Cum ramine cu NATO

Fara indoiala ca, odata ce Ion Iliescu nu mai exista ca si competitor politic, Adrian Nastase are tot dreptul sa nutreasca mari ambitii. Insa, oricit ar intoarce el lucrurile pe toate partile, sansele sale se invirt in jurul a putine chestiuni: reforma si integrare in structurile euro-atlantice. Daca Nastase este atit de rezonabil si rational pe cit se spune, orice alta varianta ar trebui eliminata, altfel avind de a face, practic, cu sacrificarea viitorului sau politic.
Reforma economica, cum s-a dovedit si in mandatul trecut, se poate usor dovedi o fata morgana, daca vrei sa o exploatezi electoral. Deocamdata, Adrian Nastase pare hotarit sa scoata in urmatorii ani primele roade ale reformei, pe care sa le ofere cetatenilor de rind. Aceasta dorinta o avea insa si Victor Ciorbea, in 1996, ceea ce nu a insemnat ca s-a implinit ceva palpabil din ce si-a dorit . Este drept, acum contextul e altul, insa reforma, daca se va face, va naste cu siguranta si multe nemultumiri sociale. Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana in urmatorii patru ani este exclusa. Ramine, asadar, integrarea in NATO, mai multe voci ale unor oficiali occidentali dind ca posibila aderarea Romaniei in Alianta in 2002, in anumite conditii.
Pentru viitorul premier si lider de partid de guvernare, o eventuala acceptare a tarii in NATO peste doi ani ar reprezenta o victorie extraordinara. Se pun insa doua intrebari. In primul rind: este pregatit Nastase pentru o astfel de ofensiva? In al doilea rind: evolutia relatiilor recente dintre membrii NATO mai poate face ca extinderea Aliantei, anuntata neoficial pentru 2002, sa fie sigura?
In ce priveste intentiile sale, viitorul premier dovedeste ca si-a facut deja calculele de mai sus. De altfel, numirea ambasadorului roman la Washington, Mircea Geoana, ca ministru de Externe in viitorul Guvern este relevanta. Geoana este ambasador in SUA de aproape cinci ani si are relatii foarte bune cu lideri influenti atit din rindul democratilor cit si al republicanilor. Romania nu a fost primita in NATO la primul summit la care s-a decis extinderea, la Madrid, in 1997, si datorita opozitiei Statelor Unite. Constantinescu a mizat prost atunci, jucind atuurile importante pe cartea franceza si ignorind influenta deciziva a SUA in cadrul Aliantei. Prin desemnarea lui Geoana ca sef al diplomatiei romanesti, Nastase arata, pe de o parte, ca nu vrea sa repete greseala vechii puteri si, pe de alta parte, ca vrea, pe termen scurt, o relatie mai buna cu SUA decit cu Uniunea Europeana, relatie care oricum este una mai tehnica, in care sint implicati si alti ministri decit cel de Externe.
Sa presupunem ca toate aceste scenarii ii vor merge struna lui Nastase. Se pune acum intrebarea: evolutia relatiilor recente dintre membrii NATO mai poate face ca extinderea Aliantei, anuntata neoficial pentru 2002, sa fie sigura?
Franta insista foarte mult pe crearea unei forte militare autonome de NATO in cadrul UE. Neintelegerile si interesele internationale, adesea divergente, dintre Franta si SUA nu sint o noutate. Oficialii americani se opun insa pe fata cererii franceze. In aceasta disputa vor conta mult pozitiile Marii Britanii si Germaniei. Prima nu a respins proiectul francez, insa crede ca forta militara europeana trebuie dezvoltata in cadrul NATO. Acestea sint insa declaratii oficiale. In realitate, este greu de presupus ca Londra va avea prea curind o pozitie contrara Washingtonului. Germania s-a ferit pina acum sa ia o pozitie transanta. Este insa de presupus ca are motive strategice sa agreeze proiectul francez, insa nu va risca o racire a relatiilor cu SUA. Lucrurile nu s-ar complica insa, ci ar ramine la acest nivel nedefinit, daca Parisul nu ar fi foarte decis in sustinerea cererii sale. Este, asadar, de asteptat ca oficialii NATO sa aiba alte chestiuni prioritare de dezbatut in urmatorii ani, altele decit o eventuala extindere, care este oricum controversata si nesigura.
Este, intr-adevar, foarte posibil ca urmatorul val de extindere a NATO sa aiba loc in anul 2002. Analistii strategici occidentali afirma cu siguranta ca acest val va cuprinde unul din statele baltice si Romania. Argumentul este ca, fara Romania, orice extindere a aliantei este doar simbolica, la fel cum ar fi fost si cea decisa in 1997, daca s-ar fi facut fara Polonia. Admiterea unui stat baltic ar da satisfactie statelor din flancul nordic al NATO. Aici apare insa problema: va accepta SUA sa sfideze Rusia, care a anuntat ca va trece la represalii diplomatice daca NATO va admite vreun stat baltic in structura sa?
Credem ca nu. Administratia Clinton nu a tinut prea mult cont de pozitia Kremlinului in chestiunile strategice. Insa la Casa Alba tocmai se va schimba echipa. Numirea de catre George W. Bush a unui specialist in probleme rusesti ca sef al Consiliului National de Securitate al SUA arata grija deosebita a viitoarei administratii americane de a-si dezvolta relatiile cu Moscova. De altfel, in programul de politica externa al republicanului Bush figureaza ca prioritate acest lucru. Este, asadar, greu de presupus ca SUA va risca periclitarea relatiilor cu Moscova de dragul unei chestiuni care oricum este controversata: extinderea NATO.
Ce ii ramine de facut administratiei Nastase de la Bucuresti, in conditiile in care multe dintre conjuncturile aderarii Romaniei la NATO nu depind de ea? Ii ramine foarte mult. Mai devreme sau mai tirziu, NATO se va extinde. Ceea ce depinde de viitorul guvern va fi consemnat oricum, daca actiunile sale vor fi in directia buna. Exista riscul ca NATO sa vrea sa se extinda, extinderea sa vrea sa cuprinda si Romania, insa Romania sa se dovedeasca incapabila sa faca fata cerintelor NATO. In acest caz, omul politic Adrian Nastase va ramine doar cu prezenta sa in panoul fostilor ministri ai Romaniei, alaturi de Victor Ciorbea si Radu Vasile, iar tara pe care a condus-o, alaturi de Ucraina si Marea Neagra, in zona tampon dintre NATO si Rusia.
(Claudiu RAUS)