Caută 
2 MIN
Scriam ieri despre muzica progresivă şi ne-am pomenit cu încă un sărbătorit din branşă. Cine n-a ascultat măcar o dată în viaţă măcar o piesă de Evangelos Odysseas Papathanassiou (cunoscut mai mult sub numele de Vangelis) să ridice mâna! Deci, nimeni?
Booon! Oricine a urmărit Teleenciclopedia, înainte de 1990, a ascultat, chiar fără să ştie, Vangelis, Kraftwerk şi Jean Michel Jarre; fiţi atenţi la astea:
şi imaginaţi-vă o voce sfătoasă: "Inginerii români din domeniul ciberneticii au pus la punct, în cinstea Congresului al XIV-lea al PCR, un inedit sistem de mulgere automată a vacilor din fermele de stat. Acelaşi aparat, realizare de vârf a epocii de aur, poate fi transformat cu costuri minime în ciupilitor de pui…".
Şi o piesă care mergea la documentarele despre liniile de producţie:
Să revenim la Vangelis. Nu azi, ci mâine e ziua lui, schimbă prefixul, împlineşte 70 de ani – să trăiască şi să mai compună! Poate nu ştiaţi că primele sale succese datează de la sfârşitul anilor ’60, cu trupa "Aphrodite’s Child", în care solistul era… Mai bine să-l descoperiţi singuri:
Exact! Demis Roussos era solist vocal şi bassist (pe Fender Jazz Bass şi Fender Precision Bass, despre care tocmai am scris în textul de luni), coleg de formaţie cu Vangelis, aşa s-au lansat. Poate că unii îl cunoşteau pe Demis Roussos doar din şlagărele sale romantice ale anilor ’70: ei, bine, a cântat şi rock progresiv, iar trupa a ajuns repede (1967 – 1970) de la un succes local, în Grecia natală, la unul european (primul single, "Rain and Tears", prelucrare după "Canon în Re Major" al lui Johann Pachelbel, 1653 – 1706, a fost înregistrat la Paris).
De la Aphrodite’s Child la coloanele sonore pentru Hollywood şi Teleenciclopedie a trecut ceva vreme: cu 70 de lumânărele pe tort, stropite cu uzo, Vangelis este unul dintre greii muzicii progresive şi de film. Ascultare plăcută!
Îți recomandăm
