Caută 
3 MIN
Presedintelui chinez Jiang Zemin i-a cazut Europa cu tronc. La sase luni dupa un turneu care a cuprins Italia, Elvetia si Austria, presedintele Zemin a inclus in agenda sa de lucru discutii cu liderii Marii Britanii, Frantei si Portugaliei. O vizita cu o importanta deosebita, daca avem in vedere ca primele doua state au un cuvint care cintareste greu in actuala structura geopolitica a Europei. Acest aspect nu este deloc de neglijat pentru cel de al treilea "imparat rosu", care urmeaza dupa Mao si Deng. De altfel, turneul se constituie, impreuna cu precedentul, intr-un adevarat tur de forta, menit sa arate lumii o noua imagine a acestei imense tari cu o populatie de peste un miliard de locuitori. Mai mult decit atit, liderul chinez a aratat clar (si nu numai cu acest prilej) ca doreste din partea lumii o recunoastere a Beijingului ca o mare putere.
Se pare ca Europa este dispusa sa faca aceasta concesie, uzind de vechiul sablon al prieteniei din interes. Si asta inchizind ochii la probleme grave, cum ar fi incalcarea drepturilor omului si nerespectarea principiilor democratiei.
Motivele deschiderii spre compromis de care da dovada Occidentul sint atit de natura politica, cit si economica.
Daca este sa luam in considerare mecanismele politice care au stat la baza strategiei Occidentului, motivul principal pare sa fie dorinta de a preveni o alianta sino-rusa, o coalitie care se vrea (cel putin la nivel declarativ) o contrapondere geopolitica la influenta americana.
Din acest punct de vedere, Europa occidentala se afla intr-o situatie destul de incomoda. Preconizata alianta sino-rusa e o provocare strategica majora si, de asemenea, una cit se poate de nedorita. Pe de o parte, interesele sale sint legate de cele ale Statelor Unite, in special prin apartenenta comuna la NATO. Pe de alta parte, dupa cum s-a vazut si in cazul crizei din Kosovo, Europa de Vest este mult mai sensibila decit SUA la seismele politice din sistemul international.
Cit priveste interesele economice, acestea sint cit se poate de evidente. China e o piata imensa, o adevarata masinarie de consum. Chiar in timpul acestui turneu, China si-a anuntat intentia de a achizitiona 28 de Airbusuri, o investitie de miliarde de dolari si o adevarata mana cereasca pentru Franta.
Dar ministrul de externe chinez nu a omis nici sa faca lobby pentru primirea tarii sale in Organizatia Mondiala a Comertului, invocind potentialul urias al pietei chineze. Pretentiile Chinei au o baza solida. Acest stat mamut a evitat in mare masura criza financiara care a zguduit tarile vecine din Asia, situindu-se chiar printre tarile cu cel mai inalt ritm mediu de crestere din lume: 8,5% pe an.
Tara cu un ritm infricosator de dezvoltare, curtata de mari trusturi financiare datorita calitatii sale de a fi un spatiu deschis investitiilor gigant, China a reusit sa se dezvolte intr-un sistem care se poate descrie ca o "struto-camila". Acesta a presupus aplicarea mecanismelor economiei de piata intr-un context politic dictatorial care pune intre paranteze libertatile democratice.
Politica dusa de China dupa 1978 a fost, de altfel, definita de Deng Xiaoping, in stil specific chinezesc, printr-un aforism: n-are importanta culoarea pisicii, important e ca pisica sa prinda soareci. Sau, intr-o formulare mai apropiata de gindirea europeana, "o tara, doua sisteme".
Ambele formulari exprima fidel specificul comunismului chinez: pragmatismul.
In fata acestei evolutii a relatiilor Chinei cu Europa, se naste o intrebare. Ce are de cistigat si ce are de pierdut fiecare parte implicata?
China cistiga accesul la o piata pe care o va asalta cu preturi de dumping, si pe care are toate sansele sa o cucereasca. Statul chinez este foarte putin inclinat spre respectarea regulilor din comertul international. Pe de alta parte, Vestul va fi ceva mai linistit, indepartind oarecum perspectiva realizarii unui triunghi China-Rusia-India, care ar putea destabiliza, cu efecte incalculabile, raportul de forte existent. In plus, firmele occidentale spera sa faca o bresa pe piata chineza, suprasaturata cu produse autohtone.
Din punct de vedere al dezavantajelor, China pare sa nu aiba nimic de pierdut. In schimb, Occidentul risca sa piarda din aura cucerita tinind ridicata atita timp flamura drepturilor omului. De altfel, liderii occidentali s-au tinut la distanta de acest teren minat, lasindu-l pe seama organizatiilor Amnesty International, Human Rights Watch sau Free Tibet.
Acesta poate fi un pret destul de mare pe care Occidentul intelege sa-l plateasca pentru a-si asigura linistea. (Ionel AFRASINEI)
