Cuiul lui Puiu

Daca pentru a pune un bec in lustra e nevoie de 10 politisti, pentru a obtine in doi timpi si trei miscari un teren de 20 ha, pornind de la nimic, e suficient unul singur. Dind cu tifla amatorilor de bancuri cu politisti, lt. col. Puiu Constantinescu a dovedit ca o sapca alba de "rutierist" ascunde multe secrete. Modul in care adjunctul de la Politia Rutiera a imbogatit patrimoniul familiei cu 20 de hectare in dauna patrimoniului unui IAS dezvaluie calitati nebanuite la aceasta categorie profesionala. Cu toate meritele ce-i revin, totusi reteta alambicata prin care Constantinescu a pus stapinire pe ditamai tarlaua n-ar fi avut nici gust, nici miros de n-ar fi fost condimentata si cu putina implicare a functionarilor din aparatul administrativ local. Insa despre asemenea implicari, suspecte de coruptie, e aproape inutil sa mai discutam. Exista. Ce sens ar mai avea sa demonstram un fapt de care toata lumea e convinsa? Apucaturile de militian ale unui politist care face avere pe spatele uniformei reprezinta, de asemenea, o tema banalizata in ultimii ani.
"Sistemul este cel care ii propulseaza", ar fi o alta observatie banala, dar de bun-simt. Asupra ultimei vom zabovi ceva mai mult, desi unii s-ar indoi, poate pe buna dreptate, pina si de relevanta acestui demers. Legea fondului funciar din 1991 asigura IAS-urile de deplina protectie a statului. Paminturile nationalizate cu zeci de ani in urma nu au fost retrocedate fostilor proprietari, argumentul celor aflati atunci la Putere fiind ca in aceste intreprinderi se face agricultura de performanta. Fostii proprietari aveau dreptul sa devina actionari la IAS-ul care le detinea pamintul, putind primi in folosinta cel mult jumatate de hectar. Embargoul pus pe terenurile IAS-urilor a nemultumit sute de mii de tarani, obligati sa priveasca peste gard la pamintul ce le-a apartinut cindva. Cum orice interdictie incurajeaza contrabanda, statul ar fi avut de ales intre a bloca orice initiativa de frauda in domeniu si a renunta pur si simplu la acest embargo. Pina la urma, n-a facut nici una, nici alta. Sute de mii de tarani jinduiesc la pamintul bunicilor, in timp ce, pe usa din spate, hectare intregi de teren sint instrainate in sistem preferential. Ca orice sistem aplicat impotriva naturii, el a creat monstri. Un politist se improprietareste peste noapte cu 20 de hectare, luindu-le de la adevaratii proprietari care, in actualul cadru legislativ, n-ar fi avut nici o sansa sa-l dobindeasca prin forte proprii. Situatia e absolut anormala. Un fost proprietar n-are acces la pamint, dar nici nu si-l doreste, fiind dispus sa-l vinda. O alta persoana si-l doreste si, mai mult, are in mina pirghiile care sa-i permita accesul. O permisiune pe care numai el, adjunct al Politiei Rutiere, o poate obtine. Asistam astfel la un fel de act de contrabanda cu terenuri agricole. IAS-ul tinut in brate de stat nu face nici agricultura de performanta (in judetul Iasi doar doua-trei foste IAS-uri nu inregistreaza pierderi), dar nici nu retrocedeaza pamintul fostilor proprietari.
Sa presupunem, cu destule rezerve, ca lt. col. Puiu Constantinescu nu e un profitor al sistemului, un corupator, ci un om care si-a dorit foarte mult sa faca agricultura. Si-a pus in joc toata influenta pe care o are la nivel institutional doar pentru a realiza un scop nobil, cel de a deveni fermier, incalcind niste legi proaste. Poate ca este un contrabandist romantic. Intr-adevar, scenariul e melodramatic, in realitate motivele sale sint mult mai prozaice. Dar, cu toate acestea, fondul trebuie schimbat. Importanta votarii legilor proprietatii se sprijina la Iasi pe un exemplu nesperat de bine picat. Dreptul la proprietate si respectul fata de proprietate, ca notiuni fundamentale ale unui stat de drept, par notiuni gaunoase, declamate doar la tribuna, dar realitatea demonstreaza ca asta este starea fireasca a lucrurilor. Coruptia nu poate fi eliminata prin folosirea exclusiva a ciinilor de paza, mai ales cind se dovedeste ca acestia sint de fapt lupi, ci prin legi bune. (Gabriel GACHI)
Subtilitati la Kremlin
Confruntata cu o agravare rapida a situatiei din Cecenia, comunitatea internationala s-a oferit sa medieze conflictul din republica caucaziana, aflata juridic in componenta Rusiei. Dar incercarea Uniunii Europene s-a lovit de traditionala susceptibilitate a Kremlinului, ca de fiecare data cind vine vorba de o chestiune care este socotita de liderii rusi ca "o afacere interna".
