Reuniunea G20 si tabla geopolitica a lumii

Mai sint doar citeva zile pina la debutul intilnirii G-20 de la Londra si deja sperantele ca reuniunea va putea oferi solutii pentru iesirea din criza economica pe care o parcurge planeta sint destul de anemice. In principiu, rostul acesteia este acela de a pune bazele unui acord global agreat de cele 20 de tari participante, care impreuna reprezinta peste 80 de procente din produsul mondial brut. Doua sint motivele care alimenteaza scepticismul. Unul e acela ca exista inca din plecare deosebiri majore de opinie intre Statele Unite, pe de o parte, si citeva dintre cele mai importante tari din Uniunea Europeana, in primul rind Germania, privind nivelul injectiilor bugetare care trebuie facute pentru a stimula economia pentru a se iesi cit mai repede din recesiune. In timp ce Washington-ul promoveaza ideea ca e nevoie de stimulente importante si este dispus sa accepte un deficit bugetar de pina la 9 procente din PIB, Germania si Franta sint mai rezervate, in principal de teama inflatiei, si nu vor sa depaseasca nivelul de 5 sau 6 procente. Si asta in ciuda faptului ca ultimele cifre statistice sint extrem de ingrijoratoare. Productia industriala a scazut dramatic in Japonia (-31 %), Spania (-24%), Germania (-19%), Marea Britanie (-11%) si Statele Unite (-11%), iar WTO, Organizatia Mondiala a Comertului, prevede ca in 2009 volumul schimburilor comerciale globale va scadea cu 9 procente. Chiar si in aceste conditii, majoritatea analistilor cred ca s-ar putea gasi totusi un numitor comun macar in ceea ce priveste chestiunile economice. Iar in acest punct sint mentionate 3 chestiuni asupra carora se poate ajunge la un acord: 1. prevenirea caderii in protectionism, ceea ce ar afecta major comertul mondial; 2. salvarea prin intermediul FMI a tarilor aflate in pericol de a intra in colaps economic; 3. introducerea unui nou sistem de reglementari financiare care sa impiedice derapaje de genul celor care au provocat criza actuala.

Al doilea motiv e de natura diferita si are legatura cu agenda fundamentala cu care vin la Londra citiva dintre marii actori mondiali, precum China, Rusia si Brazilia. Acestia sint in primul rind interesati sa utilizeze criza actuala, care, in opinia lor, slabeste semnificativ Occidentul, pentru a-si spori influenta globala, inclusiv in interiorul principalelor institutii financiare internationale, precum Fondul Monetar si Banca Mondiala. Suita de declaratii anterioare reuniunii de la Londra nu lasa nici un dubiu din acest punct de vedere. Fie ca e vorba de liderii de la Beijing sau de presedintele brazilian, Ignacio Lula, care la o conferinta de presa comuna cu Gordon Brown (!) a tinut sa spuna ca „aceasta criza a fost provocata si incurajata de comportametul irational al oamenilor albi cu ochi albastri".

Daca vreunul dintre liderii occidentali ar fi facut chiar si o remarca mult mai nevinovata cu conotatii rasiale, am fi asistat probabil la un adevarat linsaj mediatic. Asa, presa s-a multumit sa consemneze fara prea multe comentarii o remarca jignitoare si voit provocatoare, avind in vedere contextul (alaturi de Lula se afla premierul britanic), pentru ca de citiva ani e la mare moda sa fii anti-occidental, de preferinta anti-american, inclusiv in Occident. Din acest punct de vedere, dubla masura a devenit de mult o regula. De pilda, de multa vreme cercurile de stinga din Europa nu au ochi critici decit fata de americani, in timp ce trec discret cu vederea represiunea chineza din Tibet, cenzurarea accesului la Internet (chiar in aceste zile autoritatile chineze au blocat accesul la site-ul You Tube pe care puteau fi vizionate clipuri video filmate la actiunile de protest ale tibetanilor) sau sprijinul pe care regimul de la Beijing continua sa il acorde regimului din Sudan, responsabil pentru genocidul din Darfour.

In aceste conditii, exista toate sansele ca reuniunea de la Londra sa fie perceputa, cel putin de catre o parte dintre participanti, ca un prim pas catre redesenarea sferelor de influenta la nivel mondial mai degraba decit ca un cadru pentru formularea unui plan de actiune coordonat pentru depasirea crizei economice severe pe care o traversam. Deja unii comentatori speculeaza pe marginea ideii ca geopolitica va deveni o afacera bipolara, America – China, iar din aceasta perspectiva mai importanta decit reuniunea G20 de la Londra in sine ar fi summit-ul „G2", intilnirea dintre presedintii Barack Obama si Hu Jintao. Ceea ce, evident, trezeste destula nervozitate atit printre europeni cit si in Japonia, o tara care priveste cu mare suspiciune si temere ascensiunea Chinei din ultimele trei decenii.

