"Hulpea" lui Iliescu

"Declaratia de la Focsani" va deveni, probabil, un moment de referinta important in istoria postcomunista a Romaniei. Rezultatul concret – in ciuda unor neconvingatoare nuantari ulterioare – este ca presedintele Ion Iliescu a transmis cu acest prilej un foarte clar mesaj ideologic si a deschis, probabil, o necesara dezbatere interna. Din acesta cauza, cu toate ca presa a subliniat mai ales impactul international negativ, in special asupra cercurilor politice si financiare, efectul pe plan intern ar putea fi cu mult mai semnificativ.
De ani de zile, in Romania, singura optiune "corecta" din punct de vedere politic este aceea de a afirma apasat necesitatea integrarii tarii in NATO si in Uniunea Europeana, necesitatea reformelor economice si a privatizarii ca element esential al acestora. Pina si PRM a mers pe aceasta linie, cu toate ca, doar cu 7-8 ani in urma, Ilie Neacsu, una dintre figurile proeminente ale partidului, scria ca abia asteapta clipa cind "suvoiul rusesc se va revarsa asupra Europei si va darima sandramaua de la Bruxelles". Cum s-ar spune, tot poporul, in frunte cu conducatorii sai, vrea cu ardoare integrarea euro-atlantica. Toata lumea doreste o economie de piata si o democratie de tip occidental. Puzderia de luari de pozitie "corecte" frizeaza de multe ori ridicolul. Ce altceva poti spune atunci cind, proaspat desemnat prefect de Iasi, Corneliu Rusu Banu se si grabeste sa declare ca va lupta hotarit, din noua pozitie, pentru integrarea Romaniei in NATO. Acest orizont de asteptare se autoalimenteaza permanent cu noi argumente pe care el insusi le forteaza. Declaratiile domnului Iliescu dupa cistigarea alegerilor, ca si cele de la investitura au fost salutate cu satisfactie de jurnalisti, analisti si oameni politici, deopotriva. Premisa de plecare era aceea ca noul vechi sef al statului s-a schimbat. Ca, dupa patru ani de opozitie, domnia sa a inteles sa-si asume fara rezerve un proiect politic agreat declarativ de toata lumea. De unde si surpriza cvasi-generala dupa declaratiile presedintelui facute la Focsani cu prilejul sarbatoririi Zilei Unirii. Unii le-au considerat o gafa monumentala, altii – un atac ascuns impotriva premierului Adrian Nastase, care se afla exact in acel moment in vizita la Bruxelles. Ca sa nu mai vorbim de negocierile cu FMI de la Washington! Daca declaratiile presedintelui au avut sau nu o tinta precisa, vom vedea in lunile urmatoare. E insa fara dubiu faptul ca ele exprima convingerile sale profunde. Intr-un editorial antologic semnat de Cornel Nistorescu in "Evenimentul Zilei", autorul constata ca, indiferent de eforturile proprii ca si de indemnurilor exterioare, Ion Iliescu va spune intotdeauna "hulpe" in loc de "vulpe". Altfel spus, cu tot camuflajul de fatada, convingerile sale intime au ramas neschimbate in timp. Viziunea sa fundamentala ramine una de tip colectivist. Conceptual, el ramine un adept al "industrialismului", desi vorbeste des in ultimul timp de societatea informationala. Problema de fond nu este faptul ca Ion Iliescu a criticat "Banca Mondiala". La urma urmei, a facut-o, si chiar vehement, si fostul ei economist sef, Joseph Stieglitz. Pozitia de pe care o faci conteaza insa enorm. Acelasi lucru e valabil si pentru NATO sau Uniunea Europeana, teatrul unor dispute interne de multe ori extrem de acide. Niciodata insa nu se pun in discutie valorile fundamentale care formeaza baza liberalismului democratic occidental modern. Ele definesc clar rolul statului, postulind primatul individului in raport cu colectivitatea, si aseaza proprietatea privata in centrul constructiei sociale.
A exprimat insa presedintele un punct de vedere in dezacord cu opinia majoritatii populatiei? Raspunsul real, trebuie sa recunoastem, e negativ. Desi, cind sint intrebati, cei mai multi romani, de la oameni simpli la inalti demnitari, de la generali la prelati, pronunta corect "vulpe", in forul lor interior ei cred in continuare ca "hulpe" este varianta potrivita. Se mimeaza interesul pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar gindul majoritatii zboara, in fapt, la eliminarea vizelor de calatorie si la sutele de milioane de euro, bani nerambursabili, asteptati de la Bruxelles. Citi sint pregatiti sa faca sacrificii personale pentru a implini un "deziderat national"? Ar fi fost, desigur, mai confortabil pentru Adrian Nastase si pentru echipa de negociatori cu FMI de la Washington ca Ion Iliescu sa se fi rezumat, la Focsani, doar la banale consideratii privind Unirea de la 1859, dar vremea scadentei vine oricum. Daca continuam sa mimam dezbaterea publica pe teme esentiale pentru viitorul tarii, ajungem repede intr-o fundatura. Aflata geografic in Europa, Romania este separata de Occident de o falie majora in planul valorilor fundamentale, o falie careia, in numele unei largi majoritati a populatiei, presedintele Ion Iliescu i-a dat glas la Focsani. Astfel de tensiuni majore din societate nu pot fi escamotate pe termen lung. Mai ales ca Uniunea Europeana a declarat ca nu mai crede decit in masuri concrete, nu in programe sau angajamente formale. Reactia presedintelui e, in fond, respingerea programatica a schimbarilor de fond care ar trebui sa fie, in principiu, promovate de noul executiv. Iar sprijinul acestor pozitii a venit instinctiv si foarte repede atit din PDSR cit si, mai entuziast, din PRM. In perioada urmatoare, opozitia la eventualele masuri radicale se va cristaliza natural la mai toate nivelele administratiei centrale si locale. Pozitiile exprimate de dl. Iliescu formeaza acum o platforma ideologica solida, care vine in continuarea unor convingeri profunde, implantate adinc in textura societatii romanesti. Indiferent de posibilele intentii reformiste ale guvernului Nastase, premierul nu are in fapt un mandat politic pentru promovarea unor masuri radicale. Presedintele Iliescu a indeparat orice confuzie in acest sens. De aceea, cine isi pune sperante doar in apetitul reformist al premierului si al echipei sale construieste iluzii pe un teren exprem de subred. E adevarat ca transformarea profunda a Romaniei nu cere neaparat o majoritate de sprijin, ci doar o masa critica rezonabila. Marea problema este ca aceasta masa critica trebuie coagulata si trebuie sa aiba o expresie politica explicita. Or, in acest moment, prin datele sale genetice, PDSR nu este si nu are cum deveni, in viitorul previzibil, o forta capabila sa ofere suportul absolut necesar unui executiv care ar dori sa promoveze schimbarile de substanta care sa apropie Romania in mod real de integrarea in lumea occidentala. (Alexandru LAZESCU)