De ce Steaua?

Primele meciuri serioase din competitiile europene intercluburi ne-au lamurit mai bine asupra situatiei reprezentantelor noastre, desi unele concluzii se puteau trage chiar din primele etape de campionat. Anume ca Steaua, desi nu straluceste, a ajuns la un nivel de unitate a grupului care-i permite sa atace grupele Ligii Campionilor, chiar si cu doua-trei indisponibilitati importante. Ca Dinamo se tot cauta de vreo citiva ani, dupa perioada trista in care clubul din soseaua Stefan cel Mare ajunsese un fel de iarmaroc de fotbalisti. Ca in Giulesti nu poate fi liniste, atita vreme cit luptele intestine nu mai contenesc si lucrul acesta se repercuteaza dureros asupra evolutiei echipei. De aceea, nu gresim deloc cind spunem ca, in conditiile actuale, sperantele cele mai mari la o buna reprezentare internationala a fotbalului romanesc – ne place, nu ne place? – se leaga de echipa din Ghencea.
Situatia aceasta tinde sa devina traditionala, atita vreme cit, de ani buni, Steaua a fost in fruntea echipelor romanesti pe plan european, in conditiile in care luptele din campionat sint mult mai echilibrate. Diriguitorii din Ghencea au folosit toate mijloacele – poate chiar neortodoxe – pentru a-si adjudeca ultimele titluri nationale, dupa o lupta pe viata si pe moarte cu Rapid si Dinamo, dar in Europa, parca mereu Steaua a fost sefa. Fata de ansamblul ultimilor ani, evolutia stralucitoare a giulestenilor in sezonul incheiat al Cupei UEFA este o exceptie. Paradoxul este cu atit mai mare cu cit este destul de vechi: in toamna anului 1999, de pilda, Steaua trecea printr-una dintre cele mai proaste pase in campionatul intern. Dar la citva timp dupa ce fusese pusa la colt de Petrolul (in Ghencea, scor 1-4!), reusea eliminarea din Cupa UEFA a temutei echipe engleze West Ham United. Steaua a fost singura echipa care a jucat (de trei ori in Liga Campionilor), a fost prima, la inceputul deceniului, care a trecut de turul II preliminar al Ligii si prima care s-a calificat in grupele Cupei UEFA (ca sa nu mai evocam amintiri mai vechi de la Sevilla!). In toate aceste cazuri, echipa din Ghencea nu domina cu autoritate campionatul, ci se lupta din greu pentru suprematie cu Dinamo, Rapid si chiar FC National. Acum, trupa lui Olaroiu este la un pas de a reveni in grupele Ligii Campionilor.
Simple coincidente? Or fi, numai ca sint prea multe ca sa nu cautam explicatii. Una dintre ele ar putea fi aceea ca Steaua de astazi provine dintr-o formatie militara, pastrind destule sechele din perioada respectiva. In Armata nu prea exista democratie, ci – ca principiul de nadejde – „comanda unica”. La Steaua de astazi, nimeni nu misca in front in fata lui Meme Stoica, iar Meme insusi se transforma in catelus de salon cind ridica vocea patronul. Sigur ca este deranjant pentru prestigiul acestei echipe sa fie la cheremul unui ins rudimentar ca Gigi sau al unui grobian cu veleitati intelectuale ca Meme, dar hai sa vedem cum stam cu democratiile din partea cealalta.
Dupa schimbarea la fata intervenita acum trei ani, Dinamo a ajuns la un liman datator de sperante, cind echipa era pregatita de Ioan Andone. Dupa eliminarea lui Sahtior Donetk si Everton, parea ca nimic nu le sta in cale „ciinilor” de a reinnoda traditia de glorie din anii ’80. Totusi, „democratia” de mahala din Groapa a pus cruce experimentului Andone, unul dintre cele mai fericite din fotbalul romanesc contemporan. Conducerea dinamovista semana cu adunatura de pe la talk-show-uri, cu deosebirea ca fiecare nu numai ca vorbeste ce vrea, dar si face ce vrea. Aducerea lui Ioan Becali a fost taman jarul pus pe focul mocnit care ardea intre Badea, Borcea, Netoiu si toata actionarimea de acolo, iar semnalele pe care le primim arata ca la Dinamo n-a venit inca mintea romanului de pe urma. Rapidul n-a fost scutita de astfel de mahalale nici in recentul sezon aurit, cind Razvan Lucescu a fost la un pas de demitere, desi echipa eliminase pe Feyenoord. Modelul european al lui Valvis nu prea are succes in fata tendintelor autoritare ale lui Copos, iar autoritatea acestuia nu este dublata de lejeritatea cu care Gigi Becali arunca bani la echipa. Si la Steaua au fost astfel de seisme, daca amintim de mazilirile lui Piturca si Zenga, dar grupul s-a calit din mers.
Acesta ar putea fi secretul din Ghencea, care face din Steaua fanionul reprezentarii romanesti in Cupele Europene, chiar daca, uneori, alte cluburi au loturi mai bune. Nu neaparat un model de organizare (cum pot fi modele Becali si Stoica?), ci doar o comuniune adevarata care invinge orgoliile si interesele.