Razboiul aliatior

Intilnirea ministrilor de externe ai tarilor membre NATO, desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute la Florenta, nu poate fi considerata o reusita. Neintelegerile care se manifesta intre partenerii din Alianta in ceea ce priveste teme care domina de luni de zile ordinea de zi – planurile americane de instalare a unui sistem national de aparare contra rachetelor si eforturile europenilor in vederea unei politici de securitate proprii – ramin in actualitate.
Teama europenilor ca realizarea programului american "National Missile Defense" ar putea slabi coeziunea interna a Aliantei si ar putea determina aparitia unor zone cu securitate diferita in interiorul NATO nu a putut fi inlaturata. Cu toate ca secretarul de stat american Madeleine Albright a dat asigurari ca proiectul nu va insemna decuplarea Washingtonului de la Alianta si SUA nu-si vor reduce angajamentul fata de parteneri, europenii cred ca initiativa americana ar putea avea repercusiuni asupra ansamblului strategic mondial.
Dar se pare ca americanii sint dispusi sa puna in practica programul NMD, o varianta simplificata a proiectului "Razboiul stelelor" de pe vremea presedintelui Reagan, cu orice risc.
Si riscurile nu sint deloc neglijabile. Cel mai important dintre ele este incalcarea tratatului ABM, din anul 1972, prin care s-a limitat instalarea unor scuturi contra rachetelor intercontinentale la doua centuri de aparare, la nivel local. Ambitia americanilor de a realiza un sistem de aparare la scara nationala, capabil sa intercepteze rachetele adverse, ar putea deci supara Rusia.
Pe de alta parte insa, Washingtonul afirma ca amenintarea militara majora nu mai vine de la Moscova si ca au aparut noi riscuri. Acestea ar veni din partea asa numitelor "state bandit", cum ar fi Coreea de Nord sau Iranul. Aliatii europeni, in special Parisul si Berlinul, se intreaba insa daca nu cumva potentiala amenintare a acestor state nu este disproportionat de mica in raport cu consecintele strategice mult mai importante ale revizuirii tratatului deja existent in domeniul rachetelor balistice.
De fapt, majoritatea aliatilor europeni nu privesc cu ochi buni aceasta initiativa unilaterala. Inca de la conferinta de la M?nchen, de iarna trecuta, in partea europeana a NATO s-a manifestat o anumita neincredere fata de aceasta politica. Atitudinea lor nu pare insa sa deranjeze Statele Unite, pentru care, ca intotdeauna, propriul interes este pe primul plan. De altfel, Madeleine Albright a expus foarte clar prioritatile Statelor Unite in ceea ce priveste NMD. Pe primul loc sta gradul actual de amenintare a Americii de catre potentialii dusmani. Urmeaza apoi fezabilitatea tehnica si problema finantarii, abia in ultimul rind americanii tinind cont si de efectele politice posibile pe plan extern. In spatele acestei filosofii se afla adepti ai liniei dure din Senatul dominat de republicani, promotorii neo-izolationismului american. Dar dincolo de orice discutie, decizia de a amplasa sistemele noi de rachete in Alaska pina in 2005 este una care tine exclusiv de competenta nationala a SUA, chiar daca efectele se vor simti in toata lumea.
Nici Washingtonul nu este insa prea multumit de aliatii europeni. Constituirea unei trupe europene de interventie rapida in situatii de criza, care ar urma sa aiba un efectiv de pina la 60.000 de oameni, este inca in stadiul de proiect, fapt care ii nemultumeste pe americani.
Statele Unite se aratasera de mai mult timp iritate de faptul ca europenii nu s-au putut dispensa de sprijinul americanilor in situatiile de criza aparute pe batrinul continent si de insistenta lor asupra autonomiei decizionale, fara a dispune insa si de capacitatile financiare si militare necesare rezolvarii conflictelor.
Aceste neintelegeri sint de fapt simptome ale bolii care a inceput sa macine NATO dupa implozia lagarului comunist, odata cu disparitia dusmanului comun. Deosebirile de cultura politica dintre cele doua parti ale Atlanticului se fac acum simtite si scaderea coeziunii interne a Aliantei este cel mai vizibil efect. Dar acest "razboi" din interiorul Aliantei are un sfirsit previzibil. Europenii nu vor putea face nimic pentru a-i impiedica pe americani sa-si duca planurile la indeplinire. Ei nu-si pot permite sa ia rezolvarea eventualelor conflicte regionale pe cont propriu. Pur si simplu nu pot sta inca pe propriile picioare. (Ionel AFRASINEI)