Opriti-i cit mai este timp!

Nu incape nici o indoiala ca patronii si conducatorii de cluburi au un rol esential in dezvoltarea fotbalului in Romania. Fara Gigi Becali, Steaua ar fi fost foarte departe de zapezile de altadata, la fel si Dinamo fara treimea Badea-Borcea-Turcu, ori Rapidul fara Copos. Craiova ex-Maxima inota prin Divizia B atunci cind Adrian Mititelu s-a implicat la echipa, iar Vasluiul ar fi fost doar un punct pe harta provinciei istorice Moldova, nu a Europei, daca nu s-ar fi implicat Adrian Porumboiu. Acest adevar este atit de limpede, incit nu merita prea multi kilobiti de demonstratie, suficient fiind a extrapola fenomenul la nivelul tarilor avansate, unde un Abramovici, un Moratti sau un Florentino Perez sint nume de referinta in domeniul fotbalului continental.

Din nefericire, exista suficiente motive pentru a trage concluzia ca aceiasi oameni cu dare de mina fac si mult rau, nu numai echipelor pe care le alimenteaza cu bani, ci si fotbalului romanesc, afirmatie care nu este valabila in cazul magnatilor din Vestul Europei. Fie din prea multa dragoste, exclusiv pentru echipa lor, fie din ignoranta in ale fotbalului, fie chiar din interese straine fenomenului cu mingea rotunda, ei ajung uneori sa se comporte ca unii parinti alcoolici de la noi fata de propriile odrasle, aplicind principiul de baza: "eu i-am facut, eu ii omor".

In ciuda recentelor declaratii de dragoste-vasalitate, este greu de crezut ca antrenorul Cristiano Bergodi va rezista prea mult pe banca echipei Steaua, la fel cum nu au facut prea multi purici pe acolo nici Hagi, nici Lacatus, nici Dorinel Munteanu. Introducerea proscrisului Dayro Moreno pe lista UEFA a Stelei si scoaterea polonezului Grzelak, fara consultarea bancii tehnice, reprezinta un afront greu de digerat de catre un tehnician format la scoala italiana. Daca parasim zona Ghencea, observam ca nici in alte locuri din Capitala sau din alte orase lucrurile nu stau mai bine. Experienta nefericita a Rapidului din sezonul trecut, care pare a se rasfringe si in prezent, nu este straina de hachitele patronului George Copos, cu toata iubirea netarmurita pe care acesta o poarta echipei pe care a denumit-o "farmecul vietii". Caderea libera a Rapidului din perioada Razvan Lucescu seamana prea mult cu acelasi fenomen gravitational observat la Steaua de cind a plecat MM Stoica. Nici bulibaseala care s-a mai manifestat si se mai manifesta inca la Dinamo nu poate fi delimitata de adrenalina lui Borcea sau de tifnele lui Turcu, iar la Craiova, Vaslui si chiar Cluj, antrenorii sint prea des schimbati pentru a se putea da o nota de trecere managementului celor care scot banii din buzunar.

Daca totul s-ar limita la efectele nefaste asupra propriilor echipe ale acestor orgolii supradimensionate, nu ar fi nici o nenorocire. In fond, cistigarea titlului de catre Unirea Urziceni, echipa pastorita de un patron practic invizibil, ar trebui sa fie o lectie amara pentru acesti pretinsi facatori de echipe mari, dar pentru aceasta dinsii ar trebui sa stie sa aprofundeze continutul unei lectii. Fotbalul romanesc ar putea merge inainte si fara Steaua, Dinamo, Rapid sau altele.

Adevaratul revers al medaliei este ca acesti oameni cu stare nu se limiteaza la curtea proprie, ci incep sa aiba influente negative asupra fotbalului romanesc. Recent, gasca patronilor, in frunte cu mai-sus-amintitii Becali, Borcea si (surpriza!) Adrian Porumboiu, a obtinut o victorie amara in fata Comisiei Centrale a Arbitrilor, impunind aducerea de arbitri straini la meciurile Ligii I atunci cind vor muschii lor si provocind demisia presedintelui Aron Huzu. Fotbalul unei tari are nevoie nu numai de jucatori, antrenori si echipe de valoare, ci si de arbitri competenti. Or, suspiciunea permanenta si maladiva a sefilor de cluburi a provocat o masura care nu poate avea alta consecinta decit scaderea dramatica a calitatii arbitrajului autohton. Fireste ca recentele cazuri de coruptie iscate de tavalugul Penescu pot justifica pina la un punct o astfel de atitudine, insa este de mentionat ca in Polonia (ca sa nu mai amintim Italia!), acolo unde scandalul de coruptie a avut o amploare infinit mai mare, nu s-a apelat niciodata la arbitri din alte parti. Mai trebuie spus ca impunerea strainilor in arbitrajul romanesc a fost numai virful aisbergului, fiindca manevrele lor permanente de intimidare a oamenilor cu fluier au reusit si pina acum sa indeparteze multi tineri talentati de aceasta meserie.

In fine, un alt scandal s-a aprins si s-a stins la fel de brusc, dar poate reveni oricind in prim-plan. Este vorba de revolta lui Cristi Borcea, presedintele clubului Dinamo, la adresa componentei lotului convocat de Razvan Lucescu pentru partidele cu Franta si Austria. Fireste ca Borcea are dreptul democratic de a contesta (chiar vehement) optiunile selectionerului, poate ca are dreptate ca Marius Niculae ar fi fost mai util echipei decit Surdu, sau Moti decit Marius Constantin. Numai ca fostul comersant de butelii a scapat un porumbel din gura, care a gingurit ca, in cazul unui rezultat nefavorabil la Paris, mai multi conducatori se vor revolta impotriva selectionerului Razvan Lucescu in privinta criteriilor de selectie. Fronda cu iz de revolutie! Mai ramine ca Borcea, Becali, Porumboiu, Mititelu si Muresan sa se intruneasca in sedinta, sa faca nu numai lotul national, dar si echipa la fiecare meci, iar de rezultate sa raspunda…, bineinteles, Razvan Lucescu.

Se vede treaba ca marii nostri manageri din fotbal au intins prea mult coarda, uitind de faptul ca atributiile lor se restring numai pe suprafata ograzii proprii. Ar trebui sa le spuna cineva ca nu au nici un drept sa se amestece in organizarea fotbalului romanesc, nu de alta, dar sint destui oameni platiti sa faca treaba asta!