Conditiile nenegociabile?

Ar fi cea mai mare minune, dupa 1989, daca se va reusi, pe parcursul acestei legislaturi, adoptarea unei noi Constitutii. Cu NATO si UE a fost mult mai simplu. Nimeni nu era capabil sa articuleze dubii, sa puna conditii de negociere. Dar acum parerile sint mult prea impartite. Primele doua runde de intrevederi au decurs in logica confruntarilor anilor trecuti. Senzatia este ca partidele nu stiu ce vor, de fapt, pentru ca nu si-au propus sa reflecteze serios pe aceasta tema. Nu au chef de Constitutie, cu alte cuvinte. O buna parte a  problemelor politicienilor, a ratiunii lor de a fi, a carierei construite, a demagogiei isi are sursa tocmai in aceasta incilcita si nefunctionala lege fundamentala. Daca ea ar fi fara dubiu, fara zone obscure si interpretabile, o buna parte a actualilor politicieni ar fi trebuit sa se ocupe de mult cu altceva. Instinctul lor de autoconservare le spune sa nu strice un aranjament care i-a propulsat acolo si i-a facut ceea ce sint.

De pilda, ca exercitiu al aflarii in treaba, cu o saptamina inainte de intilnirea programata de presedinte la Cotroceni, PSD isi manifesta cel mai radical proiect de republica parlamentara, ales de Parlament. Initiativa s-a evaporat pe drum, fara ca macar sa fie reluata pe blogul lui Adrian Nastase, cum remarca ironic pina si Mircea Geoana, insa a aparut conditia (nenegociabila?) a demisiei premierului Emil Boc. Fara actualul premier, ne da de inteles PSD, Constitutia poate merge inainte! Dar de ce nu au cerut alegeri anticipate? Nu-i tirziu, la urmatoarea intilnire poate fi si asta o conditie de dialog, pentru discutii aplicate pe marginea legii fundamentale.

Dinspre liberali, Crin Antonescu a facut efortul supraomenesc de a sta cinci minute fata in fata cu Traian Basescu. Bun, e de inteles, nu i-a convenit ca erau de fata migratorii de la independenti. A plecat. Dar numai asta l-a oprit sa-si expuna proiectul liberal? Fireste ca nu! Nu, el nu vrea sa stea la "dispozitia presedintelui" cind are acesta chef. Dar poate ca nu sta la dispozitia nimanui! Poate noi stam la dispozitia unui tifnos usuratic. Poate ar trebui ca unul dintre liderii opozitiei sa-i fixeze agenda presedintelui. Asa o fi in republica liberala parlamentara! Doar, doar s-o indura omul sa raspunda la invitatii. Sau o fi ocupat, ca pe vremuri, cind nu trecea cu lunile prin Parlament? Astfel, nu am aflat prin vocea lui Antonescu ce sustinere mai are in rindurile liberalilor ideea de a desfiinta Presedintia, propusa de "juristul" Tudor Chiuariu, ex-ministrul Justitiei.

Le intelegem, intr-un fel, si rolurile de scena. Nu uitasem ca Antonescu si Ponta, PSD si PNL, nu-l inghit pe Basescu. Poate nu stia electoratul? Si cu toate astea, doua zile, opozitia a zgindarit cu batul gardul dupa care sta la pinda un dulau legat in lant. Ratiunea pierderii de timp ascunde temerea pe care nici un parlamentar nu o va marturisi: Parlamentul mic, fara locuri disponibile. Dar disputa care se prefigureaza, legata de marimea Parlamentului, de mono sau bicameralism, eclipseaza o alta, mult mai importanta, cheia modificarilor cu adevarat necesare: eliminarea scurtcircuitelor frecvente, vizibile cind se pune problema desemnarii unui premier, retragerii sprijinului unui guvern, a configurarii majoritatilor parlamentare, a conflictelor Guvern-Presedintie.

Presedintele nu are cum, de facto, sa renunte la ideea principala a referendumului sau – Parlament unicameral. Dar, de fapt, ar trebui sa recunoasca: nu dimensiunea Parlamentului este sursa problemelor. Un Parlament mai mic nu este unul mai profesionist. Unul redus la o singura camera nu este neaparat mai necorupt s.a.m.d. Asta e demagogie, buna de servit, probabil, in alegeri, pentru canalizarea resentimentelor unor cetateni debusolati. Principalele probleme apar in zona transarii rapide, fara cutremure, a conflictelor institutionale si a celor dintre puteri. Statul poate functiona si cu Parlamentul actual, dar cu suprapunerile executive intre presedinte si Guvern, cum s-a vazut, aproape deloc. Inainte de a-i cere Parlamentului sa se micsoreze, presedintele trebuie sa faca primul pas: sa-si restringa viziunea prezidentialista. Abia atunci ar fi, in ochii opiniei publice, dovada ca, intr-adevar, umareste dezinteresat acest proiect. Daca viitoarea Constitutie nu-i va afecta mandatul, cu atit mai mult ar putea sa o faca! In fond, ce ar mai avea de pierdut sau de cistigat? Ar fi un compromis inteligent, probabil singurul capabil sa permita, totusi, discutii rezonabile pe marginea schimbarii Constitutiei.