Caută 
7 MIN
Lasati sa moara de foame
Mic de stat dar spatos, cu o figura incruntata, Cristi isi deapana amintirile tragind cu sete dintr-o tigara. E bronzat ca orice lup de mare care se respecta si e imbracat curat si ingrijit. Cind isi aminteste de momentele cele mai neplacute se incrunta si mai tare si priveste pamintul pe care nu a calcat pret de aproape doi ani de zile.
Cristi s-a intors in tara luna trecuta, fara o para in buzunar, dar cu o trauma serioasa: "in cine mai poti avea incredere?".
Sea Condor, vaporul pe care Cristi M. s-a ambarcat in octombrie 1997 pentru sapte luni, a fost sechestrat in portul Manila, pentru neplata datorilor. Din luna aprilie a anului 1998, marinarii nu au mai primit nici un semn de viata de la proprietarul vasului, firma romaneasca "N.I. Johnson". Echipajul, format din 16 marinari romani, a fost abandonat de armator. Pina la revenirea sa in tara, timp de 18 luni, Cristi s-a descurcat cum a putut, traind din mila publica. La fel ca si ceilalti 15 colegi ai sai.
Potrivit contractului, Cristi trebuia sa primeasca, timp de sapte luni, o indemnizatie zilnica in valuta, plus un salariu in lei, in tara. Urma apoi sa se intoarca acasa. Dupa sapte luni, nu a primit decit banii cuveniti pentru doua luni, iar contractul s-a prelungit, fortat de evenimente, la 18 luni. " Odata nava arestata, armatorul ne-a abandonat, condamnindu-ne practic la moarte prin infometare. Am fost lasati de izbeliste de stat si de toti cei care ar fi trebuit sa intervina pentru noi. Chiar si cei de la amabasada ne-au intors spatele ", isi varsa naduful marinarul.
Razboiul nervilor
Zilele s-au scurs monoton pentru cei 16 barbati, prizonieri pe nava. Singurul punct de reper al unei zile erau orele de cart, in care pazeau generatorul de curent. Toti erau cu nervii la pamint. Caldura ucigatoare, care nu scadea sub 30 de grade Celsius, facea sa le fiarba singele. " Din cind se mai isca o bataie intre noi, insa fara urmari. Certurile erau cele mai dese. Lipsa banilor si a tigarilor, mincarea putina, dorul de casa, neputinta, toate astea iti tocau nervii ", isi aminteste interlocutorul meu. Pe uscat nu mergeau pentru ca nu aveau bani si nici cu ce sa ajunga la tarm. Doar cind primeau ajutoare se mai ducea careva dintre ei la mal, sa se dezmorteasca.
Pe nava, singurul care avea de lucru era bucatarul. Un pusti de 19 ani care trebuia sa se descurce sa faca de mincare din mai nimic. De multe ori marinarii trageau din banii de alimente, pentru a-si lua tigari. Intre membrii echipajului se numarau si doi marinari care nu-si vazusera niciodata copiii, nascuti la numai doua luni dupa plecarea lor. Stateau si priveau la pozele primite de la neveste.
Luni de zile nu au stiut nimic despre cei de acasa. Filipinezii le returnau scrisorile fara nici un motiv. Despre ce se mai intimpla in Romania aflau doar ascultind postul "Europa libera". Cristi, telegrafistul navei, a avut grija sa monteze cite un difuzor in fiecare cabina. "Macar cu atit mi-am ajutat colegii", spune el.
Salvatorul padre Bernardi
Uneori mai aflau si despre alte nave aflate in aceeasi situatie: " Am luat legatura prin radio cu un prieten din Bacau, Ionut Silisteanu, care era ambarcat pe un vas care fusese abandonat si arestat intr-un port din India. Nici ei nu o duceau mai bine decit noi ", isi aminteste Cristi. Cosmarul marinarilor romani a devenit ceva mai suportabil dupa ce l-au cunoscut pe Savino Bernardi, un preot catolic de origine italiana. Parintele Bernardi facea colecte pentru ei si le aducea, din cind in cind, un telefon mobil de pe care sa-si sune familiile. El a fost cel care le-a adus si un preot ortodox, la Sfintele sarbatori ale Pastelui si Craciunului. " Slujbele erau in limba engleza, si unii dintre noi nu pricepeau mai nimic. Gestul insa a contat enorm si ne-a mai intarit moralul ", recunoaste marinarul.
Cristi a ajuns acasa, in Romania, tot datorita interventiilor preotului italian.
" Nimic din ceea ce este acasa nu se compara cu viata pe mare. Un voiaj dureaza, in mod normal, 7 – 8 luni. Sa stai insa inchis pe un vapor prapadit timp de aproape doi ani, condamnat fara vina, asta te scoate din minti. Gindul la cei dragi te sustine, dar te si macina ", marturiseste Cristi. O intrebare nu-i da pace: " Cum pot unii, romani si ei, sa ne abandoneze aiurea prin lume, gindindu-se numai la buzunarele si interesele proprii ".
