Veselie şi ticăloşie

Televiziunile debordează vomituri (ţ)icnite de entertainment, care ar ruşina-o şi pe Cicciolina. Un fost demnitar pe nume Greblă face mâna greblă şi adună 50 de… capre. Haz nebun! Prim Plagiatorul Ponta dă un decret hilar pentru o singură persoană – EL, EL MAXIMO AMIGO DA COMPANIERO CHE (scuzaţi, spaniola mea e aproximativă, dar aţi înţeles ce vreau să spun). Satira scriitorilor sudamericani despre dictatorii lor pare ofilită faţă de decretul pontos. Se fură într-o veselie, ţara e măcinată de corupţie de la vlădică până la opincă, s-o spunem clar. Ne furăm căciula zâmbind, oameni buni, unii de la alţii. Nu numai demnitarii fură. Fură sau încurajează furtişagul mulţi. Însuşi statul, adică demnitarii săi. Căci ce înseamnă încurajarea prin lege a bacşişului? Haideţi atunci să impozităm şi şpaga: de la licitaţii, de la intrarea în servicii, caltaboşii lui Remeş, etc. Căci ce înseamnă, bunăoară, boşorogeala universitară stipulată prin lege?! Bătrâni profesori nu se lasă duşi din universităţi decât cu picioarele înainte sau atunci când lasă loc odraslelor proprii sau altor cimotii. Avizi de doctorate plagiato-cumetriale şi de salarii „nesimţite”, bântuie ca fantomele, uitaţi descheiaţi la şliţ, pe culoarele înaltelor instituţii fără să mai găsească sălile de curs, adorm la catedre sau bolmojesc nişte cursuri de la paşopt. Nu vorbesc aici, desigur, de eminenţii profesori ajunşi la senectute cu mintea trează. Dar ce înseamnă, tot stipulat prin lege, autorlâcul noilor îmbogăţiţi ajunşi infractori?! Aceştia, ajunşi în zeghe, scriu cărţi. Eternii şi fascinanţii furători, care poate că au scris la viaţa lor vreo compunere în şcoala primară, dar mă îndoiesc, ajunşi după gratii scriu gârlă, scriu Dunăre, voind să acopere toate domeniile ştiinţelor şi artelor româneşti cu un potop de opere. Opusculele bieţilor clasici, sărmanele disertaţii ale savanţilor se pitesc ruşinate pe rafturile librăriilor, ca să facă loc lucioaselor lucrări (mă rog, lucrături) ale culturii româneşti de mâine, căci, nu-i aşa, tot românul e născut… infractor.

Ultima ticăloşie veselă cu iz de telenovelă (actorul şi regizorul Ion Sapdaru propunea chiar un concurs de scenarii pe această temă) este ceea ce s-ar putea numi AMANTA DI LA IAŞI. Primarul Nichita e gelos pe amantă. Aşa că pune pe şeful Poliţiei şi pe adjunctul acestuia s-o urmărească. Ca să fie sigur, pune şi nişte detectivi particoleri. Intervine şi un bărbat din străinătăţuri în chestiune. Nişte tipi din clanul Cordunenilor îl ameninţă în stil mafioto-bahluvian: Caramba din ţară! Asta fiindcă primarul era gelos până şi pe motanul pe care-l ţinea amanta în braţe. Vrea să audă până şi cum scârţâie patul amantei, scenă demnă de Ionică cel prost, numai că Ionică era păcălitorul, în timp ce Nichituş cel prost e păcălitul. Doamne, cât trebuie să se fi distrat poliţiştii pe seama strechierii libovnice a şefului! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă Nichita (puţin probabil, dar în România totul e posibil) s-ar întoarce în Primărie. Vai, ce zeflemele ar mai fi. Un regal! Mamăăă, ce pasionant! Mă-nebunesc, monşer!
Aşa că Nichita, care se poartă cu oamenii din subordine ca şi cu slugile de pe moşia lui tat-su, ba, mai mult, apelează şi la interlopi, va intra la bulău. Asta după ce şi Năstase a intrat pentru o telenovelă cu termopane, nevasta plângând şi ţara oftând.

Mie îmi vine să zic ca Dănilă Prepeleac: Nici nu-mi pasă/ de Năstasă/ De Nichita/ nici atâta.

Însă de păsat trebuie să ne pese. Politicienii noştri îşi iau o mască „europeană” faţă de occidentali, dar când revin în România revin la cea normală, cea fanariotă. Am citit în ultimul volum al lui Luca Piţu, Lexiconul figurilor căjvănare, cum un penticostal din Cajvana se adresa la adunările sectei cu evlavioasa formulă: „iubiţii noştri fraţi ţigani”. Acasă însă îi făcea baragladine şi se purta faţă de ei în stilul clasic românesc, pe care-l ştim cu toţii. La fel şi demnitarii noştri sau noii îmbogăţiţi. Afară-s occidentali get-beget, acasă-s fanarioţi de secol XIX. L-am văzut pe cotoiul bătrân îndăgostit din Ieşi, un Andronache Tuzluc căruia i s-au aprins călcâiele după Duduca lui. Ambii dispun de supuşii lor cum vor. Sau să ne amintim, la întâmplare de Ioan Mircea Paşcu, actual vicepreşedinte al Parlamentului European, care, când era ministru la apărare, îşi plimba soaţa cu motonava militară pe Dunăre. Sau să ne amintim de Prim Plagiator, care îi spunea unui ministru, vorbind de Buget: „V-am dat”. Bugetul era al lui, nu al ţării, şi îl împărţea cum voia.

În toate cazurile este vorba de aceeaşi mentalitate. Până nu îi vom dezbăra de ea şi nu ne vom dezbăra, vom rămâne cufundaţi în cleioasa veselie ticăloşită: cu entertainmentul nostru, cu hazosul Minciunică Badea, cu răbdările noastre prăjite… şi ne vom minuna: De ce copiii şi nepoţii noştri nu mai vor să se întoarcă în minunăţia noastră de ţară?!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist