Aternativa sau nimic

Retragerea lui Emil Constantinescu din cursa pentru un nou mandat prezidential consacra inceputul sfirsitului sistemului politic nascut odata cu caderea comunismului. Sint inca putini cei care pot fi de acord cu o asmenea afirmatie. Dar ea incepe sa se impuna. Despre ce fel de sistem politic este vorba. Fara a face o radiografie a lui, vom incerca totusi sa-i formulam o definitie. Sistemul politic romanesc postcomunist reprezinta expresia formala a unui ipocrizii purtind marca iresponsabilitatii. Nu intimplator, cel care ii consacra sfirsitul, Emil Constantinescu, ne apare acum, prin ultimul sau gest, drept singurul politician roman sincer si responsanbil. Ipocrizia fondatoare a sistemului nostru politic isi are radacinile in nevoia, sociologic explicabila, a celei mai mari parti a populatiei de a-si redefini peste noapte pozitia fata de sistemul comunist. Optiunea nu putea fi sincera. Salvarea aparentelor s-a numit anticomunism. Disparitia brusca, din punct de vedere politic, a comunismului a dat nastere unui anticomunism retroactiv si virtual in acelasi timp. Sistemul de partide s-a strucurat dupa acest criteriu, falsificator din punct de vedere politic, dar reconfortant si de aceea dezirabil din punct de vedere psihologic. Sistemul politic postcomunist s-a nascut ca un sistem de camuflaj. Puteai fi democrat si liberal in FSN sau socialist daca nu comunist, cel putin ca structura, in partidele istorice. Invers, FSN iti oferea garantia de a ramine un simpatizant al comunismului fara sa fi nevoit sa o si declari, in timp ce partidele istorice iti ofereau posibilitatea de a te declara anticomunist fara sa o fi dovedit. In sistemul politic nascut acum zece ani, comunismul rezidual a facut casa buna, in tot acest timp, cu anticomunismul retroactiv. S-au alimentat reciproc pentru a-si camufla irealitatea. Partidele principale, sub o denumire sau alta, si liderii aparuti atunci sint si acum principalii actori ai scenei politice. Sistemul politic i-a prezervat, consecinta fiind indepartarea de electorat si, implicit, de realitate.
Gestul lui Emil Constantinescu de a se retrage din cursa prezidentiala are geniul unei asemenea intuitii. Sistemul politic actual nu mai poate functiona. Vaduvindu-l de unul dintre agentii lui cei mai importanti, sistemul politic actual e fortat sa se reformeze in profunzime. Mugur Isarescu si Teodor Stolojan, vedetele zilei, nu sint de ieri de azi in viata publica romaneasca. Sint arhicunoscuti. Au ocupat posturi dintre cele mai inalte in statul roman. Mugur Isarescu continua sa ocupe un asemenea post. Ei nu sint straini nici de binele, nici de raul produs in ultimii zece ani in aceasta tara. Dimpotriva. Dar ceea ii califica acum, brusc, in ochii populatiei, pentru cele mai inalte demnitati in stat este tocmai sentimentul public reconfortant ca un sistem politic uzat si ineficient poate fi, in sfirsit, sanctionat si schimbat. E consecinta fireasca a unui gest firesc, cum a fost cel facut de presedintele Constantinescu.
Urmeaza examenul partidelor politice. Un examen decisiv. Realitatea forteaza spre o alta configuratie politica. Cel putin la nivelul limbajului s-a produs o schimbare. Anticomunismul a fost inlocuit cu antipedeserismul. Schimbarea e importanta pentru ca antipedeserismul e o platforma mai putin ideologizata. PDSR si Ion Iliescu nu mai reprezinta comunismul impotriva caruia lupti cu armele anticomunismului. E mai degraba trecutul, indiferent oarecum la ideologie. E anacronismul. Alternativa e noul. Solutia e schimbarea vechii alternative la PDSR si la Ion Iliescu. O dovedeste popularitatea unui Isarescu sau Stolojan care apar acum, la nivel de persoane, drept intruchiparea unei noi alternative. Se poate naste, acum, si o noua alternativa la nivel de organizare politica? Vor fi capabile partidele actuale, altele decit PDSR si PRM, sa genereze o noua configuratie politica? Ramine de vazut. Un singur lucru e clar. Cu sau fara vointa sau putinta actualelor partide de a se schimba, dupa alegerile parlamentare si prezidentiale, multe nu vor mai fi la fel. Sau nu vor mai fi deloc. (Pavel LUCESCU)