WIKIPEDIA dă în judecată Agenţia Naţională de Securitate a SUA

miercuri, 11 martie 2015, 15:48
1 MIN
 WIKIPEDIA dă în judecată Agenţia Naţională de Securitate a SUA

Wikimedia Foundation, organizaţia non-profit care deţine enciclopedia liberă online Wikipedia, dă în judecată Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) şi Departamentul american de Justiţie.

Organizaţia acuză că supravegherea traficului pe internet derulată de NSA încalcă Primul şi al Patrulea Amendament al Constituţiei SUA.

„Interceptările NSA aduc atingere esenţei democraţiei. Wikipedia se bazează pe libertatea de expresie, investigare şi informare. Încălcând dreptul utilizatorilor la intimitate, interceptările NSA ameninţă libertatea intelectuală, de care depinde capacitatea oamenilor de a crea şi de a înţelege lucrurile”, a afirmat directorul executiv al Wikimedia Foundation, Lila Tretikov.

evz.ro

 

Comentarii