Glamour obtinut dintr-o ruina

miercuri, 01 aprilie 2009, 19:37
7 MIN
 Glamour obtinut dintr-o ruina

Indiferent de caz, multi dintre cei care locuiesc in aceste case nu doresc sa cheltuiasca nici un ban pentru refacerea structurii si a fatadei. Totusi, o familie din Bucuresti a preferat sa investeasca intr-o astfel de locuinta, veche si darimata, decit intr-una noua. S-a procedat astfel pentru ca proprietarii au privit in viitor si, chiar daca apartamentul achizitionat intr-o casa din anii ‘40 era o ruina, nu s-au speriat.

 "Ne-am asumat multe riscuri cind am luat acest apartament intr-o vila foarte veche. Are o suprafata de 200 de metri patrati si, chiar daca atunci cind l-am cumparat nu puteai crede ca s-ar transforma intr-o locuinta decenta, noi nu ne-am speriat. Multi s-au intrebat de ce am investit intr-o astfel de locuinta, iar noi le-am explicat ca suprafata acestei locuinte corespunde dorintelor noastre si ca pretul la care o achizitionam este cu mult sub pretul zonei. Astfel, cu tot cu renovare, a iesit mai ieftin decit daca am fi luat un apartament nou", ne-a povestit proprietara.

Apartamentul, care la momentul cumpararii avea doua camere si dependinte, care includeau doua debarale, a intrat in renovare in urma cu un an si, de Craciun, a fost gata. S-a transformat intr-o locuinta care are un living, o camera de joaca pentru cei doi copii, bucatarie, loc de servit masa, o baie la parter si o camera de oaspeti. Insa apartamentul este situat pe doua niveluri, podul casei fiind transformat in zona de locuit. Acolo se afla trei dormitoare, doua bai si un living, care de fapt este un hol transformat.

"Drumul pina am ajuns sa avem o astfel de casa a fost lung. Aici au fost echipe de muncitori, era mult praf si mi se parea ca nu se mai termina. Desi am cumparat apartamentul in 2006, timp de un an nu am putut renova nimic, deoarece nu erau de acord ceilalti proprietari din bloc. Astfel, ultimul an s-a dovedit foarte greu pentru noi, dar in sfirsit putem spune ca avem casa mult dorita. Si cum nu este frumos ca doar interiorul sa arate bine, am decis sa renovam si exteriorul locuintei", afirma proprietara.

Tot ce au facut a iesit perfect. Este adevarat ca au fost ajutati de specialisti. La exterior a lucrat arhitectul Petre Vencu, iar la interior casa a fost decorata de designerul Violeta Apostol. "Exteriorul a fost atent lucrat de domnul arhitect si noi sintem foarte mindri de ceea ce a realizat. Interiorul a fost facut de prietena mea, Violeta Apostol, care a inteles perfect ce ne doream si a reusit ca tot ce a creat aici sa ni se potriveasca. Mobilierul si toate decoratiunile ne reprezinta. La inceput nu eram sigura ce anume imi doresc, asa ca Violeta a avut multa rabdare cu mine. Am mers prin diferite magazine si i-am aratat ce imi place si ce nu", povesteste doamna casei.

Rezultatul? O casa in care te simti bine, primitoare si care emana distinctie. "Stilul este neoclasic. Pentru ca, la exterior, casa are un aspect clasic, acest lucru ne-a obligat intr-un fel sa pastram aceste linii. Cu ajutorul beneficiarului am realizat, in primul rind, recompartimentarea spatiilor si totul s-a reconfigurat. Apoi, am realizat un plan si le-am aratat proprietarilor cum ar arata casa mobilata. si, in proportie de 90%, am reusit sa realizam planul initial. Asta pentru ca proprietarii au fost multumiti inca de la inceput si nu a trebuit sa mai facem modificari", explica Violeta Apostol. Chiar daca locuinta se bucura de 200 de metri patrati, camerele, mai ales cele de dormit, nu sint foarte mari. Astfel, un rol important l-a avut mobilarea acestora. Mobilierul imbina clasicul cu modernul, iar toate elementele considerate inutile au fost evitate.

"Am innobilat casa cu materiale de buna calitate. Parchetul este natural, scarile imbracate cu marmura, iar vopselele folosite pentru pereti foarte rezistente. Mi-am dorit ca nuantele peretilor sa fie un pic mai inchise, dar au iesit un ivoire perlat. Proprietarul, care are doi copii, a decis ca peretii sa fie vopsiti cu o vopsea speciala, care se da foarte greu jos, si anume vopsea utilizata pentru marcajele rutiere. Pentru a obtine nuanta dorita, am apelat la ajutorul unui chimist, care, timp de o zi, a stat si a amestecat diferite culori. De ce o astfel de vopsea? Pentru ca cei mici ar putea mizgali peretii, insa curatati, acestia arata ca noi. Am vrut un ivoire mai inchis pentru ca si usile de la incaperi sint deschise la culoare si astfel ar fi contrastat. Nuanta obtinuta este luminoasa si confera un plus de farmec incaperii", continua Violeta Apostol. Camerele mici au determinat-o pe Violeta Apostol sa gindeasca foarte bine felul in care va dispune mobilierul. Piesele de mobilier sint reproduceri ale unor modele de lux. De exemplu, un fotoliu jilt, ca cel pe care il vedem in living, costa de la 2.500 de euro, insa cel achizitionat de Violeta Apostol, a costat 700 de euro.

