în prizonierul reţelei preferate.

Ruptura cu liniaritatea culturii tradiţionale, pe suport de hârtie, dă un sens nou noţiunii de flux şi constituie punctul de plecare al unei reflecţii asupra conceptului de narativitate hipermedia. Într-un astfel de context, rolul autorului de text este redefinit. Contează mai puţin cine produce informaţiile, cât abilitatea de a le accesa, clasa, ordona şi asocia. Prioritare, aşadar, sunt tehnicile de căutare, organizare şi selecţie, nu cele de „creaţie” personalizată. Utilizatorii Internetului se vor conecta la reţea, participând de la distanţă la unul şi acelaşi flux. Hipertextul este, astfel, urmarea unui efort colaborativ şi responsabil, chiar dacă diluează în mare măsură exigenţa „inventivităţii” auctoriale.

Pe de altă parte, înlocuirea scrisorii şi a fax-ului de către e-mail a antrenat o altă manieră de a scrie; autorul este secundat şi chiar depăşit de unealta sa – ordinatorul -, adesea mai mult decât un simplu „mijloc”, oricând la îndemână. Mutaţiile tehnologice au antrenat consecinţe importante la nivelul discursului, al  retoricii şi stilisticii implicate. Se trece de la o percepţie analogică a lumii – cum este cea a noastră -, la o percepţie digitală, livrată de calculator. Consecinţele? Manipulabil după voinţă, textul se multiplică şi pulverizează. Structura liniară şi omogenă devine una fragmentară; schema clasică a textului (introducere-dezvoltare-concluzie) este reconsiderată, cititorul putând reveni, după plac, la început, ori „sări" direct la sfârşit.

Internetul şi „autostrăzile informaţionale" globalizează informaţia, creând un nou „Turn Babel” electronic. Datorită noii sale relaţii cu spaţiul şi timpul, omul capătă iluzia simultaneităţii. Poşta electronică permite transmiterea instantanee a mesajelor unui număr tot mai mare de destinatari. „Scriitorul” de mesaj nu-şi redactează textul funcţie de scrupule literare; el scrie aşa cum vorbeşte la telefon – precipitat, spontan şi improvizat -, fără vreun scrupul pentru formă. Absenţa semnelor diacritice şi, uneori, a vocalelor, conduce la articularea unui text imperfect gramatical, îngreunând, deopotrivă, lectura şi înţelegerea. Neglijenţele stilistice şi ortografice sunt acceptate şi pardonate prin consens.

Care să fie metafora potrivită a descrie lumea de astăzi, cea care consacră eterogenitatea, fragmentaritatea şi provizoriul? Suntem, fără să vrem, constructorii unui nou „Turn Babel”, nu neapărat lingvistic, cât informaţional. Navigatorul pe Internet frecventează simultan locuri altădată inaccesibile. Cunoaşterea este structurată „rizomatic”, sugerând mai degrabă dispersie şi ramificare, decât coerenţă sau unitate. Tipul uman postmodern, eliberat de chingile spaţiale şi temporale, este nomadul, rătăcind haotic, fără busolă, după capriciul stimulilor de moment. O fi bine? O fi rău? 

Petru Bejan este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Filosofie din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza” şi membru al AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă)