De Business

Punem punctul pe știi

Investitii cu pipeta

miercuri, 23 iunie 2004, 23:00
2 MIN
 Investitii cu pipeta

Cine vine in Iasi cu o masina mai de Doamne-ajuta are toate sansele de a primi titlul de „Investitorul anului”. In prima jumatate a acestui an, investitiile straine din judet au depasit cu chiu cu vai 40.000 de euro, valoarea unui apartament intr-o zona buna a Iasului. Investitiile cu adevarat importante, cum este cea a rusilor de la „Tehnosteel LBR”, care au investit anul trecut 2,6 milioane dolari, vin in Iasi o data la citiva ani.
Potrivit unor statistici ale Oficiului Registrului Comertului Iasi, in primul semestru al acestui an capitalul social investit de firmele straine in judet s-a ridicat la 42.218 dolari, de trei ori mai putin decit in primele sase luni din 2003. Exceptind o investitie de anul trecut de 2,6 milioane de dolari, apartinind rusilor de la „Tehnosteel LBR”, capitalul social investit de straini in primele sase luni ale anului trecut a fost de 123.515 dolari.
„Desi valoarea investitiilor a scazut, numarul societatilor care si-au deschis afaceri a crescut”, a declarat Gina Sindila, directorul Oficiului Registrului Comertului Iasi.
Numarul firmelor infiintate de investitorii straini in acest an a fost de 75, fata de 44, in primele sase luni ale anului trecut.
„Nici salariile mai mici comparativ cu alte zone nu mai este un argument suficient pentru a atrage un investitor strain. Printre facilitatile care ar trebui acordate investitorilor straini se numara concesionarea de terenuri pe o anumita perioada la preturi foarte mici, lucru care deja se intimpla in Timisoara, asigurarea unei infrastructuri la standarde occidentale, in conditiile in care nu exista curse regulate in strainatate si, nu in ultimul rindm, o noua atitudine din partea municipalitatii”, crede Gheorghe Plesu, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Iasi.
Municipalitatea se pare ca deja a luat in vizor o parte din recomandarile lui Plesu, iar acum urmeaza a se vedea daca vor fi si aplicate. „Pentru investitorii straini seriosi, adica cei care investesc o suma de la un milion de euro in sus, pe linga facilitatile acordate de lege, municipalitatea are in vedere concesionarea de terenuri la preturi mici, in jur de un euro/metru patrat, asigurarea infrastructurii si grabirea obtinerii autorizatiilor necesare. Restul investitiei trebuie sa o suporte ei, caci si profitul tot lor le apartine”, a concluzionat Gheorghe Nichita, primarul nou ales al Iasului. Acesta a mai adaugat ca o mare problema cu care se confrunta primaria este numarul redus de terenuri pe care le poate concesiona investitorilor straini, o serie urmind a intra in patrimoniul municipalitatii in contul unor datorii ale diverselor firme. (Ada GRAJDEANU)

Comentarii