O criza de nota zece

Cu cit o criza e mai profunda, cu atit cauzele ei sint, in general, mai putin vizibile si, neindoielnic, mai indepartate in timp. In spatele crizei coalitiei guvernamentale declansate acum doua saptamini, un comentator precum Cristian Tudor Popescu, in ura sa neimpacata pentru unii lideri PD, nu vede altceva decit rodul dorintei de razbunare a lui Adrian Severin impotriva lui Victor Ciorbea. La fel cum multi altii continua sa-l scoata tap ispasitor pentru tot balamucul din coalitie pe Traian Basescu. Sa ne intoarcem, asadar, in timp pentru a cauta cauzele reale ale acestei crize.
Nervozitatea PD, fondul psihologic pe care s-a declansat criza, desi veche de aproape un an, de cind taranistii au aruncat pe piata sintagma "restitutio in integrum", capata contururi precise abia in momentul remanierii guvernamentale. Disputa dintre PNT-CD si PD pe tema "restitutio in integrum" e mult mai pragmatica si, in ciuda aparentelor, mai putin acerba. Se poate spune, fara teama de a gresi, ca pe democrati chestiunea in discutie aproape ca nu-i intereseaza. Dar atita timp cit aliatii de guvernare par sa faca din ea unul din pilonii politicii guvernamentale, acest lucru atenteaza in mod fatal la bruma de responsabilitate pe care au angajat-o in fata propriului electorat. Riscul politic pe care PD si-l asuma admitind fara cricnire politica restauratoare a taranistilor e extrem de mare. Solutia rationala, din punctul lor de vedere, este de a incerca, pe cit posibil, sa se delimiteze de politica taranistilor. Dispute de acest gen, pe multe alte teme care despart electoratele celor doua formatiuni politice, au marcat intregul an 1997. Strategia PD nu a dat roade. Sondajele au indicat constant mentinerea popularitatii PD la un nivel scazut, mult sub cel inregistrat in ultimele alegeri. Dovada ca se impunea, la un moment dat, o schimbare radicala de strategie.
A existat, pina la declansarea crizei de acum, un singur moment favorabil pentru o asemenea miscare. Este vorba de momentul remanierii. Pentru a avea cit de cit cistig de cauza, PD trebuia sa determine lucrurile in asa fel incit rezultatul remanierii sa afecteze exclusiv imaginea CDR. Lucru destul de usor de realizat atita timp cit ministerele cu probleme, cele economice, se aflau in mina taranistilor si liberalilor. Opinia publica si mass-media presa exact in directia dorita de PD. Adica in favoarea asa numitei remanieri de fond, care nu insemna decit schimbarea unor ministri ai CDR. Se stie cu cita vehementa a cerut PD o asemenea remaniere de fond si cit s-au codit taranistii sa o realizeze. Succesul PD era ca si garantat. Inlocuirea unor ministri CDR ar fi fost cea mai buna dovada in fata opiniei publice ca aceasta formatiune politica si nu PD se face vinovata de esecurile primului an de guvernare.
Din nefericire pentru PD, CDR, cu sprijinul nemijlocit al presedintelui Constantinescu, a gasit o solutie de avarie extrem de ingenioasa. In locul ministrilor CDR remaniabili au fost cooptati la guvernare tehnocrati cu o buna imagine publica. Daca in locul acestora CDR si-ar fi numit tot membri de partid, opinia publica ar fi luat acest fapt drept o simpla rotatie de cadre. Solutia impusa, se pare, de catre presedintele Constantinescu, dar imbratisata de CDR, a spulberat toate iluziile PD. In paralel cu remanierea, Victor Ciorbea a primit si functia de vicepresedinte al PNT-CD, pozind imediat si intr-un om decis sa ia cu adevarat taurul de coarne. Toate acestea au fost de natura sa intareasca si mai mult legatura dintre presedintele Constantinescu, premierul Victor Ciorbea si CDR. Un trio de succes, pus din nou pe fapte mari, remobilizind increderea populatiei in actuala putere. Din aceasta putere PD parea sa nu mai faca parte.
Dar marea lovitura data PD consta in faptul ca, prin aducerea unor tehnocrati in fruntea ministerelor reformei, CDR a iesit de sub tirul acuzatiilor directe pe care democratii, alaturi de opinia publica, le-ar putea aduce acestei formatiuni politice pentru eventualele esecuri ale reformei. Intre timp, democratii l-au mai pierdut pe drum si pe Adrian Severin, rasucindu-li-se si mai virtos cutitul in rana. Dar PD nu e un partid care sa stea prea mult pe ginduri lingindu-si ranile. Un singur lucru nu au reusit taranistii si Victor Ciorbea sa schimbe nici macar in urma remanierii. Este vorba de impresia, de altfel conforma cu realitatea, ca primul an de guvernare a fost mult sub asteptari. Era singura carte pe care PD mai putea miza. O carte extrem de riscanta, atita timp cit remanierea "recladise" pe ici pe colo speranta opiniei publice intr-un nou inceput. Pentru PD, timpul, insa, nu mai avea rabdare. Momentul de inceput de an da oricarui gest public o greutate si o semnificatie suplimentare. Indiferent care a fost motivatia reala a razvratirii lui Traian Basescu, aceasta a fost un pretext perfect pentru a pune in aplicare o noua strategie. In ce ar consta aceasta?
In primul rind, trebuia sa fie un gest radical. Ceva de genul "asa nu se mai poate". Ideea centrala trebuia sa fie repunerea in discutie a tot ce s-a facut de la alegeri incoace. Electoratul PD si cei nemultumiti de prestatia actualei guvernari trebuie sa inteleaga ca democratii sint profund nemultumiti de actuala stare de lucruri si ca sint decisi, nu sa cirpeasca lucrurile pe ici pe colo, ci sa ia totul de la capat. Gestul PD trebuia sa apara ca unul de maxima responsabilitate. Asa a aparut cererea de schimbare a premierului, persoana care simbolizeaza tot ce s-a facut in materie de guvernare de la alegeri incoace. Evident, este vorba de o cerere maximala. Pentru a-i da greutate, lucrurile trebuiau impinse si mai departe. Asa a aparut amenintarea cu iesirea din coalitie si de la guvernare. In realitate, nici unul dintre liderii PD nu cred si nu agreeaza cu adevarat o asemenea solutie, dar amenintarea trebuia sa fie atit de radicala incit cererea de schimbare a premierului sa para o solutie rezonabila. Chiar daca aceasta cerere nu va fi satisfacuta, ar ramine faptul de neocolit ca PD e atit de hotarit sa faca treaba buna de acum incolo incit nici macar persoana primului ministru nu mai prezinta mare importanta.
Cererea minimala a PD, inscrisa in aceeasi logica, este rediscutarea intregului program de guvernare si repunerea lui pe alte baze. Aceasta solutie are aceeasi semnificatie, desi de intensitate mai redusa, cu cererea de schimbare a premierului. Ambele pun in cauza tot ce s-a facut rau, din punctul de vedere al PD, de la alegeri incoace. La aceasta ora e aproape sigur ca cererea minimala a PD va fi satisfacuta. Oricum, PD are de cistigat. Democratii se vor putea spala pe miini oricind de aici incolo de esecurile guvernarii. Ei vor putea spune oricind ca au vrut la un moment dat o altfel de guvernare, dar partenerii de coalitie nu au fost de acord. Pentru o asemenea strategie inteligenta PD merita toata admiratia.
Un comentariu de Pavel Lucescu.