Noroi pe gheata

Hocheiul pe gheata nu este un sport in care romanii sa fi facut vreodata mare brinza si de la care sa asteptam, in general, performante de inalt nivel. Echipa nationala a ajuns o singura data in prima grupa valorica a Campionatului Mondial, la mijlocul anilor ’70, dar nu a rezistat mult acolo, retrogradind apoi pina in grupa a treia valorica (echivalentul Diviziei C din fotbal), unde s-a zbatut intr-o crasa mediocritate in ultimii ani. Intr-un fel, aceasta situatie este explicabila, avind in vedere ca hocheiul ramine un sport foarte costisitor, iar la noi s-au facut foarte putine eforturi pentru a i se asigura progresul. In conditiile in care in intreaga tara exista doar patru patinoare artificiale omologate pentru meciuri si unul singur de nivel international, iar numarul jucatorilor legitimati nu depaseste citeva sute, e clar ca nici performanetele echipei nationale nu se pot ridica peste genunchiul broastei.
Cu toate acestea, dupa 1995, eforturile citorva impatimiti ai sportului cu patine au facut ca el sa renasca si in tara noastra, cel putin la nivelul entuziasmului popular. S-a infiintat o noua echipa, Rapid Bucuresti, am inceput sa transferam jucatori din strainatate (in special ucraineni si rusi), iar derbiurile dintre echipele de frunte ale tarii, in care se decide titlul de campioana, stirnesc pasiuni de nebanuit in rindul microbistilor. Interesul televiziunilor pentru transmisia acestor partide din campionatul intern s-a rasfrint si asupra echipei nationale de hochei, existind un adevarat flux de simpatie inaintea participarii sale la Campionatul Mondial din aceasta primavara. Existau toate premisele ca – profitind de noul sistem de organizare al CM – romanii sa promoveze in cea de-a doua grupa valorica, adica in anticamera esalonului in care se bat marile puteri mondiale ale hocheiului, precum Suedia ori Canada. Evolutia echipei noastre a fost, insa, extrem de dezamagitoare, ea pierzind in fata unor echipe in care era considerata a priori mare favorita si ratind, o data in plus, promovarea. Asta in conditiile in care, inainte de plecarea la Campionatul Mondial, declaratiile jucatorilor si antrenorilor nostri pendulau intre "Sintem deja calificati, nu putem rata accesul in grupa a doua" si "Vrem sa-i batem pe toti". S-a vazut in cele din urma ca de la vorbe la fapte e o cale foarte lunga si Romania si-a aminat cu cel putin un an iluziile de a juca in esalonul superior al hocheiului mondial.
Spre uimirea generala, la intoarcerea acasa, in loc sa puna capul in pamint si sa-si caute un loc cit mai ferit in care sa-si rumege neputinta, conducatorii si jucatorii nostri au inceput sa se improaste cu noroi unii pe altii. Antrenorii au spus ca jucatorii nu si-au facut datoria, iar acestia au replicat ca tactica impusa de tehnicieni a fost gresita, avind rezultate dezastruoase. Limita suportabilitatii pe care o impune bunul simt a fost depasita, insa, in momentul in care antrenorul principal al nationalei, Ion Ionita, din calitatea sa de manager al echipei Steaua, i-a acuzat pe jucatorii principalei sale rivale din campionat, SC Miercurea Ciuc, ca nu si-au facut datoria, ei fiind principalii raspunzatori de acest esec. Ciucanii au replicat imediat, spunind ca nu au nici o vina daca echipa a fost facuta pe scheletul Stelei, echipa care se afla in vizibila scadere de valoare. S-a ajuns pina acolo incit echipa a fost impartita in "romani" si "maghiari", fiecare tabara aratind acuzator cu degetul spre cealalta…
Ne aflam, oarecum, in situatia echipei reprezentative de fotbal de dinainte de 1989, cind jucatorii celor doua mari rivale, Steaua si Dinamo, nu reuseau sa-si ascunda sabiile nici macar cind jucau la nationala si astfel ratau de fiecare data marile competitii. Acum e mai grav, pentru ca, dincolo de orgoliile bolnave ale celor care conduc Steaua si SC Miercurea Ciuc, principalele pretendente la titlu in campionatul intern de hochei, a fost aruncata pe tapet si problema nationalitatii celor care imbraca tricoul nationalei. E greu de crezut ca cineva poate veni in public cu o idee atit de stupida, aceea ca daca esti ungur joci prost si daca esti roman joci bine (sau invers), dar acest lucru totusi s-a intimplat! Mergind pe aceeasi linie, n-ar fi exclus ca, in curind, echipele de hochei din Miercurea Ciuc si Gheorghieni, care au foarte multi jucatori de valoare, sa ceara sa evolueze in campionatul maghiar, pretentie care aparuse acum citiva ani si pe vreo doua stadioane de fotbal din Ardeal. Dincolo de hilarul sau, situatia aceasta scoate la iveala adevarata cauza a esecului echipei nationale de hochei: acolo unde resentimentele personale domina ratiunea, iar ierarhia valorilor este inlocuita de un prost inteles patriotism local, performanta nu este niciodata cu putinta. (Ion TEODOR)