Razboiul din Caucaz aduce in discutie statutul incert al Ceceniei. In timp ce Kremlinul considera Cecenia drept parte integranta a Federatiei, autoritatile de la Groznii afirma ca, in urma razboiului incheiat in 1996, republica si-a obtinut independenta. Premierul Vladimir Putin nu a scapat insa nici un prilej pentru a sublinia ca Cecenia este teritoriu rus, ca trupele Moscovei sint indreptatite sa mearga oriunde in interiorul republicii separatiste si ca frontierele administrative ale acesteia nu vor fi luate in considerare.
Putin neaga insa chiar declaratiile anterioare ale presedintelui Eltin, care recunoscuse regimul de la Groznii in 1997 (chiar daca acum si "tarul Boris" s-a razgindit). Uzind de de politica tunului fata de proprii cetateni, nefacind deosebire intre civili nevinovati si teroristi, Rusia ii face pe ceceni sa plateasca doar pentru vina de a fi ceceni.
La Moscova, teza oficiala a asa numitei "zone de securitate" urmareste, in principal, inlaturarea conducerii centrale a Ceceniei si impunerea la Groznii a unei puteri alternative, pro-ruse. Ultimul dintre aceste obiective, instalarea unui guvern-marioneta si a unui parlament care urmeaza sa aiba acelasi rol decorativ, a inceput deja prin formarea unui executiv cecen in exil.
In ce priveste zona de securitate, nimeni nu stie cit de mare ar putea fi aceasta. O ipoteza ar fi folosirea riului Terek, care taie Cecenia de la vest la est, ca o bariera naturala, mai usor de aparat de fortele federale, anexindu-se in acest fel partea nordica a republicii din Caucaz. Totusi, dupa cum lasa sa se intrevada declaratiile surselor militare ruse, Terek este numai o etapa in expeditia de pedepsire din Cecenia.
Lasind insa la o parte versiunea oficiala a Rusiei, care nu uita sa mentioneze si delicatul subiect al interesului sau pentru materiile prime din regiunea caspica, itele afacerii se arata a fi mult mai incurcate.
Un personaj care cunoaste bine mecanismele scenei politice rusesti, generalul Lebed, a avansat un scenariu pe care, desi la prima vedere pare de neconceput, il consideram foarte aproape de realitate. Se pare ca liderii rusi se gindesc mai degraba la locurile din Parlament si de la Kremlin, si ca declarata intentie de eliminare a islamistilor radicali refugiati in Cecenia nu ar fi decit o mascarada care ascunde altceva. Intentia de a transa inca de pe acum rezultatele alegerilor de anul viitor, prin legitimarea lui Putin ca liderul mesianic asteptat de rusi si impunerea sa ca cel mai nimerit pretendent la scaunul de presedinte. De altfel, privit de presedintele Eltin ca viitor succesor, Putin si-a pus la bataie viitorul politic in rezolvarea crizei din nordul Caucazului. Rusii, care mai sufera inca de nostalgia unui regim de mina forte, oficializat ca politica de stat, nu au intirziat sa confirme asteptarile "sforarilor" de la Kremlin. Popularitatea fostului sef al spionilor rusi a crescut, in mod halucinant, de cincispezece ori fata de luna trecuta. Acesta este in mod vadit un rezultat al ultimelor evenimente din Cecenia.
Ce este cu adevarat ingrijorator in aceasta chestiune priveste tipul de cultura politica pe care se bazeaza acest scenariu. De o parte se afla statul, care isi regleaza relatiile cu proprii cetateni uzind de argumentul subtil al aviatiei de bombardament, iar pe de alta parte se afla un popor care traieste cu convingerea ca doar un nou Stalin ii mai poate aduce mintuirea.
La o adica, fiecare cu traditia sa politica. Intrebarea ar fi ce mai ramine din principiile respectarii drepturilor omului pe care Rusia le apara cu atita zel in Iugoslavia?
Dar, cind este vorba de lumea rusa, toata lumea stie ca este obligatoriu sa se distinga intre ceea ce este bun pentru export si ceea ce se potriveste acasa. Democratia este pentru export. Pentru acasa sint tunurile care fac prapad in Cecenia. Aceasta este strategia originala de care Rusia face uz in jocul politic. (Ionel Afrasinei)