Pariul tricolorilor cu natiunea

O noua saminta de scandal planeaza pe capetele bietilor romani. Ce fir rosu, ce Costea, ce FNI? Toate se estompeaza in fata evenimentului care ne sta in fata. Spre bucuria domnilor si disperarea consoartelor, incepe Euro 2000! Un festival de fotbal, timp de 22 de zile, in care jurnalele de actualitati si telenovelele vor trece pe planul doi, strivite de meciurile de fotbal oferite in intregime pe canalele de televiziune. Sa te tii, atunci, lobby pe capul bietelor neveste, obligate sa se duca pe la vecine pentru a comenta impreuna pataniile Guadalupei, Camilei sau Mariei Isabel! Cit despre venerabilii politicieni, pot sa-si frece miinile de bucurie, fiindca nimanui nu-i va mai pasa de motiunile si anchetele lor. Toti ochii vor fi pe Hagi si Nowotny, pe Ljungberg si Mpenza, pe Zidane si Jörgensen.
Sigur ca acest inceput de editorial e o gluma, ce se mai vrea si buna. Nenorocul emblematic al natiei noastre nu poate pali in fata unei competitii sportive, fie ea si Euro 2000. Numai ca fotbalul de aceea e numit sport-rege, pentru ca are un regat propriu care nu poate fi nici ciuntit, nici cucerit. Si atunci cind are loc o competitie de genul aceleia care incepe astazi in Belgia si Olanda, interesul atinge cote de nebanuit, aproape inexplicabile pentru cei care nu inteleg fenomenul fotbalistic. Pentru un novice in materie, microbistul de pe toate meridianele este suprasaturat de fotbal. Intern si international. Indraznesc insa sa spun ca nici o competitie intercluburi nu poate egala un campionat mondial si european, fie pentru faptul ca aceste Cupe Europene aduc pe micile ecrane o inflatie de fotbal de calitate, fie si pentru ca, in cazul campionatelor gen Euro sau "World Cup", apare in plus orgoliul national. Si cum noi, romanii de astazi, nu avem prea multe motive de mindrie sau chiar de satisfactie, ajungem sa ne cramponam de aceeasi generatie de fotbalisti care a acoperit, cu balsamul talentului lor, ranile necicatrizate.
La Euro 2000, tricolorii au pus un pariu nu atit cu multimea microbistilor, ci chiar cu starea natiunii. Ei si-au propus, nici mai mult nici mai putin, prezenta pe podiumul competitiei. Un loc pe care nici chiar generatia de aur a fotbalului romanesc n-a reusit sa-l ocupe. Fata de alte natiuni dimprejur, ca Polonia, Iugoslavia, Ungaria sau chiar Bulgaria, noi am avut o longevitate remarcabila in lumea buna, vreme de un deceniu, dar n-am ajuns inca la o performanta extraordinara, mai exact, la medalii. Metaforic vorbind, fotbalistii tricolori sint niste alpinisti obisnuiti cu inaltele platouri, fara a atinge vreun pisc. Referindu-ne strict la campionatul european, palmaresul este chiar modest. Doua prezente in turneele finale, materializate prin cinci infringeri din sase meciuri jucate. Este, deci, cit se poate de justificata afirmatia lui Gica Popescu, cel care sustine ca mai rau ca inainte nu se poate. Dar ambitiile lui Gica & Gica si ale celorlalti sint mult mai mari decit depasirea unor antecedente de mizerie. Si nu numai din motive de mindrie nationala, pentru intretinerea unei iluzii permanente sau pentru a mai atenua din tribulatiile compatriotilor. Pentru Hagi, de pilda, acest Euro 2000 este ultimul dans in lumea celor mari. Este foarte probabil ca si pentru alti jucatori trecuti de virsta marilor nebunii, chiar in cazul in care Romania ar fi prezenta si la Mondialul asiatic din anul 2002. Si, la fel cum Hagi a vrut cu disperare, chiar acum o luna, sa incununeze un final de cariera cu o Cupa Europeana, sintem convinsi ca doreste mult mai mult o performanta care sa-i eternizeze si universalizeze valoarea uluitoare. Aceleasi ginduri domina si pe ceilalti jucatori care, incepind cu anul 1990, au faurit deceniul de aur al fotbalului autohton.
Sigur ca echipa Romaniei este intr-o grupa infernala. Ne asteapta Germania, mereu renascuta la marile competitii, ne asteapta colega noastra de preliminarii, Portugalia, cu un stil de joc diametral opus cavalerilor teutoni ai lui Ribbeck, si, mai ales, ne asteapta aceeasi Anglie, care, in ciuda prestigiului sau de inventatoare a fotbalului, nu ne-a invins de exact 30 de ani, desi ocazii a avut destule. Daca scapam din aceasta groapa cu lei, am putea da, in sferturile de finala, de Italia, tara cu cel mai bogat campionat din lume.
Sigur ca jucatorii de baza ai echipei nationale sint fierti dupa cel mai infernal sezon fotbalistic din istorie. Iar la virsta lui Dan Petrescu, Gica Popescu sau Hagi lucrul acesta se simte. Mai ales in cazul "machidonului", pe care il asteapta zile grele, fiindca englezul Tony Adams a predat, in finala Cupei UEFA, cea mai perfecta lectie pe tema anihilarii lui Hagi. Se stie in ce consta aceasta lectie: enervarea lui Gica, in perspectiva eliminarii. Sau, poate, un fault grosolan, care sa-l scoata din circuit. Si, la ora actuala, trebuie s-o recunoastem, echipa Romaniei fara Hagi nu inseamna mare lucru, indiferent de combinatiile pe care – nu avem nici o indoiala – antrenorul Ienei le are in cap.
Una peste alta, cu toate plusurile si minusurile, cu toate sperantele si temerile, tricolorii nostri au pus un urias pariu cu Romania. Pariu care, acum, la start, dorim din toata inima sa fie cistigat. (Nicolae GRECU)