Papa – apogeul liberalismului

"Crestinismul e religia iesirii din religie". Sub aceasta formula si-a facut intrarea in istoria ideilor cea mai noua si originala perspectiva asupra religiei crestine. Ea apartine unui ginditor francez, actual si extrem de bine cotat in mediul intelectual occidental, pe nume Marcel Gauchet. Inainte de a incerca sa-i descifram ideea, sa mai spunem un lucru deloc lipsit de importanta. Marcel Gauchet face parte din ultima generatie de intelectuali francezi care si-au propus, mai mult sau mai putin programat, sa reabiliteze filosofia liberala si, implicit, liberalismul politic in spatiul occidental, si nu numai, dominat, o buna bucata de vreme, de stingismul anilor ’60. Fara a fi doctrinar, Gauchet, alaturi de alti colegi de "generatie intelectuala", a incercat sa refundamenteze ideea liberala plecind, culmea indraznelii intr-o lume profana prin definitie, de la religie. Ce vrea sa spuna acest ginditor?
Vrea sa spuna ca, daca astazi o anumita parte a lumii, cea mai influenta si cea mai puternica, a adoptat modelul liberal, acest lucru se datoreaza fundamentului ei crestin. Dar mai vrea sa spuna, spre deosebire de toti ceilalti care au mai "marsat" pe aceasta idee, ca nici macar nu e vorba de un anume tip de crestinism, cum ar fi cel catolic sau protestant, ci de crestinism pur si simplu. "Crestinismul, ca religie, are in el gena liberalismului", incearca sa spuna Marcel Gauchet. Argumentele si argumentatia sa, solide la nivel de exigente academice, pot fi rezumate astfel: Isus Hristos, geniul crestinatatii, intruchipeaza un model. Modelul rupturii decisive a omului de un anumit mod de raportare fata de divinitate. Prin intruparea Sa in Hristos, Dumnezeu devine accesibil omului in mod direct. Mentalul religios sufera, gratie crestinismului, o transformare radicala, nemaiintilnita pina atunci si pina acum. Formula ar fi urmatoarea: "Daca Dumnezeu s-a facut om (prin Hristos), inseamna ca si omul poate deveni Dumnezeu. Pare banal, iar pentru unii chiar expresia unei blasfemii. Numai ca e vorba de ceva in care deja ne scaldam. Civilizatia moderna, liberala si democratica, e civilizatia "omului-Dumnezeu". A omului intors, in mod fundamental, spre sine insusi, ca inspre un Dumnezeu autentic. Spre deosebire de omul precrestin sau necrestin, pentru care Dumnezeu e totalmente exterior si fatalmente inaccesibil. Indiferent ce credem despre acest lucru pe care doar prostia nevinovata poate sa-l ignore sau sa-l acuze nedigerat, fapt e ca, din aceasta perspectiva, crestinismul ca religie e plin de consecinte. Si pentru a vorbi doar de cea mai importanta, cea mai contradictorie si inca cea mai acuzata dintre ele – e vorba de secularizare – sa spunem ca, daca religiozitatea noastra nu mai face corp comun cu politica, adica cu gestiunea afacerilor noastre profane, acest lucru se datoreaza in mod singular si, dupa parerea noastra meritoriu, religiei crestine. Aici putem inchide primul cerc.
Crestinismul ne scoate din fatalismul raportarii noastre externe fata de divinitate. Omul modern, liberal in esenta, e produsul crestinismului, chiar si fara a se declara sau a crede despre sine ca ar fi crestin. Daca exista o baza a ceea ce numim ecumenism in aceasta zona, ar trebui sa-i definim conturul. Vom fi liberali, adica liberi, adica suportabili in traiul nostru comun, atita timp cit vom fi crestini in mod autentic. Adica atita timp cit vom recunoaste ca Hristos, ca Dumnezeu intrupat, e temelia credintei noastre, indiferent cum iti spui, ortodox, catolic, protestant sau cine stie cum. Acesta e sensul ecumenismului. Inchidem acum si cel de-al doilea cerc. Papa Ioan Paul al II-lea, pentru cei care au avut ocazia sa-i urmareasca cit de cit traseul teologic, intelectual, politic si biografic, e profund "bransat" la pulsul acestei lumi. O poate confirma orice observator de buna credinta si de buna stiinta. Fara entuziasme conjuncturale, sa mai spunem ca actualul Papa are toate datele unui model. Stie ce-i crestinismul, stie ce-i occidentalismul, stie ce-i slavismul, stie ce-i comunismul, stie ce-i diferit de toate acestea. De fapt, stie (in sensul in care un om e in stare sa stie) ce inseamna acest sfirsit de secol si de mileniu. Acest "sfirsit" care pare a fi caracterizat de inceputul apogeului civilizatiei liberale. Nu stim ce urmeaza dupa acest apogeu. Adeptii teoriei ciclicitatii istoriei cred ca urmeaza decaderea. Treaba lor. Noi credem doar ca urmeaza ceva. Ceva care ar putea sa ne intoarca, fara regrete idioate sau convulsii apocaliptice, la o refundamentare crestina a liberalismului. Ceea ce-i "miroase" Papei de citva timp pare sa tina de aceasta mare provocare. Liberalismul, in sensul definit de noi mai sus, ca efect secundar al "modelului cristic", are sansa de a reinvia sub sceptrul unui ecumenism autentic.
In acesti termeni, vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Romania e un Eveniment Istoric. Restul e istorie. (Pavel LUCESCU)