Sora nelegitima a Romaniei

In Albania s-au desfasurat duminica alegeri legislative care, dupa standardele locului, pot fi considerate corecte, desi s-au inregistrat numeroase incidente, inclusiv violente. Dupa tulburarile sociale din 1997, provocate de prabusirea jocurilor piramidale de tip Caritas (in care a investit 90% din populatie), Albania arata astazi mult mai stabila, iar alegerile au fost, prin urmare, mai linistite ca altadata. Guvernarea Partidului Socialist a reusit sa dea senzatia de stabilitatea dorita atit de mult dupa inceputul de razboi civil inregistrat acum patru ani si a creat premise pentru refacerea economiei si apropierea de Occident.
Socialistii s-au prezentat la alegeri cu un bilant destul de bun: inflatie de doar 3-4%, crestere economica de 6-8% anual (indicatori pentru care au fost laudati de FMI), explozie a comertului si a constructiilor, inceputul construirii unei infrastructuri europene, apropiere de Uniunea Europeana (prin semnarea probabila a unui Acord de Stabilizare si Asociere cu UE, acord simbolic inventat de UE dupa modelul asocierilor intermediare dintre NATO si tari candidate, menit sa dea semnul scoaterii din izolare a Albaniei), apropierea de NATO (prin sprijinul acordat in 1999, cind trupele Aliantei au avut acces la aeroporturile si porturile albaneze) etc. Punctele slabe ale bilantului sint alti indicatori economici (deficit bugetar foarte mare, industrie neperformanta, exporturi scazute, somaj ridicat), dar mai ales proliferarea coruptiei si a crimei organizate (albanezii fiind campioni in Europa la traficul cu femei, arme si droguri). De aceste puncte slabe a incercat sa profite opozitia condusa de Sali Berisha, fostul presedinte al tarii. Fara prea mult succes insa. Numele lui Berisha este inca asociat cu pierderea celor doua miliarde de dolari investite de albanezi in fondurile piramidale, cu tulburarile sociale ce au urmat si cu tentantiile autoritariste (albanezii nu au inca o Constitutie pentru ca au respins proiectul lui Berisha care acorda puteri prea mari presedintelui). Temele majore ale campaniei electorale au fost stabilitatea, ordinea publica, mai multe drumuri, refacerea economiei, iesirea din izolarea europeana – adica tot atitea capitole la care socialistii au inregistrat progrese.
Alegerile din Albania au trecut neobservate in Romania, iar putinele stiri din presa despre eveniment sint formulate in nota persiflanta. Albania joaca in imaginarul romanilor rolul oii negre a Europei (rol jucat in 1999 de Bulgaria) si este compensatia psihologica pentru noi in prezentarile comparative privind situatia tarilor din Estul Europei.
Adevarul este insa ca Albania seamana cu Romania mai mult decit vrem sa admitem. In primul rind, asemanarile sint socante pentru perioada comunista: cele doua tari au avut cele mai staliniste regimuri din Europa de Est, bazate pe conducere dictatoriala, nepotista, clientelara, pe cultul personalitatii si pe centralizare extrema; economiile celor doua tari au fost croite cit mai aproape de modelul stalinist, prin accentul pus pe industria grea si pe colectivizare; ambele tari au jucat cartea chineza pentru a contracara influenta URSS, importind din China "revolutia culturala"; ambele tari au fost izolate in lagarul sovietic, detinind pozitii marginale in CAER si in Tratatul de la Varsovia, fapt care a favorizat parohialismul politic; in fine, opozitia fata de regimurile comuniste a fost cea mai scazuta in comparatie cu restul Europei comuniste. In perioada post-comunista, Romania si Albania se regasesc in coada tuturor clasamentelor privind performantele economice si in virful celor care prezinta coruptia si crima organizata. Jocurile piramidale, traficul cu femei si droguri, coruptia endemica, supravietuirea extinsa a elitei comuniste, influenta crescuta a serviciilor secrete, "migratia creierelor", industrie neperformanta, mitul relansarii economice prin turism sint elemente de baza care se regasesc in portretele ambelor tari. Cu diferenta ca in Albania cifrele sint ceva mai ingrosate. Albania sta mult mai "bine" la traficul cu arme (in Albania exista un adevarat cult al armelor, mostenit cultural), la somaj (care a atins nivelul record de 20%) si la saracie (partidele promitind in campania electorala ridicarea nivelului salariului mediu la 100 $, nivel deja atins in Romania). Apoi, instabilitatea politica este mai accentuata, albanezii confruntindu-se deja cu fenomenul crimei cu substrat politic. In fine, albanezii au probleme identitare mult mai mari, in conditiile in care nu sint angajate negocieri de aderare cu nici un organism international important. Revenind la asemanari, sa mai notam ca datele imaginarului colectiv (ale mitologiei nationale si stereotipurilor auto-imaginilor) concorda in multe privinte. Atitudinea fata de Europa amesteca complexul de superioritate cu cel de inferioritate. La fel ca romanii, sirbii si maghiarii, albanezii se cred salvatorii Europei, pentru ca in Evul Mediu s-au opus ascensiunii Imperiului Otoman. Albanezii raspund "ignorantei" de acum a Occidentului spunind ca Albania a facut dintotdeauna parte din Europa si evocind imaginile cronicaresti cu o elita imbracata europeneste si vorbind latina. La fel ca romanii, albanezii se cred, inainte de orice, ospitalieri si victime. In cultura politica a celor doua comunitati exista un persistent mit al independentei si unicitatii (care, asa cum am sugerat deja, incurajeaza parohialismul si izolarea) si spectrul extinderii teritoriale (in cadrul Albaniei Mari, respectiv Romaniei Mari).
In ciuda tuturor acestor asemanari, Albania este o tema absenta in dezbaterea publica din Romania. Asa cum am aratat cu ocazia alegerilor din Bulgaria, nici vecinul de la sud, atit de asemanator Romaniei din punct de vedere politic si economic, nu este cunoscut la noi, ignorat fiind de media si de politiceni. O prima explicatie este slaba vocatie comparatista din Romania. Mai importanta este insa explicatia psihologica: romanii prefera sa se compare cu Cehia, Ungaria si Polonia, in cel mai bun caz, daca nu chiar de-a dreptul cu Occidentul, pentru ca astfel se califica simbolic intr-un registru superior de discutie. Aceasta auto-calificare se poate dovedi insa paguboasa si cel mai bun exemplu in acest sens este atitudinea fata de Bulgaria. Spectrul bulgarizarii care bintuia in 1999 a facut ca autoritatile romane sa ignore masurile de austeritate luate ulterior de guvernul de la Sofia. Subestimarea Bulgariei si a retetei ei de insanatosire a lasat Romania in urma vecinei de la sud in cursa pentru UE. Sa speram ca albanizarea nu va fi noua lectie invatata de romani.
(Adrian CIOFLANCA)