Politica la romani: mai mult decat putem duce

 Impartirea bugetului comunitar pentru urmatorii sapte ani a generat o diferenta de reactii cel putin ciudata intre presedinte si premier. Unul se lauda cu mai multi bani pentru Romania, celalalt se plange ca vor fi mai putini. Exemplu tipic pentru politica de Bucuresti. Totusi, care este adevarul?

Pentru primii sapte ani in UE, tara noastra a avut la dispozitie 31 de miliarde de euro. Fondurile, se stie, nu au fost consumate nici pe jumatate, din mai multe motive, intre care prevaleaza dificultatile birocratice ale accesarii diferitelor programe, intarzierea platilor, coparticiparea financiara uneori peste posibilitatile solicitantilor. La acestea se adauga si nelipsitele fraude, care au atras sanctiuni de genul "confiscarii" unei parti a banilor pusi la dispozitie. Chiar si asa, cele mai multe proiecte au fost viabile. Iesenii pot constata asta, de exemplu, pe strazile in curs de reabilitare si modernizare ale orasului. Acelasi oras pe care premierul astazi nemultumit il trateaza cu indiferenta – la fel ca toata jumatatea de est a tarii, cu exceptia Constantei – atunci cand vine vorba de investitii de anvergura.

Revenind, Romania obtine 40 de miliarde de euro pentru a-i cheltui – probabil cu mai multa eficienta – din 2014 incolo. Cu noua miliarde mai mult, in conditiile in care bugetul total comunitar a scazut, la presiunile Marii Britanii si Olandei. Presedintele, prezent la Consiliul European unde s-a alocat aceasta "felie" Romaniei, afirma ca este un succes, mai ales ca europenii au fost de acord si cu un termen de gratie de trei ani pentru a cheltui inca patru miliarde de euro salvati din fondurile neconsumate, acum in pericol sa fie date inapoi Uniunii Europene.

De cealalta parte, primul ministru sustine ca in noiembrie, adica atunci cand ameninta electoral cu un veto istoric bugetul UE, i s-ar fi promis 48 de miliarde de euro, nu doar 40. El a dat exemplul Poloniei, careia i s-au pus vineri la Bruxelles de doua ori mai multi bani la dispozitie decat Romaniei.

Sunt destule argumente pro la spusele lui Victor Ponta, dar mai ales contra. In noiembrie, premierul se afla in plina campanie. Cu atat mai mult, ca politician, ar trebui sa stie ce inseamna promisiunile facute de politicieni, chiar daca cei de la varful structurilor de decizie comunitare au cu totul alta stofa decat cei de la Bucuresti. In mod cert, la impartirea bugetului a contat irosirea sanselor in atragerea fondurilor alocate din 2007 incoace, spre deosebire de Polonia, care a dus o politica foarte determinata si clara, aplicand si alocand eficient fonduri de coeziune in valoare de 67,3 miliarde de euro! Pentru stiinta premierului si a celor din anturajul sau, aproape jumatate din acesti bani, adica aproximativ 30 de miliarde – echivalentul fondurilor pentru Romania – s-au dus pe modernizarea retelei rutiere (autostrazi, sosele rapide si drumuri nationale), intr-un ritm ce a ajuns la 8 miliarde de euro pe an. Mai mult, 16 programe regionale au "inghitit" 17 miliarde de euro, fiecare dintre cele 16 regiuni poloneze gestionandu-si singura prioritatile. Exemplele pot continua, dar dincolo de ele iese tot mai mult in evidenta cat de prost este administrat potentialul Romaniei de o clasa politica preocupata mai degraba sa se puna la adapost de legile si institutiile care incearca sa-i limiteze matrapazlacurile.

Insusi presedintele Senatului, care are pretentii sa fie ales anul viitor sef al statului, a luat deunazi apararea "victimelor" Agentiei Nationale de Integritate. In cadrul dezbaterilor pe marginea statutului parlamentarilor, liberalii nu sunt de acord cu mentiunea potrivit careia demnitarul care nu contesta decizia ANI ce il vizeaza isi pierde functia/ mandatul. Poate ca Antonescu are dreptate intr-o oarecare masura, atunci cand vorbeste de o persoana aleasa prin vot popular, dar lunga sa pledoarie in acest sens ar fi avut greutate si logica daca ar fi adus si exemple. Pentru ca nu s-a intamplat niciodata ca ANI sa dea jos vreun parlamentar gasit in conflict de interese decat dupa lungi procese de contestare in instanta si apoi, chiar si dupa obtinerea unei sentinte definitive si irevocabile, doar cu interventia Comisiei Europene. Asadar, prezidentiabilul invoca o situatie imaginara si le ignora cu buna stiinta pe cele reale, petrecute dupa acelasi tipic daunator (cel mai recent – cazul Mircea Diaconu). Insa Antonescu nu va putea recunoaste niciodata acest lucru, odata ce s-a aratat orb si surd la acrobatiile lui Dan Voiculescu in fata justitiei si a celor care l-au ales senator sub umbrela USL/PNL. Cine se aseamana se aduna, nimic de zis. Dar consecintele implicarii numarului 2 in stat in apararea celor gasiti incompatibili, unii avand deja procese pe rol, pot fi interpretate nu doar ca presiune contra unei institutii menite sa vegheze asupra integritatii si corectitudinii, ci si ca invitatie pentru toti patatii aciuati prin Parlament sa se inspire din "modelul" Felix. Asta si ca sa nu se mai mire "doctorul" Ponta de ce Varsovia este mai bine vazuta la Bruxelles decat Bucurestiul.