Iesirea din transee

"Poporul roman este labil psihic, complexat, cu tupeu de suprafata". "Fotbalul romanesc este fragil, in afara de Chivu nu exista jucator roman care sa evolueze la un nivel inalt, in strainatate". Aceste declaratii ale selectionerului Razvan Lucescu, survenite dupa meciul pierdut de nationala Romaniei la Paris, au inflamat spiritele in fotbalul romanesc, nu neaparat cele nationaliste, inoculate cu eroismul de veacuri al poporului roman, de la Mihai Viteazul, Stefan cel Mare si mergind in timp pina la Decebalus per Scorilo. Cei care au sarit ca arsi la asemenea afirmatii au fost tocmai aceia care sustin ca au realizat performante pentru fotbalul romanesc. Generatia de aur 1984 – nu chiar in totalitate – dar asta conteaza mai putin, cind e vorba de legendarul Gica Hagi, care a spart tacerea, vorbind despre el la nobila persoana a III-a ("Hagi a facut, a dres" etc.), primul pas spre persoana I imperiala ("Noi, Gica Hagi, facut-am si dres-am"!). Din pacate pentru sentimentele noastre patriotice, Razvan Lucescu are dreptatea lui, si asta s-a vazut chiar din ultimele confuntari fotbalistice cu participare romaneasca. Meciul Steaua – Napoli, intilnirea de tineret Romania – Anglia, meciul nationalei mari de pe "Stade de France", in toate observindu-se teroarea dominanta a rezultatului negativ. Orice greseala de arbitraj comisa impotriva noastra capata proportiile unui complot mondial. Cind echipa nationala pierde, se readuce in prim-plan subiectul Mutu, vazut ca un adevarat Mesia pentru fotbalul nostru, desi inca nimeni nu stie daca si cum va mai juca dupa expirarea suspendarii.

"Tupeul de suprafata" se poate observa in fiecare zi, in toate talk-show-urile de televiziune dedicate fotbalului. Marica are un tupeu nevoie mare cind se cere, cu pumnii ridicati, titular la echipa nationala, mai putin in fata portii adverse. Mirel Radoi, viteazul Stelei de altadata, lupta cu atmosfera nociva din jurul nationalei, cu cel mai impresionant tupeu posibil al fotbalistului roman: anuntindu-si retragerea. Eroismul lui Radoi aminteste de un celebru banc din perioada razboiului civil de la inceputurile Uniunii Sovietice, cu marele luptator Ceapaev: "la dreapta, gardisti albi, la stinga, gardisti albi, in spate gardisti albi. Inainte, tovarasi!".

Iata, insa, ca Gica Hagi, desi neaga "fragilitatea si labilitatea" romanilor, vine cu solutia. "Trebuie sa ne incarcam cu energii pozitive". Razvan Lucescu nu are voie sa vina cu astfel de afirmatii defetiste, ci trebuie sa gindeasca pozitiv, altfel nu are ce cauta la echipa nationala. Asa cum a facut-o el, selectionerul Gica Hagi, la faimosul meci cu Slovenia din 2001, incheiat pagubos de Romania, cu sase atacanti in teren. "Noi sintem numiti generatia de aur pentru ca ne-am acoperit cu aur", desi nici macar un bronz ruginit n-a poleit blazonul nationalei romane, precum la turci, polonezi sau croati, nemaivorbind de argintul sirbilor sau ungurilor ori aurul cehilor si grecilor.

In ce masura conteaza afirmatiile "defetiste" ale lui Razvan Lucescu ori replica indignata a lui Gica Hagi? Duelul acesta verbal a avut rolul de a scoate din transee protagonistii razboiului mocnit intre taberele care macina energiile fotbalului romanesc de ani buni, razboi in care Razvan si Gica reprezinta doar elementele "tupeului de suprafata". De o parte, gasca lui Mircea Sandu, presedinte etern al FRF, pus acum nu pe capatuiala ("nasul" si-a facut plinul de multa vreme!), ci pe intocmirea certificatului de acces in eternitate, de cealalta parte, clanul Becali, cu burtile nerabdatoare de a digera tot ceea ce a mai ramas bun din fotbalul romanesc. Combatantii isi scot armele la atac: prin gura lui Victor si Gigi, "becalienii" vin cu ideea paguboasa a readucerii ca selectioner a lui Hagi, mizind, desigur, pe prestigiul "Regelui". Pe de alta parte, "nasul", pe linga sprijinul natural al lui Mircea Lucescu, l-a atras de partea sa pe faimosul interlop Nicu Gheara, cu promisiunea ca Razvan isi va aminti in curind de existenta finului acestuia, Adrian Mutu.

Un razboi ciudat, care ne aminteste ca performantele maxime ale nationalei (atitea cite au fost) din anii ’90 s-au petrecut atunci cind intre cele doua clanuri trona pacea si prietenia. Cum au trecut anii de miere, s-au dus si performantele.

Daca sintem de acord ca aceasta fierbere perpetua sta la originea esecurilor din fotbalul romanesc, o singura intrebare ramine in aer: cum poate fi stopat acest razboi malefic? Doar prin infringerea definitiva a uneia dintre parti. Ideal ar fi a amindurora!