Zborurile elicopterelor Super Puma, interzise în toate ţările Uniunii Europene

joi, 02 iunie 2016, 22:58
1 MIN
 Zborurile elicopterelor Super Puma, interzise în toate ţările Uniunii Europene

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA) a dispus joi interzicerea zborurilor elicopterelor Super Puma fabricate de Airbus, după un accident produs la sfârşitul lunii aprilie în Norvegia, soldat cu 13 morţi.

Măsura luată de AESA vizează toate elicopterele de tip Super Puma H225 LP şi AS332 L2, fabricate de compania Puma Helicopters, şi se aplică în toate ţările Uniunii Europene.

"Această măsură a fost luată din raţiuni de precauţie până când vor fi disponibile noi date", a comunicat Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană.

Decizia a fost luată după un accident aerian produs din cauza unei defecţiuni tehnice în Norvegia, în aprilie, soldat cu 13 morţi.

Mediafax

Comentarii