Revansa machidonului

Daca anonimul Costinha nu marca golul acela blestemat din ultimele secunde ale meciului cu Portugalia, pe cu totul alte coordonate s-ar fi disputat partida cu Anglia. Daca, nu cu mult inainte de acel eveniment nefericit, portarul Baia nu ar fi fost atit de inspirat la torpila lui Hagi, baietii nostri ar fi stiut sa conserve un 1-0 care ne-ar fi salvat de atitea emotii. In fine, daca arbitrul Urs Meier s-ar fi facut ca ploua la faultul lui Phil Neville asupra lui Moldovan din ultimele minute ale partidei cu englezii, am fi ramas cu satisfactia unui joc superb al nationalei noastre si numai atit.
Am dat aceste exemple pentru a demonstra o banalitate: ca, in fotbal, relativitatea e la ea acasa si aceasta este explicatia ca acest joc are o asemenea audienta si stirneste aceste pasiuni.
Ultimul editorial scris pe tema aceasta, dupa meciul cu lusitanii, se incheia cu o concluzie pe care o regret: ca este imposibil sa batem Anglia. Era, intr-adevar, greu de crezut ca echipa nationala a Romaniei, obisnuita de ani si ani de zile sa joace miuta gen "na-ti-o, da-mi-o" in jurul lui Hagi, se va putea schimba de o asemenea maniera, fara marele strateg in teren. Nu-l credeam pe antrenorul Emerich Ienei in stare de a aplica o asemenea tactica temerara, desi temeritatea venerabilului tehnician a fost un fel de "curaj al inecatului". Nu am tinut, insa, cont de relativitatea fotbalului si imaginile transmise pe satelit de pe stadionul comunal din Charleroi consfintesc un miracol caruia anevoie i se poate gasi o explicatie logica, desi unii au tras concluzia ca, decit cu un Hagi uzat, e mai bine fara el.
Daca fortam imprevizibilul si incercam sa cautam explicatia, poate ca tocmai Hagi a fost si la originea acestei victorii de senzatie. Disperarea care a cuprins nu numai marea de suporteri si toate mediile informatice, dar si familia tricolorilor, in urma suspendarii lui Hagi, a tensionat oarecum atmosfera in cantonamentul echipei. Zvonistica spune chiar ca a izbucnit un germene de conflict intre Hagi, restul echipei si chiar antrenorul Ienei. Numai ca, la urma urmei, s-a dovedit ca aceasta "electrizare" a echipei a fost benefica, precum o cura de electrosocuri. Tricolorii cei tineri s-au ambitionat sa arate lumii intregi ca sint si ei jucatori de clasa, nu numai Gica Hagi. Pe de alta parte, insa, "machidonul", ambitios si bun roman, a dorit enorm victoria in partida cu Anglia, fiind alaturi de echipa, ca un autentic lider. Daca facem abstractie de acelasi principiu al relativitatii, demonstratia a reusit. Din fericire, am invins Anglia si am demonstrat ca stim sa jucam si fara Hagi, IN TEREN.
In meciul urmator, cu Italia, Hagi va fi din nou prezent in "unsprezecele" de start. Va fi o partida cu o alta partitura tactica, fiindca italienii joaca altceva decit englezii. O tactica adecvata pentru a anihila "squadra azzura" trebuie sa se bazeze, indispensabil, pe o defensiva fara cusur. Or, tocmai apararea este cea mai napastuita de indisponibilitatile din lot, accidentarea lui Gica Popescu fiind greu de suportat. Un adevar verificat de ani si ani spune ca, daca "macaronarii" apuca sa dea un gol, se inchid atit de perfect, incit e aproape imposibil sa le dea cineva gol. Din acest motiv, cheia jocului ar putea fi, ca de multe ori, acelasi etern Hagi. Victoria cu Anglia a izvorit din ambitia tinerilor de a demonstra ca se poate juca si fara Hagi. Va fi acum rindul celui mai bun jucator roman al secolului sa demonstreze ca nu reprezinta doar istorie. Dupa revansa tinerilor, asteptam revansa lui Hagi! (Nicolae GRECU)