In ghearele piratilor
Abandonul si arestul in portul filipinez sint doar ultimele aventuri prin care a trecut marinarul nostru. Inca de la primul sau voiaj, cu destinatia Portugalia, petrecut in vara anului 1990, Cristi M. a avut ghinionul ca vasul "Felix" pe care era ambarcat sa fie luat cu asalt si capturat de niste rebeli liberieni prinsi intr-un razboi civil. Cargoul romanesc de aproximativ 8.000 de tone a fost atacat in largul coastelor Liberiei de o salupa pe care se aflau patru negri, inarmati pina in dinti. " S-au apropiat in viteza si, inainte sa spuna ceva, au deschis focul asupra noastra. Am oprit imediat motoarele. Trei dintre pirati s-au urcat la bord. Abia atunci am vazut ca erau drogati, cu ochii injectati si extrem de agresivi. Ne-au scos pe toti pe puntea principala si ne-au terorizat, tragind rafale de pistol automat deasupra capetelor noastre ", isi aminteste marinarul. Cu armele la cap, romanii au dus vaporul pina intr-un port abandonat, Greenville, controlat de rebeli. Acolo, cu teama in sin, au stat timp de 15 zile.
Copiii ucigasi
" Pina si copiii de 7 – 8 ani aveau in mina un AKM sau o alta arma. Au venit sa ne vada fel de fel de asa – zisi generali si colonei de-ai rebelilor. Nimeni nu ne spunea insa ce au de gind cu noi. Mai toti cei cu care am dat ochii erau nemincati si drogati cit cuprinde ", povesteste Cristi. Intre timp, negrii i-au jecmanit pe marinari de toate bunurile pe care le aveau la bord. Alimentele au fost prada care i-a interesat cel mai mult. In portul fantoma mai era ancorat si un vas de pescuit grecesc, dar fara echipaj, ceea ce a stirnit tot felul de ginduri negre in mintile captivilor. Piratii le-au cerut la un moment dat romanilor sa-i transporte, cu masini si arme, intr-un alt port. Dupa 15 zile de teroare, liberienii i-au eliberat pe romani. Nu inainte de a-i pune sa dea scris ca toate bunurile furate au fost, de fapt, lasate drept suveniruri, vezi Doamne, pentru buna gazduire: " Am plecat ca din pusca din portul fantoma, si nu am lasat-o mai usor decit dupa vreo o suta de mile. Pescadoarele romanesti aflate in zona Mauritaniei ne-au interceptat dupa 4-5 zile si ne-au ajutat cu alimente din rezervele lor", rememoreaza marinarul momentele de groaza.
Naufragiul
Dupa doi ani, cind se afla tot pe "Felix", a avut parte de o alta experienta inedita: naufragiul. Vasul transporta cereale, trimise de ONU, din Djibouti pina in Somalia. Portul somalez Mogadiscio era cuprins, la fel ca intreaga tara, de razboi. Au descarcat cerealele sub protectia reprezentantilor Natiunilor Unite si si-au luat imediat talpasita. Chiar la iesirea din gura portului i-a intimpinat furtuna. Din cauza unor probleme tehnice, vasul a fost aruncat pe stinci. A inceput sa ia apa si s-a inclinat pe o parte. Echipajul format din 30 de oameni, s-a salvat coborind pe parime direct pe stincile pe care esuasera.
Nimeni nu si-a pierdut viata in timpul incidentului. Noaptea au petrecut-o, inghetati, sub bataia valurilor si a ploii: " Era un vint si o saratura de nu mai stiai pe ce lume te afli ", isi intareste Cristi spusele.
Dimineata, cind s-a mai domolit furtuna, un reprezentant al ONU i-a preluat cu o salupa si i-a dus la tarm. Dupa necazul de peste noapte, marinarii romani au mai avut parte de inca o belea. Au fost nevoiti sa traverseze orasul, in care somalezii se bateau de mama focului. Jeep-urile cu care erau transportati erau anuntate armatei prin statiile de emisie. Somalezii ii opreau, sub amenintarea armelor, si le luau documentele la control. Cea mai mica neregula le-ar fi atras in mod sigur moartea. Au strabatut o gramada de baraje, pina la marginea desertului. De acolo i-a preluat un avion rusesc, aflat sub pavilon ONU. " Asta a fost cel mai scurt voiaj al meu. Dupa o luna jumate eram deja acasa. Inainte de a veni avionul cu care urma sa plecam spre Romania, cei de la ONU au fost nevoiti sa ne tina timp de trei zile in Kenya, la un hotel de lux, unde ne-am mai intremat si noi" , isi incheie Cristi povestea.
Ne-am despartit pe fuga, el fiind grabit sa ajunga inaintea sotiei, care iesea de la serviciu. Ramas fara un chior in urma abandonului filipinez, Cristi imi spune ca acum a devenit "ajutor de mama". Si ca nu stie cu ce incredere in armatori s-ar mai urca pe o nava. Inca nu a reusit sa se rupa de cele traite. Si nici nu crede ca va putea sa o faca prea curind. ( Claudiu POENARU )
la inceput | Stiri locale
Monitorul –Stiri Nationale –Financiar –Privatizare –Sport –Bomba opinii –Editoriale –Comentarii –Features –Interviuri –Forum
Stiri Locale Iasi Suceava Botosani Piatra-Neamt Bacau Vaslui Focsani Braila Galati Chisinau Cluj Brasov Sibiu
