Un sindrom: nu ne mai miram

Americanii au inceput, de-o buna bucata de
vreme, sa boicoteze preferatele lor vinuri
frantuzesti, dar si la fel de preferatii cartofi
prajiti… à la gascon, ducind puburile newyorkeze
in pragul falimentului. Si asta pentru ca – nici mai
mult, nici mai putin – francezii sint pentru…
pentru… continuarea razboiului din Irak. Si
merita, proprement dire, pedepsiti.
S-auzi si sa nu crezi. Dac-ar fi fost invers, n-ar fi
mirat pe nimeni: adica daca antirazboinicii ar fi
fost francezii, refractari – oricum structural –
americanilor care cu-adevarat sint promotorii
interventiei, logica momentului ar fi fost una…
carteziana. Dar asa? Numai ca si printre
americani sint, slava domnului, opozanti ai
interventiei, decisi sa dea o lectie usturatoare…
bucatariei galice. Si inversind astfel habitudinile.
Paradoxele momentului.
In plina ebulitie produsa de recentele alegeri din
teritoriile palestiniene – cistigate de un Hamas
permanent cu degetul pe tragaci – Putin ii invita,
pojaluista, la Kremlin, pe proaspetii victoriosi sa
le spuna, ce? (s-o fi intrebind blacksupla
Condoleezza), sa le spuna ce le-a tot spus nu
numai lor, ci mai tuturor antiamericanilor dintr-o
lume araba ramasa in ancestrale tipare si foarte
usor de atitat. Daca Razboiul rece s-a stins in
datele lui prime, sevele-i nutritive i-au ramas
intacte. Lesne detectabile in chiar relatia la zi
ruso-americana. Oricum fardata cu ridurile
obligatorii ale establishmentului, dar tainuind
aceeasi inadecvare istorica. Nu exista conflict cu
majore implicatii internationale, fara ca Rusia sa
nu intervina orgolios, facind eforturi minime
pentru a-si masca antiamericanismul funciar.
Pierzind, umilitor, un „Razboi al stelelor” in care
oricum nu avea sanse in conditiile ei precare din
toate punctele de vedere, colosul euroasiatic
manevreaza acum insidios, fie ca e vorba de
strategii militare continentale, fie la fel de
continentale scenarii economice. Recentele
indispozitii create statelor civilizate de santajul
gazelor arata ce colorata e paleta… diplomatica
a Moscovei. Si de cita perspicacitate are nevoie
o America, oricum hegemonica, pentru a
contracara perfidiile slave in acelasi nestins
razboi rece.
Reactiile mediatice ale garniturii Putin, de fiecare
data cind terorismul ataca frontal lumea
civilizata, au ceva din cinismul emanat, artistic,
de risul gilgiitor al cazacilor petrecareti din pinza
lui Repin. Frasuindu-se ca sufera de terorism
cecen, echipa de la Kremlin are de fiecare data
candoarea ocupantului indignat.
Se mai mira cineva?
Apropo, l-ati vazut pe totusi simpaticul Putin
zimbind?
N-o face nici grava Angela Merkel. E neamt.
In schimb, sarmantul mascalzone Berlusconi nu-
si dezice inclinatiile june de cantonetist de
locanta. Amuzindu-se – de pe opulenta lui scena
– de incrincenarile momentului, italianul cu
impecabilu-i ris de prospect dentar se declara
nici mai mult, nici mai putin… Hristos. Si asta in
plina isterie produsa de scandalul caricaturilor
anti…, doamne iarta-ne, sa nu pronuntam
numele.
Cum adica Hristos? au sarit puritanii de-aici, mai
ceva decit cei in camesoaiele de-acolo. Pai da,
le-a spus cu bela voce cantonetistul, ma sacrific
pentru ceilalti. Basta!
Se mai mira cineva?