Polul anti-Basescu

luni, 10 septembrie 2007, 19:53
3 MIN
 Polul anti-Basescu

Anuntat inca de acum citeva luni, Polul de Centru Dreapta a fost lansat recent la Timisoara. El cuprinde trei partide – PNL, PNTCD si AP – , toate in mare foame de voturi. Scopul polului este acela de a cistiga viitoarele alegeri parlamentare, in calitatea sa de alternativa «viabil » la toate celelalte forte politice puternice, fie ca vorbim de PSD ori de PD.

Prin componenta sa si prin multe dintre obiectivele asumate, actualul Pol seamana binisor cu defuncta CDR. Din nou, taranistii si liberalii se pronunta, in primul rind, impotriva comunistilor, cerind indepartarea acestora din toate functiile importante. Ca liberalii repeta asta ca papagalii de vreo trei ani, fara a face nimic in directia aratata, ba chiar se si lasa ajutati de PSD pentru a ramine la putere, nu pare sa tulbure constiintele liderilor acestui pol. Nici reaparitia in prim-planul vietii politice a fostului presedinte Constantinescu, care a clacat lamentabil in 2000, cind a fost invins de «structuri», nu provoaca cine stie ce angoase. Iar faptul ca PNTCD se aliaza din nou cu cei care l-au tradat acum sapte ani (Emil Constantinescu si liberalii), tradari de la care i s-a tras si prabusirea, nu mai intereseaza pe nimeni.

De data aceasta, noua Conventie este hotarita sa nu mai ajunga de risul electoratului. Totusi, nu se intelege exact cum vor aborda cele trei formatiuni viitoarele alegeri (pe care trebuie musai sa le cistige). Separat? In acest caz, PNTCD si AP, cu sustinerea lor electorala de cite un procent fiecare, nu au nici o sansa sa mai ajunga vreodata in Parlament. Altfel spus, polul s-a nascut deja gaurit in punctele esentiale. Impreuna? Exact cu o saptamina in urma, presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, isi sustinea ferm opinia ca participarea PNL, la urmatoarele confruntari electorale, intr-o noua alianta ar fi o greseala strategica dintre cele mai grave. Atunci? De fuziune nu poate fi vorba, pentru ca – au explicat-o chiar conducerile celor trei partide – formatiunile apartin unor familii politice diferite.

Se pare ca astfel de amanunte de strategie sint considerate superfluue de catre liderii politici ai acestui pol. Pe ei ii mina in lupta doar ura netarmurita fata de comunisti, iar acest avint este suficient pentru a invinge toate obstacolele. Dar nici in acest caz nu se intelege prea clar cine sint comunistii. In timpul referendumului anti-Basescu, Emil Constantinescu (AP) se afisa nonsalant cu Ion Iliescu spre a-si exprima fatis antipatia fata de actualul sef al statului. La fel, in toate emisiunile tv la care participa, Marian Milut (PNTCD) nu scapa nici o ocazie de a-l ataca pe Basescu. Si ce sa mai vorbim de Tariceanu (PNL), care s-a dat cu PSD pentru a scapa de actualul presedinte?

Pina la urma, ceea ce uneste cele trei partide ce constituie Polul de Centru Dreapta pare sa fie doar antipatia liderilor fata de Traian Basescu. Se pare ca actualul presedinte este comunistul de care trebuie scapata Romania. Nu Ion Iliescu si toti «tovarasii» care s-au imbogatit in conditii dubioase dupa revolutie, si care au participat voios la ruinarea Romaniei inainte de 1989, ci Traian Basescu. Curios mod de a pune problema din partea liderilor Polului de Centru Dreapta. Personal, vindicativ si foarte, foarte perdant!

Comentarii