De Business

Punem punctul pe știi

Un sfert din moldoveni nu au aragaz

vineri, 13 august 2004, 23:00
2 MIN
 Un sfert din moldoveni nu au aragaz

Locuintele moldovenilor sint cele mai putin dotate cu bunuri de folosinta indelungata din tara. Peste un sfert din gospodariile din Moldova nu dispun de aragaz, iar in doua treimi dintre ele nu exista aspirator. Spalatul rufelor la mina este inca practicat in mai bine de jumatate din locuintele regiunii, in timp ce dintr-o suta de gospodarii numai in 62 se gaseste un frigider. Conform anchetei „Inzestrarea gospodariilor cu bunuri de folosinta indelungata”, realizata de Comisia Nationala de Statistica pentru perioada anului trecut in judetele regiunii Nord Est, numai 73,4% din gospodarii detin aragaz. In restul mincarea se prepara inca la soba cu lemne. De altfel regiunea noastra este si cea cu cel mai mic numar de gospodarii dotate cu aragazuri din tara, chiar daca fata de 2002 procentul a crescut cu 1,2%. Spre exemplu, dintr-o suta de gospodarii din Bucuresti doar 0,1% nu detin aragazuri, in judetele din Sud procentul se ridica la 6%, iar in cele din Sud Vest acesta este de 7,6%. In judetele din Sud Est 90% din locuinte sint dotate cu aragaz, iar judetele din Vest, Nord Vest si Centru sint aproximativ la egalitate din acest punct de vedere cu 83,5%, 83,6% respectiv 83,2% din totalul gospodariilor. In ceea ce priveste dotarea cu aspiratoare, in Moldova numai 30% din gospodarii se pot lauda cu un astfel de aparat, in restul „regina” raminind inca matura. E drept ca fata de 2002 procentul a crescut cu 0,9% insa chiar si asa Regiunea Nord Est ramine alaturi de cea din Sud Est, una cu cel mai mic numar de aspiratoare. Si la dotarea cu frigidere moldovenii detin ultimul loc in tara. Astfel la noi numai 62,3% din gospodarii detin un astfel de aparat, in Sud Vest in 74% din gospodarii se gaseste cite un frigider, in judetele din Sud 77,7% din locuinte sint dotate cu frigidere. In judetele din Sud Est in 78,5% din gospodarii alimentele sint tinute la frigider, iar in Nord Vest si Centru cite 82,9 si respectiv 82,6%. Cele mai multe frigidere le gasim in gospodariile bucurestenilor (93%). In 18,2% din gospodariile din Moldova gospodinele spala rufele la masini de spalat automate (fata de 14,6% in 2002), in timp ce 24,6% la masini neautomate. (Ana PRODAN)

Comentarii