Adio performante!

Foarte multi sint cei care impart sportul de pe la noi in trei categorii: sporturi individuale, de echipa si fotbalul. Sportul iesean, defalcat pe aceste caprarii, nu prezinta un tablou prea incurajator. La sporturile individuale, cele neolimpice predomina din punct de vedere al performantelor, cele mai bune rezultate fiind obtinute de sporturi cu audienta redusa sau chiar foarte mica, pina aproape de zero. Performerii de rezonanta parasesc incet-incet Iasul, mai intii prin dubla legitimare, prin care se incearca injumatatirea cheltuielilor, pina la pierderea totala a lor, cum este cazul celei mai bune sprintere a Romaniei, Angela Morosanu. Boxerii talentati ai Iasului ramin la stadiul de sperante, daca nu se ratacesc prin modeste gale profesioniste din diverse colturi sarace ale Europei. Sporturile pe echipe inoata din greu pe la coada primelor esaloane: baschetul a retrogradat pe linie administrativa, taindu-i-se in mod brusc sansa barajului, handbalul a gasit o nesperata raza de lumina prin schimbarea de ultima ora a sistemului competitional, echipa feminina de baschet se afla in reanimare clinica, desi s-a salvat de retrogradare, iar voleiul feminin si rugbiul se scalda in zona locurilor VII-VIII, fara sanse prea mari de a plonja spre pozitii mai luminoase. O situatie similara se vede si la fotbal, in care Iasul este (atit prin trecut, cit si prin perspective) logodit cu zona pozitiilor IX-XII, ceea ce nu inseamna mai mult decit o aurita mediocritate, fara ingheturi, dar si fara arderi.
Numitorul comun al tuturor acestor sporturi este, fara indoiala, criteriul financiar. Cu exceptia (nu fericita din cale afara) a voleiului, toate sint dependente de banii veniti din partea municipalitatii. Este limpede ca, datorita banilor alocati din bugetul local, sporturile iesene pot (sau puteau) supravietui in mod onorabil. Fara indoiala ca, daca n-ar fi existat hopuri-dimburi in aceasta finantare, baschetul ar fi putut rivni la un loc in play-off-ul primului esalon, rugbiul ar fi urcat o pozitie sau doua in clasament, handbalul n-ar mai fi retrogradat etc. A cere, insa, performanta adevarata bazindu-ne doar pe fonduri publice este o utopie. Este suficient doar sa amintim ca singurele rezultate cu adevarat remarcabile ale sportului pe echipe iesean din ultimele decenii au fost realizate in baschetul masculin si rugby, in conditiile unei puternice finantari private. Nici perspectivele nu sint incurajatoare, chiar daca municipalitatea ar majora aceste contributii (dupa posibilitati). Iubitorii de fotbal ieseni care scriu pe forumul ziarului nostru ca s-au saturat de locurile IX-X (asta numai dupa doi ani de Divizie A!) trebuie sa stie ca, in lipsa unor investitori puternici, trebuie sa zicem bogdaproste si pentru atit. De altfel, nu numai intirzierile acestor fonduri alocate si aprobate au contribuit la colapsul unor discipline indragite de publicul iesean, ci si erori de management, atitudini care incep de la nepasare mioritica („trebuie sa se rezolve cumva”) si culmineaza cu disperarea pompieristica in momente in care timpul preseaza fara mila. Principala problema a conducatorilor de cluburi sportive este asigurarea de fonduri pentru ducerea la capat a sezonului, fonduri care trebuie sa vina ritmic si nu in ultimul moment.
Este, totusi, trist ca s-a ajuns in aceasta situatie, care nu ucide doar prezentul, ci si viitorul sportiv al urbei de pe Bahlui. Pentru ca din diviziile inferioare se poate reveni in elita daca exista interes, dar sportivii tentati de a-si lega cariera de Iasi nu au nici o garantie ca situatiile tragi-comice intervenite in ultimii ani nu se vor perpetua.
Finantarea publica a sportului (inclusiv fotbalul) prezinta destule inconveniente: cordonul ombilical care leaga sportul de politic, emotiile la orice schimbare de buget care trebuie votata de un Consiliu multicolor, incertitudinile care planeaza mereu in cazul schimbarilor de administratie, dar si socoteala care trebuie data de alesii locali unei opinii publice eterogene si greu de multumit in totalitate. Insa, la momentul actual, oamenii de afaceri ieseni nu vor sa-si asume riscul de a se lega de vreo grupare sportiva, cu toate avantajele de imagine care decurg dintr-o asemenea intreprindere. Pentru ca nu putem pretinde nimanui sa-si cheltuiasca banii asa cum am vrea noi, sintem condamnati sa raminem cu sansa nesigura a sprijinului municipal, cu toate necazurile inerente. Si sa spunem, cel putin un timp, adio performantei in sportul iesean.