Precedentul Schüssel

S-a facut un an de cind partidul de extrema-dreapta al lui Joerg Haider, Partidul Libertatii, a format guvernul austriac alaturi de conservatorii lui Wolfgang Schüssel din Partidul Poporului. Evenimentul a fost marcat de cancelarul Wolfgang Schüssel prin numeroase declaratii optimiste. "Reusita acestui prim an de guvernare arata ca temerile internationale legate de asocierea noastra la guvernare cu Partidul Libertatii nu sint justificate", afirma in mod repetat cancelarul austriac. Haider este si mai optimist. El spera ca alianta cu Partidul Poporului se va pastra si pentru un al doilea mandat, in care postul de cancelar ar trebui ocupat de un membru al Partidului Libertatii.
Triumfalismul contestatului guvern austriac este menit sa loveasca mai multe tinte. Cea mai importanta dintre ele este Uniunea Europeana. Organismele europene au contestat virulent intrarea la guvernare a conservatorilor intr-o coalitie cu formatiunea extremista a lui Haider si au impus sanctiuni Austriei timp de citeva luni. Era pentru prima data cind Uniunea Europeana interfera violent cu politica interna a unui stat membru. In septembrie 2000, insa, sanctiunile au fost ridicate, in urma unui raport international care sublinia ca democratia nu este in pericol in Austria si ca guvernul nu duce politici indreptate impotriva strainilor. Raportul a fost, de fapt, forma onorabila prin care UE a justificat renuntarea la masurile punitive luate. Sanctiunile comunitare nu au dus la slabirea sustinerii pentru formatiunea neo-populista a lui Haider, ba dimpotriva au iritat in plus, creind senzatia ca sint indreptate nu impotriva unei formatiuni politice, ci a intregii populatii. Sanctiunile au fost considerate un afront national (sa nu uitam ca Austria este o tara cu spinoase probleme identitare) cu atit mai mult cu cit pareau ipocrite. Guvernul austriac a avut abilitatea sa arate ca problema imigrantilor este una a intregii Europe comunitare si ca politici menite sa diminueze fenomenul sint avute in vederea nu numai la Viena, ci in aproape toate capitalele occidentale. Cu aceeasi abilitate, s-a subliniat ca standardele austriece in materie de protectie a minoritatilor sint mai inalte decit in multe state occidentale. In decizia UE de a renunta la masurile ostracizante a contat si amenintarea guvernului austriac cu organizarea unui referendum care sa puna in chestiune participarea Austriei la organismul european. Pe scurt, UE a esuat sanctionind Austria, iar Schüssel si Haider au tinut sa sublinieze acest lucru.
In al doilea rind, cancelarul austriac a dorit sa arate ca asa-numita "solutie Schüssel" – domesticirea unui partid cu accente radicale prin includerea lui in coalitia de guvernare – a reusit. Teza lui Schüssel este ca neo-populismul poate fi asimilat si neutralizat in structuri democratice. Asimilarea este usurata de citeva caracteristici ale neo-populismului: acesta se deosebeste de populismul traditional prin aceea ca imbraca hainele onorabile ale democratiei si economiei de piata. Spre deosebire de populismul traditional, care era autoritar, corporatist, exalta valorile statului si ridica societatea deasupra individului, noul populism este neo-liberal, anti-egalitar, nu se manifesta impotriva sistemului democratic (ci doar impotriva establishment-ului politic) si critica centralizarea si birocratizarea statului care afecteaza dezvoltarea regionala. Neo-populismul mentine din reteta traditionala doar accentele rasiste si demagogia. Schüssel vrea sa arate ca tocmai aceste ultime aspecte negative se edulcoreaza prin impartasirea responsabilitatii guvernarii. In rest, bilantul facut de cancelarul austriac la un an de guvernare arata numeroase masuri care sint pe placul UE: cresterea numarului locurilor de munca, reforma bugetului si a sistemului de pensii, austeritate care afecteaza "statul bunastarii", explozia exporturilor, etc. Adica nimic exotic.
"Solutia Schüssel" va reprezenta de acum "precedentul Schüssel", adica o formula politica rezonabila de luat in calcul in tarile democratice care se confrunta cu ascensiunea partidelor neo-populiste. Analizele politice arata ca acest pericol exista atit in vestul Europei cit si in estul continentului. Formatiuni similare cu cea a lui Haider sint prezente, deocamdata cu mai mic succes, pe scena politica a tuturor statelor occidentale. In Europa de Est, neo-populismul este alimentat din doua directii: pe de o parte, formatiuni populiste radicale isi rafineaza discursul pentru a parea acceptabile din punct de vedere democratic, iar, pe de alta, partide social-democrate, liberale sau conservatoare imprumuta retorica populista pentru a-si mari baza electorala. Fenomenul este observabil si in Romania. Sa nu uitam ca Vadim Tudor si-a pregatit ascensiunea, in toamna anului trecut, cosmetizindu-si imaginea prin declaratii pro-democratice si pro-europene. Un simptom al ascensiunii neo-populismului in Romania este si succesul de care se bucura discursul lui Sabin Gherman (care a anuntat recent ca va forma un partid) in Transilvania. Retorica anti-birocratica, anti-centralista, care reclama redistribuiri si politici preferentiale pentru regiunile mai bogate si cu o pregnanta traditie identitara – care este tipic neo-populista – va inflori in Romania, mai ales daca guvernele nu vor rezolva problema autonomiei locale prin aplicarea principiului subsidiaritatii. Neo-populismul este seducator si este greu de crezut ca nu va avea succes intr-o tara ravasita cum este Romania.
"Precedentul Schüssel" arata ca aceasta tendinta nu poate fi oprita, dar poate fi neutralizata.
(Adrian CIOFLANCA)