Daca pina de curind Beijing-ul a fost prudent si retinut in declaratii, mergind pe linia unei abordari ai carei parametri au fost trasati in trecut de Deng Xiao Ping, care recomanda ca tara sa se intareasca discret in plan economic si militar pentru a nu trezi suspiciunea celorlalte puteri mondiale, in ultima vreme tonul s-a schimbat in mod evident. Liderii chinezi au devenit mult mai vocali in a cere schimbari in actualul sistem international de reguli si institutii. In plus, asistam la o resurgenta a nationalismului chinez, care, chiar daca nu este impartasit ca linie oficiala de conduita, este, cu siguranta, privit cu destula simpatie. E relevant faptul ca intr-un articol aparut recent intr-o publicatie editata de un think-tank guvernamental de la Beijing se vorbea despre oportunitatea istorica pe care o are China, care poate profita de faptul ca actuala criza economica slabeste din punct de vedere politic, economic si militar tarile dezvoltate. China trebuie sa exporte capital in tarile din Asia de Sud-Est pentru a preveni turbulentele politice si a cistiga influenta in regiune, iar in America trebuie sa cumpere companii pentru a avea acces la know-how tehnologic.

Dar China este doar unul, e drept, cu siguranta cel mai important, dintre actorii care vor sa capete o proeminenta sporita pe scena mondiala si, in consecinta, in preajma reuniunii de la Londra, dar si a primei vizite externe a noii administratii de la Casa Alba transmite tot felul de semnale premergatoare. Probabil ca nu intimplator Rusia a anuntat cu putin timp in urma un ambitios program de reinarmare. La intilnirea cu Barcak Obama, presedintele rus Dmitri Medvedev vrea sa aiba, probabil, atuuri suplimentare pe masa. Brazilia este, la rindul ei, foarte vocala, desi e clar ca fara o asociere cu altii, in primul rind cu China, nu are neaparat pirghii majore de presiune, in timp ce India pare mult mai retinuta, fiind probabil mai interesata sa pastreze relatii bune cu Washington-ul pentru a contrabalansa ascensiunea Beijing-ului.

Actuala criza pare sa scuture din temelii un sistem economic si de securitate care, cu toate problemele sale, a oferit o relativa stabilitate mondiala si mai ales in ultimele trei decenii a dus, in ciuda a ceea ce spun criticii de astazi, la o prosperitate fara precedent la nivel mondial. Problema nu este neaparat aceea ca tari ca Brazilia, China sau India cer mai multa influenta in gestionarea economiei si politicii mondiale. E o solicitare la urma urmei legitima, avind in vedere cresterea ponderii lor relative la nivel global. Altceva ar trebui sa ne preocupe, daca tot auzim atitea voci, nu doar in strada – la Londra au loc deja si se anunta in continuare mari miscari de protest in timpul summit-ului G20, ci si la nivel oficial, care critica virulent capitalismul. Ce punem in locului vechiului sistem, care, desi a trecut prin numeroase crize, a reusit de fiecare data sa le depaseasca? Adminstrarea statului? A esuat oriunde a fost incercata, generind ineficienta si risipa si, mai rau, a dus adesea la aparitia unor dictaturi.

Din acest punct de vedere, apropiata reuniune G20 marcheaza, probabil, doar o prima etapa dintr-o ampla batalia intelectuala si ideologica ce va modela viitorul planetei. In plus, nivelul de asteptare e atit de mare, incit impactul psihologic al unui esec explicit ar putea fi dezastruos. Deja se fac paralele cu o reuniune similara care a avut loc in iunie 1933, tot la Londra, la care au participat 66 de tari, si care in final s-a soldat cu un fiasco. Ce a urmat, se stie. Ascensiunea lui Hitler la putere in Germania si tot cortegiul de nenorociri provocat de cel de-al doilea razboi mondial. Probabil ca a extinde paralela in acest punct e un exercitiu excesiv, insa e destul de limpede ca e nevoie sa se ajunga macar la un acord minimal. Altfel, in locul efectelor pozitive pe care organizatorii spera sa le obtina, reuniunea va ajunge sa  genereze dezamagire si panica la nivelul pietelor globale. In acest caz, consemneaza saptaminalul britanic The Economist „exista riscul sa ne amintim acest summit pentru violenta din exterior si neintelegerile din interior". „Economia mondiala este destul de haotica in acest moment. Aceasta saptamina nu trebuie in nici nu caz sa sporeasca hasoul si confuzia. Asta chiar ne-ar reaminti de anul 1933".