Un potenţial pion pro-Putin la Paris?

"Vladimir Putin câştigă alegerile din Franţa", titra Bloomberg o relatare după primul tur al alegerilor preliminare pentru desemnarea candidatului principalei grupări politice franceze de centru-dreapta. Între timp lucrurile au fost, de altfel, tranşate. Francois Fillon, "un rusofil aproape la fel de entuziast ca Marine Le Pen, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Frontului Naţional", după cum îl descrie Bloomberg, l-a învins net în finala de doi pe contracandidatul său, Alain Juppe. Şi cum mai toată lumea este de părere că în urma alegerilor prezidenţiale din aprilie 2017 unul dintre cei doi va fi noul şef de stat, înlocuindu-l pe Francois Hollande care între timp a şi anunţat că nu mai candidează, titlul de mai sus este cât se poate de justificat.

Iar cum este puţin probabil ca şi după retragerea din cursă a lui Hollande socialiştii să vină cu un candidat (cel mai probabil acesta va fi Manuel Valls, actualul premier) capabil să intre în finala prezidenţială, Vladimir Putin are de ce să fie satisfăcut. Fie că e vorba de Francois Fillon, fie că e vorba de Marine Le Pen, a cărei formaţiune, Frontul Naţional, a fost de altfel sprijinită financiar de către Moscova printr-o bancă rusească din Cehia, liderul de la Kremlin va avea cu siguranţă un simpatizant începând de anul viitor la Paris.

Fillon, un fost prim ministru, s-a aflat adesea de aceeaşi parte a baricadei cu Moscova. Şi atunci când a sprijinit viziunea pro-Assad a Kremlinului în privinţa conflictului din Siria, şi atunci când a criticat politica de sancţiuni aplicată Rusiei după anexarea Crimeei. Din contra, el este de părere că UE ar trebui nu doar să renunţe la sancţiuni, ci chiar şi la vizele de călătorie pentru cetăţenii ruşi. Şi e important de spus, după cum observă şi Bloomberg, că în cazul lui Fillon nu suntem în situaţia lui Donald Trump, un om cu experienţă practic zero în materie de politică exernă, ghidat în comentariile şi declaraţiile sale de impulsuri emoţionale mai degrabă decât de convingeri, ci a unui politician experimentat ale cărui poziţii de principiu sunt bine sedimentate în timp. Ele urmăresc în fapt mai vechea linie gaullistă dominată de anti-americanism (generalul De Gaulle s-a opus ferm intrării Marii Britanii în UE, considerând Londra un "cal troian" al Americii în Europa) şi de simpatii pro-ruseşti.

În cursul vizitei făcute cu câteva luni în urmă la Bucureşti, un alt fost prim ministru francez, Domenique de Villepin, parte a aceluiaşi curent politic, exprima extrem de explicit poziţii asemănătoare considerând că europenii ar trebui să negocieze cu Rusia propriul lor aranjament de securitate pe continent. Unul care să excludă America. Ceea ce, previzibil, va însemna, între altele, recunoaşterea unei "sfere de interes legitim" a Federaţiei Ruse. Până unde se va extinde aceasta e neclar, însă prin poziţionarea sa geografică România este departe de a se afla într-o poziţie liniştitoare. Or, după Brexit, ceea ce se întâmplă în Franţa are un impact şi mai important asupra Europei, liniile directoare fiind trasate în principal la Berlin şi Paris. O schimbare semnificativă de poziţie în Franţa faţă de relaţia cu Rusia va avea reverberaţii şi în Germania unde oricum Angela Merkel se află sub presiunea unor influente cercuri politice şi de afaceri care, din convingere sau din interes, favorizează "normalizarea" legăturilor cu Moscova, în ciuda comportamentului tot mai agresiv al ruşilor nu doar în Ucraina, ci şi, de pildă, faţă de ţările baltice. Iar cu Donald Trump la Casa Albă…

Iată cum prinşi în discuţiile despre victoria lui Donald Trump tindem să ignorăm lucruri importante care se petrec mult mai aproape de noi. Şi nu e vorba doar de alegerile din Franţa sau de cele, la fel de critice, care vor avea loc toamna viitoare în Germania. În momentul scrierii acestui articol nu se cunoaşte rezultatul de la referendumul constituţional din Italia. O înfrângere a premierului Matteo Renzi, care pare relativ probabilă, va avea efecte destabilizatoare nu doar în plan politic intern, ci şi în extern, provocând reverberaţii în zona Euro, mai ales ca urmare a fragilităţii sistemului bancar italian. E drept, în Austria Norbert Hofer, candidatul de extremă-dreaptă, a pierdut alegerile, în urma a ceea ce ar putea fi un efect Trump pe invers! O mică gură de oxigen pentru establishmentul politic european. Însă asta nu înseamnă deloc că turbulenţele din interiorul Uniunii Europene se vor calma. Ele vor continua şi vor pune în discuţie aspecte fundamentale. Ceea ce, ca stat membru, ne va afecta în chip serios. De la ecuaţia de securitate de pe continent, reevalurea sferelor de influenţă şi relaţia cu o Rusie tot mai agresivă, până la rolul Bruxelles-ului, amploarea integrării, libera circulaţie în interiorul Uniunii Europene şi chiar structura internă a acesteia. În acest punct trebuie precizat că Francois Fillon este şi un sprijinitor al ideii unei Europe cu două viteze! Sunt în joc chestiuni cât se poate de concrete cu impact major atât asupra ţării în ansamblu, cât şi în plan personal fie că e vorba de cei peste 3 milioane de români plecaţi în străinătate, fie că e vorba despre cei rămaşi acasă.

Cu toate acestea acest gen de subiecte sunt total absente din campania parlamentară de la noi. Iar atunci când se discută auzim doar un şir de platitudini, chiar când cei care le exprimă sunt demnitari la cel mai înalt nivel în stat, precum preşedintele ţării. În fapt, e greu de decelat vreo temă majoră care să domine actuala competiţie electorală. De unde şi apatia generalizată a alegătorilor. Mitingul chinuit organizat sâmbătă la Iaşi de liberali, care s-a dorit unul al "Moldovei liberale", dar care abia a reuşit să strângă în jur de vreo 2 mii de activişti aduşi de prin judeţele din estul ţării, a exprimat foarte bine această stare de spirit. Aşa că dacă nu se produce vreo minune între timp ne putem aştepta probabil la cea mai slabă prezenţă la vot la alegerile parlamentare din România din 1990 încoace. La un sfert de veac de la căderea regimului comunist, românii par complet debusolaţi şi apatici. Sigur, nu suntem singurii în această situaţie. Europa este în criză, lumea occidentală, în general, este în criză. Certitudinile de ieri sunt, deodată, puse sub semnul întrebării. Problema este dacă România are voinţa, capacitatea şi liderii în stare să răspundă unor astfel de provocări majore!