De Business

Punem punctul pe știi

Creditele de consum, la control

miercuri, 09 ianuarie 2008, 19:46
1 MIN
 Creditele de consum, la control

Bancile comerciale din Iasi au intrat in vizorul inspectorilor de la Protectia Consumatorului. Motivul controalelor dispuse incepind de ieri de institutia de profil il reprezinta conditiile in care bancile acorda credite de consum persoanelor fizice, fiind urmarite in principal posibilele clauze abuzive si publicitatea inselatoare.

"Vrem sa vedem daca in practica comerciala a fiecarei banci avem de-a face cu situatii in care se inregistreaza dezechilibre intre drepturile si obligatiile consumatorilor sau institutiile financiar-bancare opereaza in prezent campanii publicitare inselatoare de genul reclamelor care sustin ca bancile acorda credite pe loc", a declarat inspectorul-sef Valerian Salavastru de la Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului Iasi.

Acesta a mai precizat ca, potrivit Legii 363/2007 aprobata la finele anului trecut, sefii celor 12 inspectorate regionale au posibilitatea, conform noului act normativ, sa dispuna sistarea definitiva a activitatii operatorilor economici care inregistreaza astfel de practici comerciale inselatoare.

In plus, potrivit noilor reglementari, sanctiunile pot ajunge pina la 60.000 RON. "Fac apel la ieseni sa vina sa sesizeze la noi toate neregulile inregistrate in relatiile contractuale cu bancile comerciale. Aceste reclamatii vor fi tratate cu prioritate", a conchis Salavastru.

Comentarii