Decretei si tranzitei

O cucoana vizibil ghiftuita dar transpirata de emotie se straduie sa umple unui si mai ghiftuit oficial asezat la prezidiu un pahar de "cola". Zgomotul infernal produs de un taraf angajat de organizatori pare sa-i amplifice tremurul miinilor, dar faptul ca sticla-i de doua kile si inca plina e o explicatie mai sigura. In jur, harmalaie. Adulti, usor peste doua sute, inconjoara, in semicerc, scena unde, daca n-ai apucat primele rinduri, n-ai cum sa vezi cine tropaie. Dupa fetele unora dintre ei ghicesti ca-i vorba de cineva care merita maxima atentie. Ale celorlalti transpira de nerabdare ca si cum tocmai le vine rindul. De la distanta zici ca-i nunta. De-aproape nu-i foarte clar, dar daca insisti descoperi. Ceea ce la prima vedere pare doar o umplutura – multimea de copii agitindu-se printre picioarele adultilor – se dovedeste a fi chiar obiectul intregii sindrofii. E intii iunie si copiii trebuie sarbatoriti. Si ce mai stim noi, adultii, parinti sau nu, sa sarbatorim. Ceea ce socheaza la astfel de evenimente e modul aproape disperat in care le exploatam ajungind pina la a-l tranforma pe cel aniversat intr-un simplu obiect. In cazul real si actual descris mai sus, copiii, cei pentru se organizase totul, nu pareau sa mai conteze la un moment dat. Ce-o fi in capul lor, in visele lor de noapte, dupa un asemenea balamuc numai Dumnezeu stie. Deocamdata credem noi ca stim.
Modul in care ne exploatam copiii in Romania de azi are putin de-a face cu criteriile pe baza carora sintem monitorizati de catre UE sau alte organisme internationale. Prin politica sa de demografizare fortata, Ceausescu a produs, printre altele, si o generatie ramasa in istorie sub numele de generatia "decreteilor". De vreo zece ani, noi, cei care i-am supravietuit, producem cu sirg generatia "tranziteilor". Copii conceputi, alaptati, crescuti, distrati si educati in fata televizorului, cu telenovele, Andrele si manele. Ca si "decreteii", multi dintre "tranziteii" nostrii sint dintr-un anumit punct de vedere copii nedoriti. Obsesia cu care ne straduim sa-i ambalam in noile sabloane capata uneori aspecte ridicole. Daca n-ar fi, pe termen lung, nocive. Rareori vezi o emisiune dedicata copiilor din care sa nu transpara mai mult ifosele de vedeta ale realizatorilor, daca nu de-a dreptul prostia lor, decit inocenta si naturaletea celor mici. Din copii care ar trebui sa se bucure de spectacolul propriilor lor naivitati facem, unii dintre noi, unelte nevinovate ale vanitatilor si invidiilor, ale ambitiilor si frustrarilor noastre. Sint lucruri pe care nu le vad oficialii UE dar care se simt de la o posta.
(Pavel LUCESCU)