Motivele absenteismului

Se stie deja, prezenta la vot a atins, cu ocazia europarlamentarelor si a referendumului privind votul uninominal, un minim istoric. Doar 26% din electorat a votat la referendum si numai 28% pentru europarlamentare. Care sa fie cauzele acestui fenomen? Avem motive sa ne ingrijoram? Sint sanse sa avem o prezenta la urne mai buna anul viitor?

Vorbind de cauze, sa spunem, in primul rind, ca scaderea prezentei la vot este parte a unui trend observabil mereu dupa 1989. In 1990, la parlamentare au votat 86% dintre electori, in 1992 – 76%, in 1996 – tot 76%, in 2000 – 65%, in 2004 – 58%, iar acum – 28%. La referendumul din 1991, participarea electoratului a fost de 67%, la cel din 2003, de 55%, la cel din 2007, de 44%, iar acum, de 26%.

Asadar, asistam la un proces de dezincintare a electoratului, care implica de pe o parte dezamagirea progresiva in fata actorilor politici si pe de alta parte reorientarea spre alte zone de interes. "Neincrederea in clasa politica" este indicata cel mai des drept sursa principala a absenteismului. Aceasta conteaza, neindoios, dar nu e singura cauza si poate nici cea mai importanta. Este greu de distins cit din aceasta dezangajare a electoratului tine de nemultumire si cit de dezinteres. Sondajele inregistreaza, intr-adevar, cote record ale lipsei de incredere in partide si Parlament, care ating 80% – tot atit cit are Biserica la capitolul incredere.

Pe de alta parte trebuie spus ca o prezenta la vot la cote de 70-80% este nefireasca in lumea de azi, in democratiile consolidate. Reasezarea din Romania a fost naturala. Intre timp, datorita liberalizarii societatii, a scazut dependenta de stat (care ramine inca destul de ridicata) si odata cu ea a scazut credinta in atotputernicia politicului. Oamenii s-au reorientat spre sfera privata si spre zona civila, fiind mai atenti la prosperitatea proprie si la viata personala. Succesele de politica externa si stabilitatea economica au incurajat aceasta tendinta. Cresterea veniturilor, consumerismul, aparitia unor cai alternative de petrecere a timpului liber i-au facut pe oameni mai putin atenti la treburile cetatii.

Sondajele inregistreaza totodata o scadere a consumului media, mai ales pe subiecte politice, dupa boom-ul iarasi nefiresc de la sfirsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000. "Privatizarea" intereselor explica si aceasta schimbare. Ca urmare, campaniile electorale televizate au un impact mai mic decit inainte. Acesta este si motivul pentru care partidele cauta, inca stingaci, cai alternative de comunicare a mesajului – prin campanii indoor, prin internet, prin sms, prin intilniri electorale fata in fata etc. 

Desigur, nici o prezenta la vot de 26-28% nu este fireasca. Dar motivele pentru aceasta sint mai degraba particulare, decit generale – adica tin de specificitate actului consumat pe 25 noiembrie. Alegerile pentru Parlamentul european au fost percepute ca fiind lipsite de o miza nationala si locala consistenta. Partidele, cu exceptia PD si PLD, au dorit ele insele sa lase alegerile in plan secund – sa tina "low profile", cum se mai spune – fiindu-le teama ca mobilizarea pentru alegeri ar fi adus si mobilizarea pentru referendum si, in consecinta, validarea nedorita a acestuia. Televiziunile prietene au ajutat si ele in acest sens. Campaniile electorale au fost simpliste, previzibile, monotone. Candidatii trimisi in fata au fost, in general, de rang secund (greii refuzind de obicei prezenta pe liste pentru ca trimiterea la Bruxelles a fost perceputa ca o excomunicare din politica nationala). Fatalmente, din cauza putinatatii locurilor de pe listele electorale, zone intregi nu s-au simtit reprezentate prin candidati si nu au fost motivate sa participe masiv.

Cit despre referendumul pentru uninominal, acesta a fost perceput drept o tema conflictuala, neclara si tehnica. Multi nu au priceput care este diferenta dintre uninominalul premierului si cel al presedintelui. Translarea rationalitatii de decizie de la Parlament la electorat intr-o chestiune sofisticata nu a functionat, in conditiile in care competenta democratica a populatiei este scazuta. Greseala strategica ii apartine presedintelui Traian Basescu – dar la fel de adevarat este ca el nici nu are prea multe solutii la dispozitie.

O problema sta si in faptul ca tipul de campanie pe care il face Basescu, in tandem cu Felix Tataru, a cazut intr-un soi de manierism. La referendumul de acum, ei au repetat o reteta de comunicare folosita de doua ori in cursa pentru Primaria Bucurestiului, in cele doua tururi ale prezidentialelor din 2004 si inaintea referendumului privind demiterea, din mai 2007. Basescu a inceput sa fie predictibil sub aspect electoral, nu mai surprinde, nu mai socheaza. Basescu si Tataru au ramas inventivi in ceea ce priveste continutul mesajelor, dar nu au venit cu noutati in materie de strategie politica si strategie de comunicare. Politica nu se reduce la publicitate.

Efectul este ca se produce un soi de rutinizare a charismei lui Basescu. Din cauza partizanatului evident in favoarea PD si a PLD si a virulentei indreptate impotriva PNL care divide electoratul de dreapta, credibilitatea sefului statului a avut de suferit. Credibilitatea PD are si ea de suferit pentru ca este perceput ca un partid marioneta care se hraneste din procentele de incredere ale presedintelui. Traian Basescu este marele maestru al mesajelor panicarde, al starii de urgenta. De data aceasta nu i-a reusit foarte bine. Diabolizarea totala a adversarilor nu a avut succes pentru ca se baza pe o exagerare evidenta, perceputa de catre electorat prin utilizarea altor surse de informare. Spre comparatie, blamarea coruptiei din PSD si din guvernul Adrian Nastase a avut efect pentru ca fenomenul coruptiei atinsese cote nemaiintilnite, cu efecte vizibile, notorii, despre care vorbea aproape toata lumea.

Iata inca o cauza a absenteismului: nu a existat amenintarea unui pericol perceput in cazul neparticiparii. Nu era amenintata democratia, nu invingeau fortele raului (coruptii, retrograzii), nu intra Vadim Tudor in turul doi. Pina acum, confruntarea s-a dat, pe fondul unei radicalizari a taberelor, intre dreapta – care ilustra binele pentru electoratul modernizator, si stinga – care ilustra spiritul revolut. Dupa 2004, PSD a fost actor secund, disputa principala fiind intre partide de centru-dreapta. Nu au mai existat tabere clare si nici asocierea partidelor unor valori tari, bune sau rele.

Sondajele inregistreaza in prezent o cota de interes fata de alegerile parlamentare de la anul similara cu aceea pentru europarlamentare. Prin urmare, este de asteptat ca si anul viitor sa asistam la o participarea slaba la vot, desi este greu de crezut ca va fi atins recordul de anul acesta. Cert este ca totul depinde decisiv de context. Scaderea interesului pentru alegeri nu este iremediabila. Electoratul se poate mobiliza rapid daca percepe o miza majora sau un pericol iminent. La fel s-a intimplat in alte democratii incomparabil mai bine asezate decit a noastra.