"Decorarea interiorului este ultima etapa pe care o parcurg beneficiarii atunci cind intra in posesia unei case. De cele mai multe ori, pentru decorare ramin mai putini bani, si atunci trebuie sa vii cu diferite solutii pentru a decora acea casa cit mai frumos, dar si sa te incadrezi intr-un buget. Mobila a fost facuta la comanda, fiind adusa din Olanda. Tot de acolo am adus si corpurile de iluminat. Astfel, casa arata foarte bine, fara a fi nevoie sa cheltuim sume exagerate", explica designerul.

Intr-adevar, cei care stiu sa aprecieze frumosul sint de acord ca un interior este decorat cu bun-gust, in tendinte, fara a avea piese de mobilier cumparate din diferite magazine foarte scumpe. in ceea ce priveste aceasta casa, calitatea a fost prioritara, iar obiectele confectionate la comanda au dat dovada de rezistenta in timp, avind totodata si un aspect deosebit. S-a ajuns la acest aspect pentru ca proprietarii au avut incredere in designer, i-au explicat acestuia ceea ce isi doresc si, mai ales, au fost deschisi la diferite propuneri. Cei care lucreaza in domeniul decoratiunilor interioare spun ca cel mai frecvent se confrunta cu probleme deoarece proprietarii considera propriile idei ca fiind cele mai bune, chiar daca acestea se dovedesc nepotrivite pentru tipul de casa in care locuiesc. De data aceasta, astfel de probleme nu au existat.

Fiecare zona a casei este delimitata de usi glisante, astfel incit, atunci cind doresc spatii deschise, proprietarii le pot avea. De asemenea, cind in bucatarie se gateste, usa care delimiteaza aceasta zona de living poate fi inchisa, in acest fel mirosurile nepatrunzind in restul casei. Singurul spatiu nedelimitat de usi glisante este cel dintre bucatarie si zona de luat masa, aceste doua spatii fiind marcate de mobilier. Daca zona de luat masa este mobilata opulent, bucataria nu se poate lauda cu un astfel de stil. insa, pentru ca trecerea sa nu fie brusca, in bucatarie a fost achizitionat un blat din corian, pe care proprietara l-a vazut la un tirg din Bucuresti.

Pentru living si dining s-au utilizat culori inchise, mov si negru, acestea conferind casei un aspect sobru, insa nu si rece. in living, privirea este furata de zona media, pe care proprietara a amenajat-o intr-un stil propriu. A achizitionat un panou din gips-carton pe care l-a vopsit in negru si pe care l-a montat intr-o rama clasica, de tablou. Pretul total la care se ridica aceasta piesa de mobilier este de 3.000 de lei. "Ideea a fost a proprietarei. Initial, rama ni s-a parut foarte aurie, dar negrul utilizat pentru panoul din gips-carton a estompat acest auriu. Aspectul casei a devenit glamour. Am dorit ca in toate camerele sa existe corespondente intre mobilier si restul pieselor. De exemplu, in dining, doua scaune au fost imbracate in acelasi material ca si draperiile. Aici este mina unei foste colege de facultate, Lena Cerepenikova Cojocaru. Este pictorita si face si tapiserii. Ea s-a jucat un pic si a pus la unele draperii chiar si bijuterii", a spus designerul. Casa este structurata pe doua zone: cea de zi, care se afla la parter, si cea de dormit, care este la mansarda.

Cum spatiul in dormitoare este foarte mic, acolo nu au incaput decit paturile si cite o noptiera. "Dormitorul matrimonial a fost decorat in acelasi stil ca si restul casei. Am decis sa infrumusetez camera folosind tapet doar pe un perete. Am accentuat zona din fata patului, nu pe cea din spatele acestuia, deoarece patul, fiind mare, ar fi mascat tapetul. Un alt punct de atractie al dormitorului este reprezentat de doua nise vechi, rezultatul unui stilp de structura. Acestea au fost mascate si in interiorul lor s-au montat spoturi care maresc farmecul incaperii", explica Violeta Apostol. Dupa parerea noastra, in aceasta consta maiestria designerului. Pe linga alegerea mobilierului potrivit, a paletei cromatice, acesta trebuie sa gaseasca tot felul de solutii, care mai de care mai ingenioase, pentru a masca si transforma defectele unei locuinte in atuuri.

Baile, desi nu foarte spatioase, atrag atentia, acolo fiind integrate toate sanitarele necesare. Ideea de spatiu este conferita de lumini si de oglinzi atent amplasate. in final, toate aceste elemente sint o dovada ca imbinarea dintre bun-gust, pricepere si inventivitate au ca rezultat o locuinta care se ridica la cele mai inalte standarde, fara a fi nevoie sa se investeasca sume exorbitante. Pe linga acestea, proprietarii au demonstrat ca si lucrurile vechi pot fi revalorificate si ca se pot transforma in adevarate bijuterii. Astfel, inainte de a achizitiona o locuinta noua, poate ca nu ar fi rau sa ne oprim atentia si asupra unei case vechi din Bucuresti si nu numai, care, cu ajutorul unor profesionisti, se poate transforma radical, devenind casa de vis.

 

 

Material preluat din revista

Comentarii