Revolutia intre aniversare si comemorare

Iata o stire care, in aparenta, nu reprezinta mare lucru: Guvernul a stabilit, printr-o ordonanta, ca manifestarile prilejuite de aniversarea a zece ani de la Revolutia din decembrie 1989 vor fi organizate de un Comitet National de Comemorare a Revolutiei; Partidul Democrat critica decizia Guvernului, apreciind ca "nu poate fi vorba despre comemorarea Revolutiei", ci despre aniversarea ei, pentru ca in cauza este "un moment de coeziune nationala".
Acest razboi al cuvintelor, departe de a fi lipsit de semnificatie, traduce pozitiile a doua tabere fata de momentul-miza care este revolutia din 1989. Confruntarea se desfasoara intre, pe de o parte, "emanatii" revolutiei, adica partidele care isi trag legimitatea din evenimentele din decembrie 1989 (succesoarele FSN-ului) si, de cealalta parte, cei care considera ca revolutia a fost o inlantuire ininteligibila de evenimente si mascarade sinistre, ce nu merita a fi prezentate in termeni triumfalisti, macar pentru a nu jigni memoria mortilor. Evident, prima tabara este pentru "aniversare", in timp ce a doua prefera "comemorarea". Aceste doua specii ale ceremoniei contin in filosofia de organizare doua tipuri de atitudini atit de semnificativ diferite.
Aniversarea face apel la mitizare, la glorificare ditirambica, este simplificatoare, estompeaza tot ce umbreste marsul triumfal, indeamna la bucurie, sugereaza progresul. Comemorarea, in schimb, este mai asezata, mai respectuoasa, vede suferinta inaintea victoriei, provoaca lacrimi si nu zimbete.
In fapt, toate cele noua aniversari ale revolutiei de pina acum au fost comemorari. Si nu avea cum sa fie altfel de vreme ce mii de oameni au murit fara ca nimeni sa stie de ce, de vreme ce peste evenimentele din 1989 pluteste o ceata penibila. Decembrie al fiecarui an este prilej pentru mame sa-si verse, cu obida, lacrimile peste mormintelor celor care au fost ucisi de "Nimic"; este prilej pentru ziaristi de a mai face o incursiune in cautarea fantomaticilor "teroristi" sau de a-si exersa spiritul speculativ in imaginarea unor comploturi internationale; este o oportunitate pentru politicieni sa ceara "relansarea" cercetarilor in dosarele revolutiei. Doar PDSR si PD incearca sa se bucure de "victorie", dar nu reusesc niciodata sa se indeparteze de senzatia de impostura. La fel cum nici odele dedicate Armatei de ministrul Apararii nu au cum sa nu sune a falset. Tentativele de exploatare politica a evenimentului au fost, toate, sortite esecului. Si asa e cel mai bine! (Adrian CIOFLANCA)
Legile proprietatii
Legile proprietatii au devenit pentru politicieni punctul crucial intr-o batalie dura si fara menajamente, scopul final, cucerirea electoratului, inabusind orice firave si improbabile scrupule. Faptul ca Romania este privita cu suspiciune de o lume intreaga din cauza haosului din domeniul regimului proprietatii pare sa cintareasca mai putin in ochii alesilor poporului decit cucerirea unei halci cit mai consistente din voturile romanilor sau pierderea clientelei politice.
Fara a fi o surpriza decit pentru putinii naivi ramasi dupa zece ani de mascarada, sesiunea parlamentara extraordinara a devenit astfel un nou prilej pentru protagonistii vietii politice de pe malurile Dimbovitei de a-si promova interesele proprii.
Dovedind din nou ca face alergie la termenul de "restitutio in integrum", PDSR a parasit lucrarile unei sesiuni parlamentare sortite esecului inainte chiar de a incepe, pretextind lipsa comunicarii cu majoritatea. Principalul partid de opozitie a fluturat din nou sperietoarea numita "restauratie", un termen devenit de altfel laitmotivul codelilor PDSR in votarea legilor proprietatii, justificindu-si astfel retragerea. La fel au procedat si deputatii PRM si PUNR, deficitari la capitolul negocierii democratice intre majoritate si opozitie si solidari cu PDSR intr-un joc pagubos in primul rind pentru imaginea Romaniei.
Gestul opozitiei pare insa inutil si facut doar de ochii lumii, deoarece legile proprietatii vor fi promovate oricum in toamna, asa cum a avertizat in mai multe rinduri premierul Radu Vasile, puterea avind doua alternative: ordonantele de urgenta sau asumarea raspunderii Guvernului. Se pare totusi ca se va recurge la asumarea raspunderii Executivului pentru aceste disputate legi, formula ordonantei de urgenta implicind rediscutarea actului normativ in Parlament si, implicit, intrarea intr-un cerc vicios. Cu toate ca si aceasta varianta este riscanta, increderea in Guvern suferind o eroziune constanta, este putin probabil ca PDSR sa fi mizat pe fragilitatea majoritatii parlamentare sperind la o victorie ulterioara in timpul sesiunii ordinare.
Adevarata cauza a manevrei PDSR nu poate fi decit dorinta ca numele partidului sa nu fie asociat cu adoptarea unor legi fata de care principalul partid de opozitie a manifestat dintotdeauna o repulsie organica. Ura si inversunarea cu care liderii PDSR vorbesc de "intoarcerea mosierilor si a patronilor" sugereaza acest lucru. Cum era de asteptat, adept al unei conceptii eufemistic numite etatista, partidul lui Ion Iliescu se leapada astfel, ca de un lepros politic, de legile care ar putea duce la pierderea unor pretioase procente electorale, preferind o "retragere strategica" in asteptarea unor timpuri mai bune.(Ionel AFRASINEI)