Dick Marty, Rusia si politica externa romaneasca

De curind elvetianul Dick Marty a revenit pe scena publica cu un nou episod din de acum clasicul sau raport in serial privind „inchisorile CIA" din Europa. De aceasta data raportorul Consiliului Europei, un antiamerican notoriu, a vorbit de o adevarata conspiratie, urmarea unui aranjament secret intre Statele Unite si NATO convenit imediat dupa 11 septembrie 2001, prin care se autoriza organizarea unor centre secrete de detentie a teroristilor pe vechiul continent. In acest sens Romania, alaturi de Polonia,  este in mod special nominalizata drept una dintre tarile in care au operat astfel de inchisori.
   Desi, in afara unor materiale de presa, dl. Marty nu prea are nici o dovada concreta, el pretinde ca a avut acces la surse de incredere din interiorul serviciilor secrete americane si europene si pentru a fi mai convingator tine sa-i mentioneze pe citiva dintre teroristii retinuti si interogati in secret in astfel de locatii. Intre ei, Abu Zubaydah, un fost sef de operatiuni al Al Qaeda, si Khalid Sheikh Mohammed, unul dintre principalii organizatori ai atacului terorist din 11 septembrie 2001 de la New York si ai celui din insula indoneziana Bali.
    Cu ce pune Dick Marty pe masa e greu de spus daca acuzatiile sint fondate sau nu. Dar daca ele sint adevarate si prin centrele de detentie cu pricina au trecut teroristi de genul celor de mai sus, oameni in stare sa puna la cale fara nici un fel de regrete uciderea a mii, zeci de mii de persoane nevinovate, atunci potentialii colaboratori din Europa ai americanilor ar trebui mai degraba laudati decit criticati. Asta daca nu luam de buna conceptia impartasita si de elvetian, dar si de diferite cercuri de stinga de pe continent, ca astfel de criminali ar trebui tratati de fapt la fel ca niste infractori obisnuiti.
   A doua mare problema a raportorului Consiliului Europei e aceea ca preocuparile sale in materie de respectarea drepturilor omului sint extrem de selective. Pe cit de aprig si de inchizitorial se manifesta el atunci cind vine vorba de Washington, pe atit de discret si indulgent se arata fata de situatia cu adevarat dramatica din alte parti. Cum ar fi Cecenia, cum ar fi abuzurile din Rusia, unde zeci de jurnalisti sint asasinati in fiecare an, ca sa nu mai vorbim de genocidul din Darfour, incurajat de autoritatile din Sudan.
   Insa atitudinea lui Dick Marty nu e singulara. Ea este destul de raspindita in Europa Occidentala, unde, cu sprijinul unei „intelighentii" preponderent de stinga, s-a creat un puternic curent anti-american, gata sa gaseasca oricind Statele Unite responsabile pentru toate nenorocirile de pe glob, in timp ce trec lejer cu vederea abuzuri infinit mai serioase din alte parti ale lumii. Iar deterioarea pronuntata a relatiilor ruso- americane, ultimul pretext fiind recentele planuri ale Washington-ului de instalare a unor sisteme anti-racheta in Cehia si Polonia, va pune suplimentar gaz pe foc din acest punct de vedere.
    Rusia lui Vladimir Putin si-a schimbat substantial atitudinea. Sumele imense cistigate din exportul de petrol si gaze si sentimentul ca au controlul si asupra celor mai mari resurse energetice de pe planeta si asupra infrastructurilor de transport, oleoducte si gazoducte, i-au facut pe liderii de la Kremlin vadit mai agresivi pe plan extern. Gata sa uzeze de dreptul de veto in Consiliul de Securitate al ONU pentru a proteja de sanctiuni Iranul, gata sa-i incurajeze cu emfaza pe toti adversarii vocali ai Americii, precum Hugo Chavez din Venezuela, care recent a vizitat Moscova. Rusia e mai ales iritata de orice actiune considerata ca incalca autoproclamatul sau teritoriu exclusiv de influenta. Atunci cind UE, mai ales sub imbold polonez, s-a implicat in criza din Ucraina din 2004, in care Victor Ianukovici, protejatul Kremlinului, incerca sa forteze cistigarea prin frauda a alegerilor prezidentiale, Rusia a considerat ca e vorba de un afront intolerabil.
    Problema e ca, desi recenta escaladare a conflictului diplomatic dintre Londra si Moscova implica direct un stat membru in Uniunea Europeana, exista destule cercuri influente din alte capitale occidentale dispuse sa accepte tot felul de compromisuri pentru a nu deranja excesiv Federatia Rusa. Fie din motive ideologice si dintr-un anti-americanism funciar, fie din teama. De aceea e de asteptat ca dezbaterile pe acest subiect sa provoace discutii aprinse si destule disensiuni in interiorul UE. Ceea ce face foarte putin probabila o linie de politica externa agreata de toarte tarile membre, marele vis al federalistilor europeni.
   Pentru Romania, toate aceste evolutii pun citeva probleme foarte concrete. Cum ne orientam in sistemul de aliante externe? Si mai ales cum definim interesul national din aceasta perspectiva? Deja exista destule voci, cea mai proeminenta fiind a lui Cosmin Gusa, care spun explicit ca trebuie sa ne dam bine pe linga Moscova pentru a obtine gaze ieftine. Sigur nu e vorba de reorientari dramatice. Dar in interiorul UE si NATO nuantele ar putea conta din ce in ce mai mult in perioada urmatoare.
   De fapt exista o pozitionare, in general clara, a Bucurestiului drept unul dintre promotorii unor relatii transatlantice strinse si ai unui parteneriat strategic cu Washington-ul. Insa in actuala confruntare politica de la noi, dominata adesea de gesturi emotionale sau chiar irationale, exista oricind riscul ca astfel de teme critice sa ajunga material de disputa publica. Cum s-a si intimplat nu cu mult timp in urma, cind liberalii s-au jucat politic cu retragerea trupelor romanesti din Irak. Astfel de tentatii, combinate cu deficitul cronic de expertiza institutionala din domeniul politicii externe, deficit de altfel specific pe ansamblu intregului aparat de stat, ar putea duce la decizii pripite si bilbiieli costisitoare pe termen lung.